Bunica mea e cea mai tare!

17 October of 2013

Femei simple, femei cu suflet bun, bunicile merită din plin recunoștința și dragostea noastră. Pentru că, într-un fel sau altul, ne-au marcat existența.

Maria Morărașu (78 de ani)

Maria Morărașu (78 de ani)

„La mulți ani, bunica mea!
O iubesc pe bunica mea pentru că e atipică. Pen­tru că nu e imaginea idealizată din po-veşti, dar e specială în felul ei. O respect pentru că mereu i-a plăcut să muncească din greu, pentru că a crescut trei oameni minunaţi şi pentru că m-a crescut şi pe mine timp de patru ani aşa cum a ştiut ea. M-a învăţat prima mea rugăciune şi primele mele poezii, a venit de una singură la oraş s-o vadă pe fiica mea când s-a născut şi a avut mereu un soi de optimism înnăscut care a ajutat-o să treacă peste toate.
M-a învăţat, în mod indirect, să fiu raţională şi să nu cred în băbisme – nu cred că a fost vreodată superstiţioasă şi nici n-a ţinut în mod expres vreo tradiţie sau vreun obicei anume. O iubesc pentru că la cei şaptezeci şi opt de ani ai ei, îm­pli­niţi recent, are o minte perfect lucidă, o sănătate bună şi o energie care n-o lasă să stea locului nici duminica.
O iubesc când spune «Ei, s-ajungeţi voi măcar la anii mei», pentru că ştiu că ne transmite să fim puternici în orice condiţii. Îmi place să stau de vorbă cu ea despre timpuri de mult apuse, despre copilăria ei în vreme de război, despre viaţa grea de după colectivizare, despre mâncărurile vechi care acum nu se mai fac şi despre cât de greu i-a fost să ţină o gospodărie la ţară, muncind la câmp sau vânzând cărămidă făcută în propria curte. Ştiu că se gândeşte mereu la mine şi se întreabă dacă mi-e bine sau nu şi vreau să-i transmit că mi-e foarte bine şi că şi eu mă gândesc mereu la ea şi mă rog s-o ţină Dumnezeu sănătoasă şi activă încă douăzeci de ani de acum încolo. La mulţi ani, bunico!“ (Laura Frunză)

 

Maria Oprea (96 de ani)

Maria Oprea (96 de ani)

„Am crescut cu poveștile tale…
Dragă bunică, te știu de când mă știu și exis­ten­ța ta plina de istorii ne­s­crise, dar adevărate în­că ma uimește. Am crescut cu poveștile tale și nu m-aș sătura ascultându-te o viață întreagă. Din 1918, când aveai 2 ani și vă refugiați din calea Primului Război Mondial, prin perioada interbelică, al Doilea Război Mondial și colectivizare, mi-ai zis pe îndelete cum a fost pe timp de luptă, foamete și boală, cum munceai la câmp încă dinainte de răsăritul soarelui, dar și cum ți-a fost dragă școala și ce mândrie era atunci să faci măcar clasele primare, cum te-a «furat» bunicul, ca ai fost aleasa balului, cum ai trudit la ridicarea casei și la grădină, dar mai ales la creșterea celor 6 copii și 10 nepoți. Acum ești și străbunică, dar moartea a 4 din copii îți umbrește bucuria…
Tu m-ai învățat primele rugăciuni și m-ai deprins cu cele sfinte. Și, deși n-a ieșit din mine un «pui» religios, mi-au rămas dragi de dragul tau. Tot de la tine știu că trebuie să-ți faci auzită părerea. După atâta vreme în care n-ai avut de ales, în ultimii 20 de ani ai votat mereu, chiar dacă mergi greu și vederea ți-a slăbit. Mintea ți-a rămas însă ageră; ești mai lucidă și mai implicată decât sunt mulți de vârsta mea.
Îți sunt recunoscatoare pentru modelul de viață, pentru puterea și spe­ranța pe care mi le dai în viitor. Meditând la câte ai reușit să învingi, nimic nu mai pare imposibil. Să-mi trăiești încă mulți ani sănătoși de acum încolo!“ (Claudia Pătrașcu)

 

 

 

Elfriede Stoica (91 de ani)

Elfriede Stoica (91 de ani)

„Te iubesc mult de tot, Schatzi…
Dragă Schatzi, nu știu sigur când a fost ultima oară când ți-am spus cât mult te iubesc. Dar de un lucru sunt sigură: că nu ţi-am spus-o atât de des pe cât trebuia.
Aș vrea să-ți mulțu­mesc că m-ai cres­cut atâția ani, că m-ai pregătit dimineața pentru școală, că m-ai ajutat la lecții și că nu m-ai certat prea tare când făceam prostii. Știu că am fost un copil destul de dificil, încăpățânată ca un catâr și poate cam rebelă pentru gustul tău, mai ales în adolescenţă.
Toți anii aceia compli­cați de liceu, în care ne certam și ne împăcam… sincer, nici nu știu cum ai reușit să faci față.  Petreceri cu muzică rock şi zeci de adolescenţi nebuni, seri când plecam în oraş şi îţi făceai griji pentru că întârziam… Cu înțelep­ciune și maturitate, ai reuşit să mă aduci pe drumul cel bun sau măcar mi-ai dat de gândit. Ai fost şi eşti o bunică de nota zece!
Îmi pare rău că nu sunt mai aproape de tine, că nu putem să ne vedem şi să vorbim mai des. Şi chiar dacă mai uit să sun, să ştii că eu mă gândesc mereu la tine. Și la toate sfaturile pe care mi le-ai dat şi care acum îmi sunt de folos, sfaturi pe care în adolescenţă poate nu le-am înţeles.
Mulţumită ţie şi educaţiei pe care mi-ai dat-o, am reuşit în viaţă, sunt inde­pen­dentă şi reuşesc să iau decizii bune şi rapide când este nevoie. Şi acum, când am nevoie de un sfat, ştiu că tu mi-l poţi da, chiar dacă vremurile s-au schimbat şi poate tu nu mai înţelegi anumite lucruri. În­ţe­lepciunea însă nu va fi niciodată demodată, iar internetul nu va putea înlocui niciodată sfaturile bunicii, chiar dacă ea are 91 de ani.“ (Sylvia Kerzbek)



Comments

comments

Previous:

Miercurea Ciuc

Next:

Parcul Natural Comana

You may also like

Post a new comment