Boala a însemnat un nou început

18 November of 2011

Credit foto: Arhiva personală Onorica Abrudan

„Povestea tristă a vieții mele a început în toamna anului 1992, când am plecat în octombrie la Spitalul Oncologic din Cluj-Napoca și m-am întors acasă, la Zalău, după 6 luni, deși nu mai speram să mă întorc în viață“, își începe mărturi­sirea dna Onorica Abrudan.

A fost la spital pentru un control ginecologic, fiindcă simțea că e în neregulă ceva. Medicul i-a spus că este suspectă de sarcină extrauterină și să aștepte „să i se rupă“ sarcina – timp în care boala i s-a agravat și a început să se simtă din ce în ce mai rău. După un timp, a plecat la Cluj pentru o a doua opinie medicală, doctorul de aici spunându-i că are metroane­xită bilaterală, afecțiu­ne foarte frecventă la femei. „M-a consultat cu superficialitate și lipsă de profesionalism și mi-a dat un tra­tament greșit. Cred că acesta mi-a fost destinul…“, spune dna Abrudan.
„M-am întors acasă și, la un moment dat, când eram la serviciu, la Fabrica „Armătura“ Zalău, am leși­nat, am avut hemoragie puternică și am fost dusă la spital. Din reacția dlui dr. Majik, care m-a consultat, mi-am dat seama că sunt într-o sta­re foarte gravă. Era revol­tat de ce nu am consultat un medic, de ce nu m-a interesat sănăta­tea mea, iar când i-am relatat toată istoria controalelor nu i-a venit să creadă. Mie nu mi s-a spus diag­nosticul, dar am înțeles: aveam cancer (ulterior, am aflat că am avut o formă rară de cancer genital: carcinom endometrial).“ A ajuns apoi la dr. Gavriș, la Spitalul Oncologic din Cluj.

S-a cutremurat la aflarea diagnos­ticului. Avea 30 de ani și simțea că zilele îi sunt numărate: „Nu mi-e frică de moarte, ci de imaginea ei. În șase luni de spitalizare la Cluj am văzut numai moarte în jurul meu, de la copii până la bătrâni…“
Prietenii, mama și frații, fiindcă pe tată îl pierduse cu un an în urmă, încercau să-i împlinească ultima dorință: o întrebau ce vrea să mănânce, ce-și dorește, iar ea zâmbea, fiindcă știa ce o așteaptă, și se ruga me­reu: „Mama și frații au fost mai dărâ­mați decât mine, în special Mircea, fratele cel ma­re. Zi și noapte alături de mine a fost verișoara Dorina.“

Cătălina Oprea

Află din numărul 24 al revistei “Ioana”, acum pe piață, cum a reușit doamna Abrudan să învingă această formă rară de cancer și cum a renăscut după această încercare cumplită.




Comments

comments

Previous:

“Unii îngeri au nevoie de aripi”

Credit foto: Fotolia

Next:

“Alcoolul este un amic parșiv”

You may also like

  1. Din pacate nu toate femeile constientizeaza cat de importante sunt aceste controale de rutina si merg pe ideea ca au timp si saptamina viitoare,ca lor nu li se poate intampla nimic rau.Gresit!!!!!
    Eu lucrez la o Clinica care se ocupa cu depistarea cancerului de san si col uterin si in fiecare saptamina apar paciente cu probleme foarte mari.
    Un test Babes Papanicolau si o Mamografie iti poate salva viata.

  2. Este adevarat un control de rutina iti salveaza viata o stiu din propria experienta.Este bine ca toate Femeile sa puna pret pe asa ceva si sa lase rusinea la oparte ca atunci cind apar simptomele se poate sa fie tirziu.

Post a new comment