“La centrul medical, ca în vacanță”

23 February of 2012

 

Credit foto: Cristi Niculescu

Rareori m-am simțit atât de încărcată cu energie și cu optimism ca în urma întâlnirii cu dna Georgeta Alexe din Că­lărași. Am cunoscut-o la Centrul Medical Anadolu din Turcia, în iulie 2011. Era la numai câteva zile distanță de operația de cancer de sân pe care o suferise pe tărâm străin. Și se comporta ca și cum ar fi fost acolo la relaxare, în conce­diu, și nu într-un centru medical, unde tocmai suferise o intervenție chirur­gicală de cancer mamar.

Înainte cu câteva luni, dna Alexe (68 de ani) făcuse în România toate inves­tigațiile recomandate de medici, inclusiv biopsia la 3 spitale, obținând, astfel, 3 rezultate… diferite. Totul era neclar, diagnosticul, deși vag, făcea referire chiar la metastaze și recomanda chimioterapie. Dna Alina Jipa, fiica dumneaei, care o însoțea în „călătoria de  însănătoșire“ în Turcia, a completat: „În țară am slăbit 15 kg în numai câteva luni din cauza incertitudinii, a alergăturii de colo-colo, a grijii. Nimeni nu ne spunea nimic clar, precis, nici mie, nici mamei. Apoi, mama a aflat de la televizor despre existența acestui centru și așa a început totul. Am trimis un e-mail la Anadolu, atașând actele medicale netraduse.“ Au primit răspuns imediat, cu data și ora programării, lista cu analizele de făcut în Turcia, precum și cos­turile aferente. „Norocul nostru a fost că i-am descoperit pe  acești oameni minu­nați“, spune cu fața luminată dna Alexe.

Așa se face că, după numai câteva zile, erau deja „cazate“ la centrul medical, într-o zi de vineri a fost făcută operația, iar luni, deja dna Alexe ne spunea ce planuri mari are pentru viitor. Dacă în țară i se spusese, în cele din urmă, că are cancer de gradul III, în Turcia, în urma investigațiilor efectuate, diagnosticul a fost de cancer de gradul I și a primit răspuns la toate între­bările. A mers încrezătoare la ope­rație, în timpul intervenției i s-a făcut biopsia nodulului limfatic de santinelă, astfel încât nu a fost nevoie decât de extirparea tumorii și a unui singur nodul, cel afectat, sânul putând fi păstrat. După spusele dr. Kemal Rașa, „sânul este un organ important pentru o femeie, indiferent de vârstă, iar dna Alexe își exprimase dorința de a nu renunța la el“.

Costurile nu sunt mici, dar și le pot permite oamenii de nivel mediu.
Dna Alexe e bine acum, își vede liniștită de viață și urmează în scurt timp să se ducă la un nou control.
Concluzia dumneaei? „Trebuie să ai multă încredere în Dumnezeu, în tine și în cei pe mâna cărora te dai.“

Credit foto: Cristi Niculescu

Cu doamna Liliana Minculescu (42 de ani) am stat de vorbă în timp ce făcea o ședință de chimioterapie. Era senină, veselă și încrezătoare. Și mai ales recunoscătoare.

„Povestea mea a început în luna ianuarie 2011, când am avut o mică sângerare între menstruații. N-am dat importanță, iar în martie am avut o sângerare foarte abundentă și pur și sim-plu am căzut din picioare la serviciu. Altfel, nu am avut nicio durere. Am umblat apoi din medic în medic, am făcut controale peste controale, colposcopie, ecografie… Mi se spunea că e grav, dar nu mi se punea un diagnostic.“
O colegă de serviciu se tratase la Anadolu, iar acum revine în fiecare an pentru control, așa a ajuns și dna Minculescu la centrul medical. Într-o zi de luni a trimis un e-mail, iar joi era deja la consultație. În numai câteva minute a fost consultată și avea un diagnostic care a sunat ca o bombă: „tumoare malignă“. Au urmat și alte inves­tigații: PET, RMN, care au confirmat existența unei tumori de 4,5–5 cm.
„Auzeam, dar nu realizam. Nimeni din familia mea, nici frați, părinți sau socri n-au fost vreodată bolnavi încât să ajungă prin spitale“, spunea dna Minculescu. Soțul și fiul (în vârstă de 16 ani și jumătate) au susținut-o de la început fără rezerve, au împins-o chiar să facă tot ce e cazul pentru a se vindeca. I s-au prezentat pe larg opțiunile, astfel încât a putut să aleagă în cunoștință de cauză. Operația laparo­scopică, realizată pe 14 iunie 2011, a durat 6 ore și jumătate.

După 3 săptămâni s-a întors în Turcia pentru o serie de 5 săp­tămâni de radioterapie și chimioterapie. A ales să facă această cură preventiv, cu cele mai mici doze, pentru a reduce riscurile de recidivare a cancerului de la 40% la 4%. Deși personalul medical i-a adus la cunoștință că poate avea reacții adverse la tratament, dumneaei se simțea bine. Și mai ales avea un confort psihic fantastic datorită grijii medicilor și asistentelor, informării complete: „Faptul că mă simt bine îmi dă încredere, simt că mă fac bine.“

Aproape de pacient
✽Centrul Medical Anadolu (anadolumedicalcenter.com/ro/about-us.aspx) a fost înființat la Istanbul de către Fundația Anadolu pe baza unei colaborări strategice cu Johns Hopkins, spital care se află în fruntea topului „Honor Roll“ al spitalelor americane.
✽Servicii pentru pacienții străini: a doua opinie medicală; telemedicină; consultare finan­ciară; programări; aranjamente pentru cazare de lux în incinta clinicii; servicii de interpretare; asistență 24/7 și coordonator personal; transport de la/la aeroport; asistență pentru călătorie și viză; informații și rezervări la restaurante, asistență turistică
și destindere.
✽Centrul desfășoară programe de excelență în: – oncologie; tratamente cardiace (inclusiv pediatrice); științe neurologice; ginecologie; fertilizare in vitro; ortopedie; chirurgie plastică și reconstructivă; medicină internă; afecțiuni ale cavității bucale și stomatologice; diag­nosticare și imagistică; terapie intensivă.

Cătălina Oprea

Întregul material îl poți citi în numărul 5/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piață.



Comments

comments

Previous:

Tratament prin acupunctură

Next:

“Dacă noi am reușit, puteți și voi”

You may also like

Post a new comment