Câinii comunitari, între iubire și eutanasiere

18 July of 2012

Credit foto: ARZTSAMUI, 2012/Shutterstock.com

Rodica: „Nu câinele, ci societatea mușcă“
Am crescut la țară, acolo unde câteva pisici și un cățel erau prietenii mei cei mai buni. Am învățat să nu lovesc animalele, să le îngrijesc și să le acord atenția cuvenită, dar, mai cu seamă, am învățat că în tot ceea ce faci trebuie să pui un strop de măsură și de cumpătare. Acum câteva zile, o rudă apropiată a fost mușcată de un câine hoinar. Cred cu tărie că, în realitate, nu câinele a mușcat-o, ci indiferența auto­ri­tăților, acea parte a so­cie­tății infectată de superficialitate, în care noțiunile de ordine, de cumpătare și de măsură nu există. Pentru o clipă, mi-a venit în minte cazul extrem de la Botoșani, când 240 de câini au fost uciși; apoi am citit o con­versație cel puțin ciudată, care se des­fășura între un jurnalist și o persoană ce se declarase „iubitoare de animale“: jur­na­listul îi expunea persoanei respective faptul că un câine a mușcat o femeie, care, în urma plăgilor, a decedat, iubitorul de animale răspunzând că nu îl intere­sează.
Așadar, trăim într-o societate în care oamenii sunt mai predispuși la conflict decât la comunicare, în care individualismul a devenit atât de exagerat, încât fiecare are propria lume de care să aibă grijă, o lume din care a dispărut responsabilitatea comună de a compune o soci­etate caldă și primitoare, confortabilă pentru toți. Acum, fiecare indi­vid acțio­nează conform propriilor idei: unii iubesc animalele mai presus de semenii lor, alții urăsc animalele și le ucid cu cruzime, și mai există categoria aceea de oameni cumpătați, care încearcă să readucă un echilibru în societatea în care trăim.
Din păcate, dezechilibrele create de acest microb numit „indiferență“ vor fi foarte greu de înlăturat. Ni s-a dus vestea în lume pentru câinii vagabonzi. Am fost în urmă cu ceva timp la Pescia Romana (la 100 de km de Roma), iar acolo am remarcat cu stupoare anunțurile de la televizor, în care italienii erau rugați să doneze bani pentru a salva câinii din România de la moar­te. Nu se discută de azi, de ieri despre câinii vagabonzi, ci de ani de zile, unii strigă să-i omorâm, alții să-i ținem  în adăposturi, însă câinii au rămas tot pe stra­dă, iar când se face întuneric, patrupezii flămânzi se transformă în adevărate fiare, gata să sfâșie pe oricine le iese în cale.    (Rodica Pușcașu)

Valentina: „Vreau o Românie mai responsabilă“
De când sunt mamă, îmi do­resc o Românie mai sănă­toasă și mai puternică. Vreau ca puiul meu să crească­ într-un mediu care să-i ofere siguranță și șanse de a trăi armonios, vreau un mediu mai curat și îngrijit.
Mă deranjează mizeria și, din păcate, o observ la fiecare pas. Atâția iubitori de animale și atâta indiferență față de oameni! Am ajuns să nu pot ieși în parcul special amenajat pentru joacă din cauza stăpânilor care-și scot cățeii exact în acest spațiu destinat copiilor, îi lasă cu nonșalanță să-și facă nevoile și merg nestingheriți mai departe! Nu cred că e normal! Mi-e silă să mai ies în parc, mereu trebuie să urlu „nu pune mâna acolo“, „fii atent unde calci“! M-am săturat să curăț încălțările de tot felul de resturi urât mirositoare, m-am săturat să stau cu inima strânsă ca nu cumva vreun câine, cu sau fără stăpân, să se năpustească asupra copilului meu. Oare cum s-ar simți acești iubitori de câini dacă și eu aș arunca scutecele în stradă?
Ei bine, eu nu vreau să mă obișnuiesc cu mizeria și nici nu vreau să o accept! Vreau să cred că voi vedea din ce în ce mai mulți oameni responsabili în jur, care strâng în urma lor și a animalului
de companie!           (Valentina)

Cecilia: „Viața unui om vs. viața unui câine“
Se vorbește tot mai mult despre eutanasiere. În mod cert, este greu să accepți ideea de a fi părtaș, chiar prin pasivitate, la omorârea unei ființe apropiate, fie ea și un patruped. În acest sens, nu am cum să fiu de acord cu eutanasierea câinilor. Nu pot însă să accept nici situația în care zilnic zeci sau poate chiar sute de oameni din România sunt mușcați de câini și, din păcate, nu arareori, chiar mutilați sau omorâți. Sper să se poată organiza, totuși, spații îngrădite, preluate în grijă de
ONG-urile care mili­tează pentru salvarea câinilor care să le asigure hrana și îngrijirea medicală, după ce au fost castrați. Pentru că nici sistemul actual, în care îngrijirea unui câine costă mai mult decât sumele alocate pentru un copil sau un bătrân, nu mi se pare acceptabil…
Dacă îmi displace ideea de a eutanasia câinii, mă îngrozesc și chinul, și umilința la care sunt supuși unii oameni. Mă uimește patosul celor atât de mulți iubitori de animale, care se luptă efectiv pentru viața bietelor patrupede, în timp ce nimănui nu pare să-i pese de viața semenilor noștri… Trotuarele sunt pline de oa­meni care nu au unde dormi și nu au ce mânca. La medicamente nici nu mai cu­tează să se gândească. Față de suferința lor este oare posibil să rămâ­nem absolut ne­păsători? Îmi este frică, văzând aceste reac­ții atât de diferite, că… ceva nu e în re­gu­lă cu noi. Cred că e absolut normal să ne pese de ce se întâmplă cu câinii! Dar consider inacceptabilă insensibilitatea față de semenii noștri. Dacă am ajuns ca, în Ro­mânia, viața unui om să nu mai valoreze nici măcar cât viața unui câine, ar trebui să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu noi în toți acești ani…                             (Cecilia Caragea)

 

Extra info
✽Aceste gânduri au fost exprimate în cadrul revistei online „Dacic Cool“ (daciccool.ro), care reprezintă, înainte de toate, o adevărată comunitate, în care membrii se exprimă liber cu privire la problemele care îi preocu­pă. „Câinii comunitari constituie, fără îndoială, o serioasă proble­mă, atât pentru adevărații iubitori de animale, cât și pentru cei mai temători, speriați sau chiar muș­cați de acești «concitadini patrupezi»“, ne declară Cecilia Caragea, coordonator „Dacic Cool“.




Comments

comments

Previous:

“Am un copil în Cer și unul pe Pământ”

Credit foto: Arhiva Hospice Casa Speranței

Next:

“Prețuim fiecare clipă de viață”

You may also like

Post a new comment