De prin lume adunate, experiențe variate

16 May of 2013

Credit foto: Arhiva personală

Credit foto: Arhiva personală

A început studiul limbilor engleză și germană din clasa I. Cu muncă  multă din partea ei și cu eforturi uriașe din partea mamei, a avut un parcurs permanent ascendent. Grație bursei oferite de programul „Olim­pi­cii Petrom“ a reușit să termine cu brio Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din ca­drul Universității București. După un mas­ter la Edinburgh, în Marea Britanie, a predat limba en­gle­ză în China, iar acum face un doctorat în S.U.A.

Cine este ea? Se numește Elena Adriana Dancu și are 25 de ani. Consi­deră că limbile străine îți deschid mintea și îți pun lumea la picioare, te schimbă. Datorită pasiunii pentru limbile străine și muncii susținute a reușit să vadă locuri din lumea asta la care doar visa până în urmă cu câțiva ani și a ajuns în medii universitare și culturale la care n-ar fi crezut că va avea acces. A fost de acord să ne îm­păr­tășească detalii despre expe­riența ei din China și de la Stanford.
A predat limba engleză la un colegiu britanic administrat de chinezi, la Guang­zhou, la 200 de km de Hong Kong, unde tinerii se pregătesc pentru a-și continua studiile în S.U.A. A fost singurul profesor străin care a rezistat la post întreaga pe­ri­oadă, de un an și jumătate. „Mi-a fost dificil să trăiesc printre ei, să fiu accep­tată, mai întâi pentru că veneam dintr-o altă cultură și apoi pentru că eram femeie.“ Dar atunci când te acceptă în cercul, în familia lor, îți dau și cămașa de pe ei.
Stilul de viață este total diferit, mâncarea este cu totul alta, societatea chineză este închisă, cu acces restrâns la internet și la ce se întâmplă în lumea largă, cu o mentalitate greu de zdruncinat, conform căreia copilul (unicul) trebuie neapărat să reușească în viață, să aibă o poziție socială și un salariu de invidiat, astfel încât să-și poată întreține mai apoi părinții și buni­cii, fapt ce pune o presiune fantastică pe tineri, în marea majoritate băieți (din cauza avortului selectiv), și duce la utilizarea oricăror mijloace pentru a reuși.
Ca și în România, elevii au un volum foarte mare de teme, de proiecte și se acordă o mare importanță memorării, învățării ca atare.

La Stanford Elena face un doctorat în litera­tură com­parată cu durata minimă de 5 ani. „Specializarea mea este literatura secolului XX în America Latină (în spa­niolă și portu­gheză) și în Europa (literatura scrisă în germană). Limbile principale sunt spaniola si portugheza (pe care o să le predau la Stanford la anul, la nivel de începător și intermediar), iar limba se­cun­dară este ger­mana. Mi s-a sugerat de către profesori să predau și româna, ceea ce am să fac de îndată ce vor fi doritori.“
Spre deosebire de învă­țământul din China și Ro­mânia, cel din S.U.A., ne spune Elena, este concentrat pe gândire inde­pen­dentă, pe dezvoltarea perso­na­lității unice și a unui punct de vedere personal, pe latura prac­tică și nu pe asimilarea cu­noș­tințelor prin „toceală“, ci mai degrabă pe dobândirea unor abilități care pot fi folosite în viața de zi cu zi – de pildă, învățarea limbilor străine e inten­sivă, cu cursuri de 50 de minute în fiecare zi, cu teme de realizat în laborator (înre­gistrări audio), și mereu se are în vedere ce poți să faci cu acea limbă, nu ce știi despre acea limbă.

„Studenții la nivelul de licență sunt foarte concentrați, muncitori, ambițioși, competitivi și au o încredere în ei și o sigu­ranță care le lipsește celor veniți din alte sisteme de învățământ, pentru că aici se pune foarte mult accentul pe dezvoltarea individualității, a părerilor personale și a încrederii de a exprima aceste păreri.“ Ei sunt întreținuți de părinți, care plătesc taxe de școlarizare în jur de 60.000 de dolari pe an; foarte puțini au ajutor financiar de la guvernul federal (cei fără posibili­tăți) sau au burse speciale pentru sport ori  alte talente.
„Profesorii sunt priviți ca niște facilita­tori de cunoștințe, nu ca persoane atotști­utoare, care dețin toate răspunsurile; nu au statut de «monument» ca în România, sunt abordabili și disponibili pentru a se întâl­ni cu orice student în afara orelor, ca să explice orice neclaritate”, ne spune ea.
„Aici oamenii au o etică a muncii foarte dezvoltată: weekendul durează doar de vineri după-amiaza până sâmbăta seara. De duminica dimineața la bibliotecă nu ai loc să parchezi bicicleta din cauza aglo­me­rației. Încă nu pot să îmi dau seama cât de mult mă regăsesc în mentalitatea ame­ricană și stilul acesta de viață, pentru că nu am reușit să ies prea mult din campus. Sunt lucruri care îmi displac, de pildă zâm­betul fals permanent pe buze, prietenia superficială, obsesia pentru muncă și succes a colegilor mei de la doctorat. Pentru alte lucruri sunt recunoscătoare, de exemplu, flexibilitatea profesorilor și des­chiderea la dialogul cu studenții, resursele materiale și umane uriașe de care dispune universitatea, șansa de a cunoaș­te oameni din toate colțurile lumii.“ Când­va, în viitor, ia în calcul întoarcerea în țară: are o datorie față de cei care au sprijinit-o.

Cătălina Oprea



Comments

comments

Previous:

Un popas la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Next:

Pe firul apei: Sulina

You may also like

Post a new comment