„Am crezut că distanţa va fi un obstacol în calea fericirii noastre“

17 November of 2014

Unul dintre cei doi câștigători ai concursului nostru de povești din Ioana 21 se numește Constantin Andrei Moraru și are 22 de ani. Să-i ascultăm povestea…
M11-2“Am 22 de ani și sunt foarte mândru că, în timp ce alţi tineri de vârsta mea încă îşi mai caută fericirea, eu mă bucur din plin de ea. Povestea mea de dragoste a început în toamna anului 2010. Încă din copilărie, îmi doream foarte mult să urmez o şcoală militară. Visul s-a îndeplinit când am aflat că sunt admis la Şcoala  Militară de Jandarmi. Eram tare fericit şi mândru de reuşita mea, neştiind că acolo aveam să întâlnesc iubirea adevărată.
Seara, după servirea mesei, fiecare trebuia să-şi ducă farfuria – aceasta era una dintre regulile şcolii militare. Rămăseserăm ultimii la popotă. Ea era  foarte grăbită şi, fără să mă observe, s-a ciocnit de mine. Tava ei s-a revărsat, murdărindu-mă pe cămaşă. M-am supărat foarte tare, fiindcă era cămaşa uniformei pe care o purtam la cursuri. Şi-a cerut scuze, însă toată atenţia mea era îndreptată asupra cămăşii. Dar când am ridicat privirea şi am zărit-o… am uitat cu totul de petele de pe haină. Tot ce îmi doream era să continuăm, pe un ton mult mai prietenos, conversaţia. După câteva zile, am făcut rost de numărul ei de telefon. Am reuşit să ne cunoaştem mai bine şi am aflat că ea e din alt judeţ. Atunci m-am întristat foarte tare, pentru că am crezut că distanţa va fi un obstacol în calea fericirii noastre.
Cum ea era cu un an mai mare ca mine, a venit vremea să dea examenul de absolvire. Îmi era teamă că, odată cu plecarea ei din şcoală, totul între noi va lua sfârşit. Mi-a promis că vom continua să vorbim, chiar dacă trebuia să mai aşteptăm un an pentru a fi împreună. Timpul trecea, iubirea noastră creştea din ce în ce mai mare și, în ciuda faptului că am stat atâta timp departe unul de altul, acum suntem, în sfârşit, împreună. Suntem foarte fericiţi şi căsătoriţi din luna iunie a acestui an. Iar povestea iubirii noastre e, susținem amândoi, cea mai frumoasă.”

Dacă îți place să scrii, atunci trimite și tu o poveste (subiect: un Crăciun de neuitat) pe adresa re­dacției sau la adresa [email protected] Cele mai bune texte vor fi publicate și premiate cu un voucher de 300 de lei, oferit de Takko!

 

Comments

comments

Previous:

Box la feminin

Next:

Test: Tot cu el 
te-ai căsători?

You may also like

Post a new comment