“Copilul ăsta numai de bătaie înțelege”

14 February of 2012

Credit foto: littleny, 2012/Shutterstock.com

Simona are 17 ani și locuiește doar cu mama. În urmă cu 5 ani, după divorțul părinților (din cauza consumului de alcool al tatălui și comportamentelor agresive repetate dintre părinți, inițiate când de mamă, când de tată, iar în ultimii ani și față de ea), Simona a rămas în grija mamei, intrând în legătură doar rareori cu tatăl (o dată la câteva luni și doar la cererea fetei).

Dacă în primii ani viața celor două a fost relativ liniștită (Simona era încă un copil preocupat de școală, fără prea mulți prieteni, cu activități minimale în afara casei), debutul adolescenței a adus cu sine nenumărate confruntări între ma­mă și fiică. Orice nevoie firească a Si­mo­nei, specifică vârstei, era prilej de conflict cu mama: „Rareori mama se îndură să mă lase să ies cu colegii, mereu mă chestionează dacă am un iubit și chiar mi-a interzis asta până la 18 ani, mereu zice că nu-mi văd de școală, deși cele mai mici note ale mele sunt cele de 6 și 7… Ar vrea să-mi petrec timpul numai cu ea, dar am și eu 17 ani…“
Greșelile Simonei au fost vânate și sancțio­nate sever, fără odihnă, de către mamă, astfel încât, în clasa a X-a, Simona: ● avea telefonul mobil confiscat și nu putea iniția apeluri telefonice decât de pe telefonul mamei; ● i se controla sis­te­matic camera, pentru a nu ascunde „ni­­mic suspect“; ● avea inter­dic­ție în a-și vedea prietenii în afara casei; ● era dusă și adusă de la școală de către mamă; ● pentru banii de buzunar pe care îi primea, trebuia să aducă permanent chitanțe jus­tificative; ● era bătută și i se vorbea neadecvat („proastă“, „retardată“) ori de câte ori lua o notă sub 8 la școală.

Acesta este tabloul de viață al unei adolescente sistematic abuzată emoțional si fizic, căreia i se neagă toate demersurile de autonomie firești nivelului sau de dezvoltare.
Profesorii au semnalat în timp un declin accentuat al stării generale de bine a fetei: mai mereu tristă, cu accese de agresivitate în situații ambigue sau frustrante, dificul­tăți de concentrare la ore, apatie și retragere socială, plâns, paloare, scădere în greutate. La ședința cu părinții, cadrele didactice i-au recomandat mamei ape­larea la un serviciu de evaluare și consiliere psihologică. Mama a consimțit, motivând că „Simona este un copil obraznic și tu­peist, care nu o ascultă și nu o respectă și care trebuie disciplinat rapid, înainte de a scăpa totul de sub control“.
Intrarea în evaluare a Simonei a fost dublată de intrarea mamei într-un program de dezvoltare de abilități parentale, acceptat cu greu de către părinte.
Ma­rea provocare a demersului…

Credit foto: Lesley Rigg, 2012/Shutterstock.com

Mihai are 8 ani și este unicul copil la părinți. În decurs de un an și jumătate a schimbat deja trei școli. Familia a fost presată de învă­ță­toare, de conducerea școlii și de părinții colegilor lui Mihai să îl mute din fiecare dintre cele trei școli. De ce? Din cauza comportamentelor agresive ale copilului și a adaptării lui deficitare la mediul școlar, care s-a tradus prin nerespectarea regulilor, a struc­turii și a disciplinei. În prezent, Mihai spune: „Nu mai vreau la nicio școa­lă. Eu nu am niciun prieten, copiii nu vor să se joace cu mine, iar doam­na mă ceartă și mă pedepsește mereu.“

Cum s-a ajuns la această situație? În familia lui Mihai comportamentele agresive fizice sau verbale sunt des întâlnite în relația dintre copil și părinți sau chiar între părinții săi. Mama îl bate ori de câte ori i se pare că Mihai se află într-o situ­ație de risc: traversează strada neatent, mer­ge prea repede cu bicicleta, bea apă foarte rece când este transpirat, nu se îm­bracă gros când este frig afară. Mama con­sideră că îl responsabi­lizează astfel, să fie atent în situaţii periculoase, fără a-i explica de ce şi cum acele situaţii sunt potenţial periculoase şi ce anu­me ar trebui să facă într-o astfel de situaţie şi, mai ales, nu îl laudă ori de câte ori are aceste comportamente. De teamă că ceilalţi copii nu se vor comporta cores­pun­zător cu Mihai, părinții nu-l lasă la locul de joacă şi nici nu l-au înscris la grădiniţă. Așa se face că, în plină vârstă şcolară, el nu are nicio abilitate de socializare şi de gestionare a emoţiilor: cum să își facă prieteni, cum să împartă jucă­riile, cum să își aştepte rândul, cum să tolereze frustrarea când nu obţine ceea ce dorește, cum să negocieze, cum să facă faţă furiei fără să îi lovească pe ceilalţi, cum să ceară ajutorul etc. Singurele sale modele de comportament sunt cele agresive, vă­zute acasă; în consecinţă, ori de câte ori apare tensiune în grupul de co­legi sau lucrurile nu se desfăşoară conform aşteptă­rilor lui, Mihai loveşte copiii.

„Sunt un copil rău“, spune Mihai. Mutarea din şcoală în şcoală nu a făcut decât să înrăutăţească situaţia unui copil care la nici opt ani duce o povară mult prea grea: toți, copii sau maturi, îl resping, el însuși se consideră bun de nimic.
În prezent…

 

Cătălina Oprea

Finalul celor două mărturii îl poți citi în numărul 4/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piață, alături de câteva informații și sfaturi primite de la dna Diana Stănculeanu, psiholog în cadrul Centrului de Educație Emoțională și Comporta­mentală pentru Copii (ceecc.ro), proiect dezvoltat de „Salvați copiii“ (salvaticopiii.ro).

 

 




Comments

comments

Previous:

Iubirea, de la agonie la extaz

Next:

“La centrul medical, ca în vacanță”

You may also like

Post a new comment