A simți românește se învață

02 September of 2013

Credit foto: Editura Polirom

Credit foto: Editura Polirom

RAEGAN GLUGOSH: s‑a născut în Canada şi s‑a mutat în Statele Unite la începutul adolescenţei. A absolvit Biola University, cu licenţa în Asistenţă Medicală. În 1995 i‑a fost acordat premiul „Who’s Who Among Students in American Colleges and Universities“ (Cine este cine dintre studenţii din colegiile şi universităţile americane). A venit să viziteze România pentru prima dată în noiembrie 1996 şi de atunci a făcut din Bucureşti casa ei. Faptul că avea pregătire medicală a deschis multe oportunităţi, de‑a lungul anilor, pentru Raegan. Are o mare compasiune pentru femeile şi copiii care se află în situaţii de risc şi îi încurajează pe aceştia să‑şi împlinească destinele date de Dumnezeu. Raegan este membru fondator al Asociaţiei „Touched Romania“, iar în anul 2005 a deschis Centrul maternal „Casa Agar“, o casă pentru femeile în situaţii de risc, precum şi o alternativă la abandonul copiilor. Raegan este membru activ al Asociaţiei Internaţionale a Femeilor din Bucureşti de mai mulţi ani. De asemenea, are o pasiune deosebită de a dezvolta lideri tineri şi în prezent îşi termină masteratul în Conducere Globală (MAGL) la Fuller Seminars, în Pasadena, California.

„Am auzit prima oară despre România în primăvara anului 1996, de la amvonul unei biserici la slujbele căre­ia participam în Orange County, California. Pasto­rul făcuse un obicei ca în fiecare conce­diu să viziteze o zonă a lumii în care nu mai fusese, pentru a fi expus la eforturile misionare.“ În duminica aceea el le‑a împărtăşit despre întâlnirea cu copiii străzii din cana­lizările din Bucu­reşti. „Deoarece la vremea aceea lucram ca medic clinician într‑un spital pentru traume, cuvintele lui erau atât de reale pentru mine…“
„În noiembrie 1996 am vizitat România pentru prima dată, împreună cu alte persoane din biserica mea, într‑o călătorie de misiune de o săptămână. Am colaborat în Bucureşti cu o organizaţie care lucra cu copiii aflaţi în situaţii de risc. În timpul serilor mergeam în zona Gării de Nord şi duceam mâncare copiilor care locuiau pe străzi. Am fost şocată efectiv să găsesc copii de cinci şi şase ani care puteau fi foarte bine nepoţii şi nepoatele mele, care se des­curcau de unii singuri pe străzi…
Doar un an mai târziu mi s‑a oferit ocazia să mă întorc în România şi să lucrez cu o organizaţie care se ocupa de familiile marginalizate. (…) Venind din sudul Californiei în Bucureşti, în luna ianuarie, a fost cel mai mare şoc dintre toate, zăpada şi cerul cenuşiu. Cred că în dorinţa mea mare de a mă întoarce în România nu am luat în considerare condiţiile vremii. (…) Ceea ce am găsit în România şi nu mă gândeam că voi găsi vreodată a fost că pe orice uşă a diferitelor birouri în care am ajuns scria «USA». La început am fost foarte fericită. Mă gândeam că România iubeşte Statele Unite ale Americii.“ Apoi, într‑o zi, o prie­tenă româncă i‑a ucis orice speranţă, spu­nân­du‑i că acesta era cuvântul pentru «door = uşă» în limba română.”
Momentul care i‑a întărit angajamentul de a rămâne în România a fost cel în care o adolescentă care trăia pe străzi și-a abandonat bebelușul într-o maternitate din București și s-a făcut nevăzută. (…) „Am început să mă uit în jur la o cameră plină cu bebeluşi. Pentru ochiul meu de cadru medical, ceva era nelalocul lui. De ce în acest salon nu erau doar nou‑născuţi? Părea că unii dintre acei bebeluşi aveau chiar şi 10 luni. Ce se întâmpla aici? Ceea ce am aflat în acea zi  a schimbat direcţia vieţii mele pentru totdeauna. Asistenta mi‑a spus că acest salon de copii este special amenajat pentru bebeluşii care sunt abandonaţi de mame în prima zi după naştere.“ De la asistenta în cauză a aflat că au nevoie disperată de ajutor. „Aceasta a dus la des­chiderea centrului nostru maternal pentru femeile afla­te în situaţii de criză, pentru a oferi o alternativă la abandonul copiilor, centru pe care îl avem funcţional de opt ani! (…) Cea mai mare surpriză în lucrul cu femeile aflate în situaţii de risc a fost că atunci când le prezentam alternativa noastră la abandon, în aproape 9 din 10 cazuri, o acceptau. Nu conta cât de dificilă era situaţia lor, nu vo­iau să‑şi abandoneze copiii pe care îi iubeau, dar în cele mai multe ca­zuri nu aveau alternative…”
Deşi a dat mult din sine, simte că a primit şi mai mult de‑a lungul timpului. „Am devenit şi o persoană mai puternică şi mi‑am descoperit talente şi abilităţi pe care am avut ocazia să le pun în practică şi pe care nu le‑aş fi folosit niciodată dacă rămâneam în Statele Unite, în «zona mea de confort», cum se spune.“
Unul dintre lucrurile pe care le admiră cel mai mult la cultura românească este acela că, oricât de dificilă ar fi situaţia, românii îşi păstrează mereu simţul umo­rului şi fac haz de necaz. „Dacă trebuie să spun într‑un singur cuvânt de ce am venit în România, acest cuvânt ar fi: «compasiune». Planul meu iniţial a fost să stau în România doi ani. Anul acesta se fac 15. (…) În limba engleză avem un proverb care spune: «Acasă este acolo unde îţi este inima.» Dacă acest lucru este adevărat, atunci cred că inima mea este în România!“

