“Dacă noi am reușit, puteți și voi”

12 March of 2012

Credit foto: Arhiva Personală Denise Mărgean și Varga Arpad

„Sunt de etnie romă, din Brăila, iar familia mea nu e nici pe departe înstă­ri­tă“, își începe Denise Sabina Mărgean (20 de ani) mărturisirea. „Mi-am înrădăcinat principiile sănătoase de viață de la bunicul, iar de la bunica am ales optimismul și puterea de a merge mai departe. De la mama am învățat ce înseamnă viața. Din păcate, pentru ea nu a fost tocmai roz: din cauza problemelor financiare nu a putut face o facultate și, deși absolventă de liceu și de școală post­liceală de surori medicale, acum e casnică. Probabil ea mi-a transmis înclinația spre medicină. Sunt singură la părinți. Bunica e și ea casnică, iar bunicul e pensionar.“

Discriminările nu au ocolit-o. Copil fiind, vecinii ro­mâni nu voiau să se joa­ce cu ea pe motiv că era țigancă. Nu i-a fost prea ușor nici la școală: „Mă dureau cuvintele spuse de colegi, dar nu aveam ce să fac. Așa era: eram romă, dar nu în modul în care o spuneau ei. Degeaba interveneau părinții și în­vățătoarea.“
Ajunsă la liceu, problemele s-au rărit. Un singur profesor a între­bat-o: „Îți place aici, Denise? Haine de fir­mă, telefoane de ultimă generație?“ (cu alte cuvinte, locul ei nu era acolo). Ceilalți profe­sori n-au făcut diferențe, ba chiar au sprijinit-o să învețe și mai bine, iar dna profesoară Eugenia Frățescu i-a fost ca o a doua mamă.

Viața i s-a schimbat din momentul în care a hotărât să devină medic: „Nu aveam încredere în mine, iar familia nu mi-a dat multe speranțe, având în vedere costurile ce urmau.“ Mulțumită, însă, mediatorului școlar pentru romi din Brăila, dna Gina Anton, a aflat de SASTIPEN – Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate. Prin intermediul lor a beneficiat de pregătire gratuită la biologie („Dna profesoară Cornelia Lumperdean a crezut în mine mai mult decât mama“, declară Denise), de rechizite și tot ei au suportat cheltuielile de înscriere la facultate, de transport, de înscriere în an (după ce a fost admisă). „Fără ei nu ajungeam unde sunt în acest moment.“

Acum este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iași. Chiar se întreține singură grație bursei de excelență obținute prin  proiectul „Profesioniști romi în domeniul medical“. Se gândește la o carieră în domeniul endocrinologiei sau al cardiologiei: „Și am să reușesc! Îmi voi demonstra astfel și le voi dovedi tuturor că, dacă vrei, îți poți depăși condiția.“

Credit foto: Arhiva Personală Denise Mărgean și Varga Arpad

Are 24 de ani și este student în anul V la Faculta­tea de Medi­cină și Farmacie din Oradea, specializarea Farmacie. Se nu­mește Varga Arpad și provine dintr-o familie de lăutari de etnie romă din orașul Seini, județul Maramureș.

„Suntem trei frați. Sora mea este asis­tentă medicală, iar fratele meu este elev la școala postliceală de asistenți de farmacie. Am ales cu toții aceste profesii din do­rin­ța de a-i ajuta pe cei din jurul nostru.“ Pă­rinții i-au încurajat pentru că și ei, în tinerețe, și-ar fi dorit să aibă profesii medicale. Din păcate, nu au reușit.

Până la apariția bursei oferite de proiectul „Profesioniști romi în domeniul medical“, situația financiară a fost foarte grea, ba chiar era pusă sub semnul între­bă­rii continuarea facultății. „Prin intermediul Fun­da­ției Ruhama am aflat de această bursă, care mi-a luat grija zilei de mâine și i-a despovărat și pe părinți de grija mea. De asemenea, m-a făcut să obțin rezultate foarte bune la facultate, să le pot spune mândru celor din jur că sunt de etnie romă și să am încredere în mine.“

Arpad vrea să devină un farmacist bun, să îi poată ajuta pe romii din comu­nitățile defavorizate: „Acum am început să câștig respectul celor din jur, iar părinții sunt mân­dri de mine.“

Episoade de discriminare a trăit, dar a învățat să le depă­șească. Cel mai recent s-a petrecut la un exa­men la care, deși a susținut bine cele două subiecte trase, el a fost pus, spre deosebire de ceilalți co­legi, să mai tragă și alte su­biecte și să le susțină pe fiecare: „Am răs­puns foarte bine la toate. Cu toate acestea, am primit o notă mică. Un alt profesor care era de față a sem­nalat nedreptatea, însă asta nu a modificat decizia profesorului examinator, care a spus, fără a oferi argumente, că nu merit mai mult.“

Proiectul „O gene­rație de specialiști romi în domeniul medical“ este derulat în România de ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei în parteneriat cu Roma Education Fund România, Asociația Medicilor Rezidenți, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SAS­TIPEN și Open Society Institute. În cadrul proiectului este implementat un mecanism de susţinere a tinerilor aparținând minorității rome prin oferirea de pregătire academică și scoaterea la concurs a peste 400 de burse în domeniul medical în anii școlari 2011-2013. Până acum, 78 de tineri au devenit bursieri la facul­tăți de medicină și farmacie și școli postliceale sanitare, iar 98 de elevi beneficiază de burse și se­si­uni de pregătire pentru sus­ținerea examenului de admitere în instituții de învățământ din domeniul medical.
Detalii pe profesionistiromi.ro și burseromi.ro.
Cătălina Oprea

Întregul material îl poți citi în numărul 6/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piață.

Comments

comments

Previous:

“La centrul medical, ca în vacanță”

Next:

“Nu mi-e rușine că am făcut și munci de jos”

You may also like

Post a new comment