Cuvintele dor!

14 March of 2013

Credit foto: © fasphotographic / Fotolia

Credit foto: © fasphotographic / Fotolia

Violența verbală reprezintă o problemă constantă în școli, caracterizată prin abuz emoțional, fizic, umilire, marginalizare sau in­stigare la abuz împotriva unei victime slabe, aflate în imposibilitatea de a se apăra. Scopul violenței verbale este de a arăta po­ziția net superioară a abuzatorului, raportul de forțe între el și victimă fiind întotdeauna inegal. În școli, violența verbală pare a fi o tradiție imposibil de dezră­dă­cinat, fie că vorbim despre abuzuri din partea unui copil care își alege un alt copil ca țintă sigură, fie că vorbim despre abu­zuri din partea unui cadru didactic, care aproape întotdeauna conduc la abuzuri și din partea copiilor.
Aceasta este și situația unei fetițe în vârstă de 9 ani, elevă în clasa a III-a.
Mihaela este nouă în clasă, tocmai s-a transferat de la o altă școală. Ușor stinghe­ră, și-ar fi dorit ca doamna învățătoare să îi fie mai aproape, măcar în primele zile. Ceilalți copii o priveau curioși, însă nu a avut curaj să intre prea mult în vorbă cu ei, căci nu îi place să atragă atenția. Până într-o zi, când s-a trezit în centrul atenției tuturor. Ce s-a întâmplat? Un coleg a anun­țat-o pe învățătoare că îi lipsește stiloul, așadar nimeni din clasă nu a avut voie să iasă până nu se verificau toate ghiozdanele. Întâmplător sau nu, în ghiozdanul des­chis și atârnat pe scaun al Mihaelei s-a găsit stiloul dispărut. Fetița este surprinsă și spune că nu știe cum a ajuns stiloul în ghiozdanul ei. Învățătoarea însă, cadru didactic cu experiență, a evaluat-o dintr-o pri­vire și a decretat: „Ești o hoață! Ia uitați, copii, abia a venit în clasa noastră și deja ne face numai probleme, hoața!“ Reacția copiilor? Previzibilă: au început cu toții să strige: „Hoața, hoața!“ Mihaela simțea că se face mică, din ce în ce mai mică… În următoarea pauză ritualul a continuat, doar cuvintele ce o urmăresc și în somn s-au schimbat: „Mihaela furăcioasa“ e noul refren preferat al copiilor din clasă.
La Telefonul Copilului a sunat mama Mihaelei, disperată că fata nu vrea să mai meargă la școală. Cu greu a reușit să afle de ce, iar acum încearcă sentimente contradictorii între furia că s-a comportat cineva astfel cu fiica sa și teama de a acționa dur. Își dorea să meargă mai departe pentru ca învățătoarea să fie pedepsită, dar se temea ca Mihaela să nu aibă și mai mult de suferit.

Răspunsul a venit două zile mai târziu, când Mihaela s-a dus din nou la școală și, coincidență, din nou a dispărut un stilou și din nou a fost găsit în ghiozdanul fetiței. Învățătoarea și copiii sunt convinși că Mihaela este cleptomană și au grijă să nu o lase să uite asta. Mama este sigură că fiica sa este victima unei glume care a mers mult prea departe. Adevărul este, probabil, undeva la mijloc. Ce e sigur, însă, e că fata duce o grea povară, o etichetă… „Mihaela furăcioasa“…