Credit foto: Editura Polirom

Credit foto: Editura Polirom

KRISHNA BOHAT: este primul corporate chef din România, cu o experienţă de peste 13 ani în gastronomie. Şi‑a început cariera la faimosul hotel Taj Mahal din Bombay, India, unde a învăţat bucătăria franţu­zească, orientală, mediterane­ea­nă, chinezească, japoneză, in­dia­nă, mexicană, modern fusion, pan‑asian fusion, thailandeză, coreeană şi malaysiană. A lucrat în Anglia la Thistle Haydock Hotel, unde şi‑a perfecţionat cunoş­tinţele despre bucătăria franţu­zeas­că şi englezească. A fost după aceea o perioadă scurtă în Caraibe, unde a învăţat bucătăria din sudul Americii. De aproape 6 ani lucrează în România, învăţând bucătăria românească şi balcani­că, pe care le‑a perfecţi­o­nat la restaurante precum „La Fon­due“ şi „Red Angus Steakhouse“.

„Chiar dacă distanţa dintre Ro­mânia şi India este foarte ma­re, eu am auzit des­pre Ro­mânia încă din şcoa­lă, când am învăţat la geografie despre ţările Europei.“ Apoi, trecând anii, a aflat despre perfor­manţele României în sport, obţinute de gimnasta de renume interna­ţional Nadia Comăneci şi de excepţionalii tenismeni Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. (…)
„Viaţa în străinătate nu este uşoară, indiferent din ce ţară provii şi indiferent în ce ţară lucrezi. (…) În România nu prea se zâmbeşte şi ăsta e un lucru foarte rău – peste tot în România oamenii zâmbesc foarte rar. Asta este ceea ce am observat. Când zâmbesc eu, parcă oamenii cu care vorbesc devin mai prietenoşi şi mai des­chişi. (…) În altă ordine de idei, am fost şo­cat să aud melodii româneşti în care oamenii foloseau cuvinte injurioase la adresa propriei ţări şi poporul nu reacţiona în niciun fel, ba chiar mulţi vorbeau urât despre România, în afara României ascundeau că sunt români, le era ruşine că sunt români, nu erau mândri de ţara lor. A fost un şoc cultural pentru mine, pentru că indienii se adresează în discuţii cu referire la ţara lor, India, cu apelativul «Mama India» şi sunt foarte mândri de ţara lor şi nu acceptă niciun cuvânt de denigrare.“
În anul 2003 a vorbit pentru prima dată pe internet cu cea care mai târziu a devenit soţia sa, Nicoleta‑Ruxandra Bohat. „Este bibliotecară la Biblioteca Jude­ţeană «Nicolae Iorga» din Ploieşti şi coordonatoarea Cenaclului literar pentru copii şi tineret «Orfeu» din Ploieşti, din cadrul bi­bliotecii.“ Au continuat să vorbească pe internet până în 2005, iar în 2006 s-au căsătorit la Ploieşti.
„Lucrez ca bucătar‑şef în România de când m‑am stabilit aici, din 2006. S‑a scris în multe reviste şi ziare naţionale despre munca mea, despre preparatele mele, reţete şi activităţi gastronomice. În anul 2010 am fost nominalizat la titlul de «Prahoveanul Anului». (…) Eu sunt primul indian stabilit în Ploieşti şi unul dintre primii bucătari care au popularizat mâncarea internaţională în Ploieşti.
După cinci ani de când m‑am stabilit aici, mă simt mai aproape de români şi mă emoţionează tot ce este legat de România, chiar dacă, în principiu, am venit doar ca să fiu alături de soţia mea.“

Credit foto: Editura Polirom

Credit foto: Editura Polirom

EXTRA INFO

Mai români decât românii?
… este titlul cărții apărute la Editura Polirom din care au fost extrase și adaptate pentru publicare aceste mărturii, dintr‑un total de 46 strânse de autoarea Sandra Pralong, ce ne promite și un al doilea volum.

 

Cătălina Oprea

Reportaj apărut în nr. 16/2013 al revistei “Ioana”.



Comments

comments

Foto: Cristian Niculescu

Previous:

Schitul din ținutul chihlimbarului – Aluniș (Colți)

Next:

„Schimbarea e posibilă doar prin educație și moralitate“

You may also like

Post a new comment