Omul care lasă viața să vină spre el

03 April of 2013

Credit foto: Paul Diaconu

Credit foto: Paul Diaconu

Nu e foarte simplu să vor­bești despre un coleg de breaslă. Alex Dima, reporterul de la Pro TV, cel care spu­ne po­vești despre oameni, despre realitatea care strigă mu­tă la doi pași de noi, are propriile expe­ri­en­țe dramatice, care însă nu l-au făcut decât să fie mai atent la drame, la oameni, la distrugerea mediu­lui natural din Ro­mânia, la case sau drumuri.

Avem fiecare dintre noi propria rețetă de meșterit povești. Reporterul din el își caută subiectele și prezintă lucruri spectaculoase, oameni frumoși sau cotidianul: „Puțin din toate acestea, la care presărăm ceva viață. Avem fiecare dintre noi propria rețetă după care ne meșterim materialele. E un întreg ritual atunci când alegi un subiect. Un subiect bun îl simți încă de la început. Dacă e bun, vezi potențialul, știi cum va arăta și singurul lucru pe care îl mai ai de făcut e să-i dai formă și viață.”

L-am cunoscut pe Alex Di­ma acum trei ani în preajma  Crăciunului. Participam la un spectacol caritabil al copiilor de la Valea Srezii. Imaginea acelui moment m-a urmărit mul­tă vreme. Vreo 30 de copiii așteptau cuminți in­trarea în scenă, în subsolul teatrului. În momentul în care l-au văzut pe Alex, copiii au început să îl strige pe nume, să alerge spre el cu brațele întinse. Stătea în mij­locul lor și era fericit. Primea dragostea și căldura acestor țânci cu liniște și emoție.

Fiecare reportaj înseamnă experiențe noi, locuri și întâmplări. Despre oamenii pe care i-a cunoscut mi-a mărturisit că: „Am avut privilegiul, bucuria și onoarea de a sta în preajma unor oameni care sunt modele. Unul dintre ele este părintele Tănase, de la Valea Plopului, un om care are grijă de câteva sute de suflete. Altul este Înaltul Justinian de la Mara­mureș. Țara asta are multe modele, mulți oameni cu suflet și inimă mare. Trebuie doar să ne
oprim puțin și să ne uităm în jurul nostru, să-i căutam și să-i prețuim, să le urmăm exemplul și, dacă nu reușim să-i ajutăm, măcar să-i lăsăm să-și vadă de treabă.“

Nu poți să schimbi lumea cu un material. Dar ce urmări au anchetele unei reporter special? Schim­bă opinia jurnalistului câte ceva din realitatea prezentată? „Fiecare material prezentat de noi are urmări. Copaci se taie în continuare și se vor tăia. Și totuși, dintre cazurile prezentate la România, te iubesc!, unele s-au rezolvat. În Vrancea statul a reușit să recu­pereze 6.000 de hectare de pădure, la Timiș, 12.000 de hectare. Am prezentat mecanismele prin care au fost furate și, din fericire, unele cazuri s-au rezolvat. Se mai adaugă sute de controale, dosare penale și multe altele. Asta nu înseamnă că am rezolvat problema. Tocmai de aceea, în curând o să ne întoarcem în pădure. Și la capitolul autostrăzi lucrurile au început să se miște, și în Deltă situația s-a mai calmat. Nu poți să schimbi lumea cu un material. Am înțeles asta la un moment dat. Noi suntem jurnaliști. În primul rând, menirea noastră este aceea de a informa. Ce facem însă noi ține de pasiune și poate și puțină nebunie. Asta ne mână în luptă și de multe ori ne pune viața în pericol. Sperăm, în primul rând, să schimbăm atitudini. Deci pentru noi jurnalismul are sens. Poate suntem noi prea optimiști.“

Nu se plânge că are o profesie dificilă, fiindcă face cu pasiune jurnalism de investigație, afirmând în legătură cu reportajele sale că: „Mai toate sunt greu de făcut. Este vorba de multă documentare, multe ore de filmat, scris, vizionat, montat. Pentru unele stai în frig și zăpadă, pentru altele în soare sau trebuie să aștepți după toanele unor oficiali și așa mai departe. O ediție de România, te iubesc! (40 de minute) poate însemna și 2 luni de muncă.“

Omului Alex Dima ne-ar fi greu să îi realizăm un portret. L-am lăsat pe el să se mărturisească: „Cred că sunt la fel și dincolo de meseria de jurnalist. De fapt, cred că nu există un dincolo. Meseria asta face parte din viața mea, ăsta sunt eu, nu sunt un jurnalist cu program fix. Sunt jurnalist și acasă, și în concediu, și oriunde aș fi. Uneori treaba asta are părți bune. Alteori, nu. Dar sper la o Românie mai bună. Cu o altă atitudine. În care să nu ne mai plângem, ci să facem. Cred că schimbarea de aici pornește. Nu trebuie să pornească de sus în jos (că oricum aici șansele sunt aproape de zero), ci trebuie să pornească de la fiecare dintre noi. De jos în sus. Și sper să apucăm și ziua în care rezultatul
să se vadă.“

EXTRA INFO
✽Drumul: „Cred că viața ne poartă pe unde vrea ea. Avem doar senzația că mergem în direcția pe care ne-o propunem, spre țintele și prioritățile pe care le stabilim. Ideal ar fi să ajungem la libertatea de a ne lăsa în voia vieții. Să ne poarte.“
✽Lecția Sarei: „Sara, fiica mea, mă învață să trăiesc. Eu încerc să o învăț cam cum e cu viața, iar ea mă învață să trăiesc, să zâmbesc și să mă bucur de viață. Mă uit la ea și înțeleg că este cea mai plăcută și minunată întâm­plare din viața mea.“
Ivana Iancu



Comments

comments

Previous:

Anorexia e o boală, nu un moft

Next:

Mogoșoaia & Cernica

You may also like

Post a new comment