„Pentru copiii tăi trebuie să lupţi!“

03 December of 2014

Elena este o femeie curajoasă, pe care greutățile nu au doborât-o

© Pavel Losevsky  / Fotolia

© Pavel Losevsky / Fotolia

De-a lungul activităţii mele profesionale am văzut şi cunoscut multe mame, marcate de tot felul de probleme şi neajunsuri, care se luptau care mai de care să le asigure copiilor lor o viaţă mai bună. Elena m-a impresionat în mod deosebit“, mi-a mărturisit, de curând, Radu Tohă­tan, Manager Departament Operaţiuni, Fundaţia HHC România.
Pornind de la această discuție, l-am rugat să mă ajute să iau legătura cu Elena Schifirneţ (34), femeia care și-a descoperit demnitatea și curajul, decisă fiind să-și croiască un alt destin alături de cei patru copii ai săi. Mi-a vorbit simplu și, cu toate că povestea este tristă, avea un optimism molipsitor.
io25_48„7 ani a durat relația mea cu el, dar nu am fost căsătoriți legal nicio­dată. Am fost măritată, înainte, cu un bărbat care este tatăl lui Gabriel, băiatul meu cel mare, dar asta e altă poveste. Problemele au început destul de devreme, pentru că el era dependent de alcool şi cheltuia o bună parte din veniturile familiei pentru a-şi satisface acest viciu. Atunci când veniturile nu existau, vindea lucruri din casă.“ Elena ţinea toa­tă casa, pentru că el refuza să mun­cească. Ea muncea de dimineaţă până seara, când croitorie, când tot felul de tre­buri prin vecini, ca să aibă ce să le pună copiilor pe masă. Pentru că nu s-au mai descurcat cu banii, Elena a vân­dut apartamentul părinţilor ei şi s-au mutat de la oraş la ţară, într-o casă mică în care erau nevoiţi să se înghesuie toţi într-o singură cameră. „Bărbatul meu a devenit din ce în ce mai agresiv. Ne bătea, pe mine și pe copii, ne insulta mereu și ne ame­nința.“ Lucrurile au mers din rău în mai rău şi, deşi în­tregul sat ştia ce se întâmplă în casa lor, nimeni nu intervenea. Elena spune că până şi oamenilor din jurul lor le era teamă de el. Tot teama a fost şi motivul pentru care au rămas atât de mult timp în această situaţie disperată. Teama că nu-i va lăsa să plece sau îi va găsi, teama că nu au unde să se ducă şi cum să se descurce singuri.
Acum Gabriel are 15 ani, Denisa 7 ani, Vlăduţ 5 ani şi Cristian 3 ani. Cu excepţia lui Gabriel, copiii erau foarte mici în acea perioadă şi au înţeles destul de puţin din tot ce s-a întâmplat. Elena spune că, atunci când au plecat, „copiii nu mai aveau de mult dragoste pentru tatăl lor, pentru că nici nu o primeau. Nu ştiau ce înseamnă dragostea de tată, totul se vindea pe alcool“.
Elena şi-a făcut adeseori planuri de evadare împreună cu copiii ei. Însă mereu apăreau aceleaşi gânduri negre care o ţineau în loc: „Dacă plecăm, unde ne ducem şi cum ne descurcăm?“ şi „Dacă ne prinde şi ne face rău?“. Într-o zi a plecat cu fiul cel mare, Gabriel, la Iaşi, la un tratament medical pentru ar­trita băiatului. Au stat internaţi câteva zile şi atunci Elena şi-a dat seama că băiatul era profund traumatizat. Elena a fost sfâşiată de suferinţa copilului şi a început să-şi amintească disperarea care apărea în ochii lui de fiecare dată când îl lăsa singur cu tatăl vitreg. S-au întors acasă şi au descoperit că bărbatul vânduse aproape totul din casă, iar cei­lalţi copii erau complet neglijaţi. Deşi vizita neanunţată a lui Radu Tohătan a avut loc tocmai în această perioadă, de frica bărbatului ei Elena nu a putut să spună nimic.
