Anorexia e o boală, nu un moft

28 March of 2013

Credit foto: © Alina Isakovich / Fotolia

Credit foto: © Alina Isakovich / Fotolia

Boala asta e foarte pa­r­­șivă, nu știe nimeni cum îți intră în cap și mulți oameni cred că e doar un moft, numai că el îți pu­ne via­­ța în pericol. Nu vreau să mă gândesc cât de ap­roape am fost eu de «momentul final»…“, își începe mărturisirea Ana, care a trecut prin calvarul anorexiei.

Totul a început în vara lui 2010, pe când avea 13 ani și își căuta blugi skinny, dar nu încăpea în niciun model din cauza coapselor. Avea 1,53 m și 46 de kilograme, iar la pantaloni purta măsura 28. „Am intrat până la urmă în niște blugi cu o croială ușor evazată (deci nu skinny, singurii pantaloni care îmi plăceau la momentul respectiv), care au costat foarte mult, dar de care mi-am propus să scap cu prima oca­zie, dorința mea arzătoare fiind să am 14 ani și 40 de kilograme. Și am început sub nasul mamei, care n-a mirosit nimic, fiind ocu­pată cu traiul de zi cu zi.“ După 6 luni a reușit să ajungă la 40 de kilograme și și-a luat alți blugi, măsura 27. În tot acest timp, participa cu rezultate foarte bune la concursuri școlare, fiind elevă de 10 pe linie.
Doamna dr. Corina Ciobanu, medic neu­ropsihiatru și psihoterapeut adlerian la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia“ și președinte al APTTA (Asociația pentru Prevenirea și Tratarea Tulburărilor de Ali­men­tație), ne spune că, de obicei,
se pleacă de la presiunea modelului femeii cât mai slabe, tinzându-se către măsura XXS, din cre­dința cumva inoculată de societate, de modă, de massmedia, că femeia, cu cât este mai slabă, cu atât este mai frumoasă.

Fără mari privațiuni de mâncare, Ana a ajuns la 40 de kg, mâncând o singură dată pe zi, doar seara, și atunci puțin. „În­tre timp, mama s-a dezmeticit și a început să mă ducă la toate specialitățile medicale: endocrinologie, pediatrie, dermatologie, psihologie… Am fost și la Urgență, pe perfuzii. Am ajuns la 37 kg, apoi la 35, la o înălțime de 1,63 m, iar pantalonii măsura 27 cădeau de pe mine, așa că am luat măsura 26, apoi 25, de la raionul pentru copii.“  Analizele îi ieșeau prost, iar ciclul i s-a oprit când a ajuns la 37 kg. „Aveam pielea rece, vânătă, uscată, pe abdomen începuse să se exfo­lieze, foloseam lapte de corp și unt de corp din ce în ce mai gras, dar degeaba, aveam pe față crăpături ce sânge­rau și nu se mai vindecau, mi se deformase mersul, când eram pe tocuri mai aveam puțin și cădeam. De-abia acum îmi dau seama ce jalnică eram, dar la momentul acela eram mândră că toată lumea îmi spunea «Vai, ce slabă ești!», dar ni­meni, în afară de mama, nu îmi spunea cât de slabă ajunsesem. Disperată, mama începuse să mă bată, lup­tându-ne la propriu pentru fiecare îmbucătură.“

Devenise foarte inventivă, ascunzând și aruncând mân­carea și medicamentele. După ce a terminat școala „magna cum lau­de“, a început să-și șantajeze mama flu­turându-i diplomele prin față, scoțân­du-i ochii cu faptul că e genială. „Deși încercam să o conving pe mama că nu e nimic în neregulă cu mine, că e viața mea și fac ce vreau, ajunsesem de la un ten cu co­șuri și puncte negre la un ten de porțelan, cu excepția unei răni de la ureche: nici microbii nu mai aveau ce mânca de pe fața mea!“
Întotdeauna aceste tulburări de alimen­tație vin pe fondul unor tulburări de personalitate, ne lămurește dna dr. Ciobanu: e vorba fie de personalități obsesionale, în care perfecțiunea e dusă la extrem, fie de personalități introvertite, schizoide chiar, fie de personalități depresive, anxioase.

Practic, Ana nu mai avea fese, fiind chiar mândră de faptul că ajunsese să mănânce doar 800 de calorii (în condițiile în care o rație normală pentru un adoles­cent este de cca 2000 de calorii).
În iulie 2011 a vrut să facă un sport, pentru că, deși ajunsese la 30-32 de kg, i se pă­rea că încă era pufoasă. Așa că a mers la o sală de fitness, numai că instructorul, precaut, a întrebat-o dacă este epileptică. „Nu înțelegeam de ce se alar­mează toată lumea.“ Când a văzut-o la consultație, dna dr. Ciobanu a cerut internarea ei de ur­gență. „Am fost extrem de furioasă pe mama că mi-a răpit vacanța de vară, că m-a dus la spital degeaba, mai ales la psihi­atrie!“ După o lună de stat în spital, a început o altă viață acasă, cu doar 2 medicamente și cu mâncare die­tetică, pe care încă și-o rațio­naliza extrem de atent: „Rația din capul meu, cea de care mama nu știa, era de 1400-1500 de calorii (ce progres…)“. La o lună de la externare, la primul control medical, de-abia luase 2 kg în greutate, fiind păzită în timpul meselor de 3 adulți (prin rotație mama, tata și bunica), ca să fie siguri că nu mai aruncă mâncarea.
A început un nou an școlar, cu rezultate la fel de bune. A trebuit să se tundă scurt, pentru că în continuare îi cădea părul, chiar dacă mai puțin. A ajuns la 37  kg în 4 luni, iar ciclul i-a revenit după alte 6 luni. „Mă simt bine acum, am poftă de viață, de purtat tocuri, fuste scurte, am chef de ieșit cu prie­tenii, de dans, de făcut o mu­l­țime de lucruri. Caloriile nu în­seam­nă grăsime, ci viață, m-am con­vins pe propria piele“, spune Ana.
Sunt importante comunicarea cu părinții și un mod firesc de percepere a lucrurilor și de trăire a experiențelor pentru a preîntâmpina sau a lua din pripă aceste tulburări, conclu­zio­nează dna dr. Ciobanu.

EXTRA INFO
✽Anorexia este o boală de alimen­­tație caracterizată prin modificarea drastică a comportamentului alimen­tar, cu consecințe grave, atât psihice, cât și fizice.
✽Deși este legată de alimentație, este de fapt o suferință psihică, de­terminată de probleme cu familia, probleme cu cei din jur, lipsa de control asupra pro­priei vieți. Această tulburare presupune mai multe componente: psihologică, socio­culturală, psihiatrică și somatică.
✽Pe site-ul APTTA, anorexie-bulimie.ro, poți afla informații suplimentare despre tulburările de alimen­tație. Scopul asociației, pe lângă informare, e acela de în­ființare a unui centru în care să funcționeze o echipă tera­peutică integrată. Ajută și tu!

Cătălina Oprea



Comments

comments

Previous:

Parcul Natural Bucegi – vraja muntelui

Next:

Omul care lasă viața să vină spre el

You may also like

Post a new comment