“Reușita ține doar de muncă și de voință”

17 June of 2013

Credit foto: Arhiva personală

Credit foto: Arhiva personală

Performanța nu e dată neapărat de calitățile fizice sau intelectuale, ci de voință, de dorința de învinge, de a merge mai departe, de plă­cerea dată de activitatea în sine, de hotărâre, de devotament. Mărturie stau poveștile lui Andrei (din Baia-Mare, născut cu sindrom Down) și Viorel (un tânăr de 18 ani, cu un coeficient de inteligență de 45, aflat în grija DGASPC sector 6, București).
„Poveste spusă de o mamă pentru…toți cei care vor să citească!“, așa își începe istorisirea dna Liliana Cupșa, medic de profesie, mama lui Andrei. „Totul a început în anul 1995, când s-a născut copilul blond, cu ochi al­baștri și… sindrom Down. La acea dată, lipsa de informații făcea ca prognosticul pentru Andrei să fie de neacceptat pentru mine. Așa că am hotărât că am un copil frumos, sănătos și care va putea să facă
orice va dori. Așa am hotărât eu, dar avea să fie foarte greu.“
Dezvoltarea lui Andrei a fost mai lentă decât a altor copii (a stat în șezut mai târziu, a mers și a vorbit mai târziu). A fost înscris la o grădiniță obișnuită la vârsta de 4 ani. „Am avut șansa unei educatoare deosebite, a fost bine integrat și foarte iubit de copii. Înscrierea la școală a fost o provocare: orientarea din partea comisiei era pentru școala specială. Am căutat variante și am ales Școala Waldorf. Din nou am avut șansa unei învățătoare care a înțeles că important era Andrei ca individ și nu eticheta pe care scria sindrom Down.“
Gimnaziul a însemnat altă școală, alt sistem, o nouă provocare. Școala la care a fost înscris nu avea experiența copiilor cu ce­rințe educaționale speciale. Un colectiv de profesori tineri și foarte deschiși au acceptat să lucreze cu Andrei (după o programă adaptată) și din nou colegii au înțeles cum este Andrei și l-au îndrăgit foarte mult. „Pentru înscrierea la liceu am studiat Programa de admitere și am descoperit un articol care permite înscrierea la liceu a unui elev cu CES (cerințe educative speciale), fără susținerea examenului de evaluare națională și am procedat conform legii (aproape necunoscută celor care ar trebui să ia decizii în învățământ). Acum Andrei este elev în clasa a X-a la Liceul «Emil Racoviță» (primul elev cu progama adap­tată din istoria acestui liceu).“
Pare că lucrurile au decurs usor? „Pentru fiecare etapă din viața lui Andrei am bătut la uși care păreau ferecate, am vorbit cu persoane care nu trebuiau decât să aplice legea (dacă ar fi cunoscut-o), m-am întâlnit cu fiecare profesor, am făcut teme acasă, am mers la logoped și la psiholog.“
„Și așa cum hotărâsem eu în urmă cu 16 ani, Andrei face tot ceea ce își do­rește: merge la școală, are prieteni, schi­a­ză, înoată, joacă baschet, merge în excursii, face cumpărături, citește și folosește calculatorul. Trăiește într-o lume în care el nu vede răutatea, nu simte indiferența, o lume în care toți suntem o mare familie și ne iubim. Un singur regret are: că persoanele dragi care au plecat prea devreme la în­gerași, tăticul și bunica lui, pot doar să-l urmărească și să se bucure de reușitele lui de acolo, din cer. Este mare iubitor de muzi­că, jocuri pe calculator și playstation. Este harnic și atent la nevoile celor din jur.“
Andrei face înot și schi. Mama l-a dus la bazin și pe pârtie pe la 9, 10 ani, pentru a
putea să le practice împreună, nici vorbă de gânduri de performanță. Până în 2010 a schiat și a înotat de plăcere, deși nu foarte corect ca tehnică. Rezultatele au apărut când a început să participe la competițiile Special Olympics.
În ceea ce privește eforturile, sacrificiile, renunțările lui Andrei ca să ajungă la aceste performanțe, dna Cupșa pome­neș­te spusele dlui Marian Slavic, mare campion și actual antre­nor de înot al bă­iatului: „Andrei nu are calități de îno­tător, nu are con­stituția unui înotător de per­formanță și pentru el fiecare mișcare, fiecare respirație sunt un lucru repetat de n ori și doar am­bi­ția și dorința lui per­ma­nentă de a-și vedea mama mândră de el l-au adus la perfor­man­ța de azi.“
Satisfacțiile sunt pe măsură. Prin rezultatele în sport, Andrei a demonstrat că este și el bun într-un domeniu. Îl cunoaște lumea, îl oprește pe stradă, îl felicită. Dar cea mai mare satisfacție pentru Andrei este primirea unei medalii.
Participarea la competiții a însemnat cantonamente în țară și în străinătate. „În 2011 a fost plecat pentru prima dată fără mine, 10 zile în Parâng! A cunoscut multă lume, a întâlnit persoane cu dizabilități,
a trebuit să se descurce singur, să socializeze, să se adapteze. A câștigat multă încredere în forțele proprii  și a înțeles ce în­seam­nă dizabilitatea.“
Pe viitor, Andrei își dorește multe medalii și să ia parte la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2015, Los Angeles.