Elena voia mai mult decât orice să-şi ia copiii şi să plece, însă era extrem de vulnerabilă în faţa bărbatului ei şi lipsită de orice resurse: locuinţă, bani, loc de muncă, lucruri de strictă necesitate etc. Împreună cu colegii de la DGASPC, Radu Tohătan a evaluat situaţia şi a făcut un plan de intervenţie.
Psihologul Virgil Bălan, împreună cu inspectorul de specialitate Ancuţa Ciocan, s-a făcut că vizitează familia pentru a vedea ce mai trebuie făcut prin casă. De fapt, veniseră să-i ia pe Elena şi pe copii din mediul violent în care trăiau. I-au spus bărbatului că pleacă să cumpere haine pentru copii şi nu s-au mai întors. Au plecat aşa cum erau, cu hainele de pe ei şi cu papuci în picioare. Au petrecut următoarele două săptămâni într-un Centru de Primire în Regim de Urgenţă.
În momentul în care au realizat că au plecat şi nu se vor mai întoarce, Elena şi copiii ei s-au simţit pentru prima dată, după mulţi ani, în siguranţă. „Am fost ajutată să-mi găsesc un loc de muncă în domeniul confecţiilor şi o locuinţă cu chirie, utilată cu toate lucrurile necesare. Noua viață este incompa­ra­bilă. Bătaia doare, iar acum nimeni nu ne mai poate agresa, nimeni nu ne mai ia banii şi mâncarea. Acum copiii ştiu ce înseamnă să ai hainele mereu curate, să ai o baie în care să te speli, o bucătărie în care să mănânci.“
Elena consideră că sprijinul pe care l-a primit, atât de la HHC, cât şi de la reprezentanţii autorităţilor locale, a fost salvarea ei dintr-o situaţie disperată din care nu avea curaj să iasă singură. În afară de Gabriel, băiatul cel mare, cei­lalţi trei copii erau foarte mici când s-au întâmplat toate aceste lucruri. Schimbarea mediului i-a ajutat în mod natural să depăşească momentele grele. „Pentru Gabriel a fost mai greu. El fusese expus cel mai mult la agresivitatea tatălui vitreg şi era suficient de mare cât să înţeleagă ce se întâmplă şi să rămână cu traume semnificative. Şi el consideră că omul care l-a ajutat cel mai mult a fost Radu. Spune că dacă fiecare dintre noi are câte un înger păzitor, noi îl avem pe Radu.“
Elena mai are doar o mătuşă în viaţă. A rămas orfană de ambii părinţi la 11 ani, iar singurul ei frate a decis cu ani în urmă să-şi ia viaţa. La mătuşa ei nu a apelat, pentru că i-a fost teamă ca bărbatul să nu-i facă şi ei rău, mai ales pentru că are şi ea copii.
Am întrebat-o ce sfaturi poate să dea femeilor aflate în situaţia ei. „Să facă orice pentru binele copiilor. Odată ce ai făcut copii, nu mai eşti tu pe primul loc. Pentru copiii tăi trebuie să lupţi şi să nu laşi pe nimeni să-i ia de lângă tine, viaţa nu trebuie să te îngenuncheze când vine vorba de ei.“
P.S. Atât ea, cât şi Radu Tohătan îşi amintesc de primul Crăciun al familiei Schifirneţ în noua lor casă. Pentru copii, a fost primul Crăciun din întreaga lor viaţă, prima dată când au avut brad şi când Moşul şi-a făcut drum şi pe la casa lor. A fost magic. O bucurie şi o pace pe care nu credeau că le vor trăi vreodată. De atunci, toate sărbătorile sunt aşa.

Ada Oprea

Comments

comments

Previous:

Rugby-ul este ca un drog: Dacă ar fi să aleg din nou, negreșit aș alege același drum

Next:

Pentru a evita abuzul de alcool, copiii au nevoie de o educație care să îmbine afectivitatea și disciplina

You may also like

Post a new comment