Credit foto: © micromonkey / Fotolia

Credit foto: © micromonkey / Fotolia

„Trăiesc un coș­mar continuu de acum 3 ani, de când am intrat la liceu… Deși e vorba de liceul pe care mi-am dorit să-l urmez și la care am reușit să intru cu medie mare“, așa a început Ioana apelul către 116 111 (Telefonul Copilului).
În clasa a IX-a, Ioana a fost numită șefa clasei, lucru care i-a nemulțumit pe o parte dintre colegi. În această calitate, Ioa­na trebuia să reprezinte interesele clasei de față cu toți ceilalți șefi de clasă din toți anii de curs.
Andreea, o colegă a Ioanei, s-a îndră­gostit de un șef de clasă și a început un în­treg demers împotriva acesteia, reu­șind chiar, cu sprijinul colegilor, să-i ia locul ca șefă a clasei. Mai mult, ori de câte ori Andreea era ascul­tată odată cu Ioana și primea o notă mai mică decât aceasta, o punea pe Ioana să le solicite profesorilor anu­la­rea notei. În cazul în care Ioana nu se supunea, era umilită de colegi și amenințată. Cu spriji­nul pă­rin­ților, al dirigintelui clasei, al consiliului profesoral și al psihologului școlar, lu­crurile s-au liniștit spre finalul clasei a IX-a: notele nu puteau fi anulate.
A urmat vacanța de vară, când toți elevii se relaxează și unele dificultăți de rela­ționare ar trebui uitate. Cu această speran­ță a venit și Ioana în clasa a X-a, clasă care a început cu o altă dirigintă și cu unii colegi tot mai înverșunați împotriva Ioanei. Deși era olimpică la geografie de ani de zile, diriginta nu a fost de acord ca Ioana să mai participe la com­petiție, întrucât… nu este atât de pre­gătită pe cât o informaseră profesorii anteriori, care de altfel o și încu­rajaseră să vor­bească. Totuși, diplomele Ioanei spun­eau cu totul altceva.
Aceste „încurajări“ ale dirigintei nu au făcut decât să ațâțe situația dintre Ioana și o parte dintre colegele ei. Din acel moment, Ioana era pândită, era țin­ta glume­lor, umilințelor și agresiunii verbale ale colegelor ei („ai un corp urât, ești prea gra­să“, „nu ești atât de deșteaptă pe cât te crezi“, „cu cât au plătit părinții tăi examenul de admitere?“ sau „dacă nu iei note mai mici decât ale Andreei, mă­nânci bătaie după fiecare notă“…). A rezistat în clasa a X-a pentru că avea de partea ei câțiva colegi și făcea terapie cu un psiholog.
Din nou în vacanța de vară, Ioana a crezut că timpul va rezolva lucrurile; a ales să utilizeze mai mult internetul și rețelele de socializare. A crezut că interacțiunea prin aceste platforme îi poate aduce  pri­e­teni și, mai mult decât atât, că va găsi so­luții în a-și domina colegele agresive.
Așadar, în câteva săptămâni, Ioana avea foarte mulți prieteni online, iar o parte dintre ei o învățau cum să devină agresivă, cum să le domine pe colegele care o umi­leau. În fiecare zi de vacanță își crea pla­nuri de răzbunare și mai ales se visa învin­gătoare. Numai că, de îndată ce a început școala, Ioana nu a pus în aplicare niciun plan de răzbunare; depresia era atât de adâncă, încât Ioana a preferat să se retra­gă din acest joc al orgoliilor, ba chiar să renunțe la școală.

Nu era o decizie ușoară; Ioana a căutat soluții, iar una dintre ele a fost să sune la Telefonul Copilului. După multe apeluri de consiliere, cu sprijinul asis­ten­ților sociali și al psihologilor de la 116 111, Ioana a înțe­les că educația este foarte im­portantă pe termen lung și a ales împreună cu părinții să se mute la un alt liceu.“

EXTRA INFO
„Cuvintele dor, nu-i așa?“ (cuvinteledor.ro) este un proiect des­fășurat de Asociația Telefonul Copilului împreună cu Romtelecom.
✽Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamen­tală non-profit, al cărei scop este de a proteja copiii împotriva orică­rei încercări de încălcare a drepturilor lor și a oricărei forme de abuz.
✽La numărul 116.111, de luni până duminică, între orele 8.00 și 24.00, copiii pot suna gratuit din Romtelecom și Cosmote pentru a fi sfătuiți în situații resimțite ca dificile sau pentru a reclama abuzuri.

Cătălina Oprea

 

Comments

comments

Previous:

Timișoara, orașul cu porumbei

Next:

Parcul Natural Bucegi – vraja muntelui

You may also like

Post a new comment