Credit foto: Arhiva personală

Credit foto: Arhiva personală

Să stai de  vorbă cu Viorel este o rea­lă încântare. Chiar dacă, poate, ai o zi proastă, reușește să ți-o însenineze, să te facă să te simți în stare să răstorni munții, să-ți reamintești de lu­crurile simple, dar pline de semni­ficație, să te rușinezi de scuzele pe care ți le tot găsești pentru a nu fi făcut una sau alta.
Viorel e un băiat bine legat, plăcut. Vorbește puțin mai greu din cauza emo­țiilor, dar și a dizabilității intelectuale (con­form actelor școlare, are un coeficient de inteligență de 45). Îi strălucesc ochii când vor­bește des­­pre schi, antrenamente, concursuri, co­legii de echipă sau despre cursurile de dans…
Provine dintr-o familie dezorganizată. A fost în plasament cu decizie jude­căto­rească din 2006 la Centrul pentru copii cu diza­bi­lități „Sfântul Andrei“ din sectorul 6. Este în clasa a XI-a la Școala Profesională de Arte și Meserii nr. 3, specializarea Turism și Ali­mentație, dar visul lui este să lucreze pământul, într-o grădină.
Din 2011 locuiește într-un apartament social administrat de DGASPC sector 6, pe care, în această vară, pentru că tocmai a împlinit 18 ani, va trebui să-l pără­sească. Acest lucru îl sperie, fiindcă nu are încotro s-o ia.
Îi place foarte mult să schieze. Din 2008, când a descoperit asta în tabăra de sporturi de iarnă din Munții Parâng, pe parcursul a 5 ani și a tot atâ­tea tabere de pre­gătire a muncit, perfecționându-și stilul, îmbu­nătățindu-și abilitățile. Pentru Viorel fiecare participare la astfel de evenimente (taberele de pregătire din Austria, din 2011 și 2012, Jocurile Regionale ale Bavariei, 2010) înseamnă creșterea încrederii în for­țele proprii, recunoașterea abilităților dobândite, oportunitatea de a-și face noi prie­teni. Să mai amintim că a luat medalia de argint la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2013, Coreea de Sud?

EXTRA INFO
✽Fundația Special Olympics din România (specialolympics.ro) a fost înființată în 2003, ca parte integrantă a mișcării sportive internaționale Special Olympics. Prin programele sale, Fundația îi sprijină să facă sport pe tinerii cu diza­bi­lități intelectuale, respectiv pe cei cu un IQ mai mic de 70.
✽Beneficiile practicării sportului de către tineri cu dizabilități intelectuale sunt: creșterea pronosticului de viață, achiziții psihice și de personalitate incredibile – încredere în propriile forțe, faptul că reușesc să se descurce singuri, că socializează etc.
Cătălina Oprea

Articol apărut în numărul 13/2013 al revistei “Ioana”.



Comments

comments

Previous:

Important reper istoric și cultural, la Moșna

Next:

Periplu la Nămăiești și la Corbii de Piatră

You may also like

Post a new comment