“Alcoolul este un amic parșiv”

30 November of 2011

Credit foto: Fotolia„În grupul de suport de la Alco­olicii Anonimi am întâlnit oameni de toate vârstele (de la 19 ani până la 80 de ani), cu cele mai di­ferite profesii (muncitor, inginer, psi­holog, medic, ofițer, oameni de afaceri etc.), femei și bărbați”, își începe mărturi­sirea George, în vârstă de 52 de ani.
Cu toții bem câte un pahar din când în când, la ocazii, în momentele de relaxare, cu prietenii. Când devine, totuși, acest lucru firesc, normal, un viciu, un element de de­pendență, o viață de calvar atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cei din jur?

George a fost singur la părinți, s-a bucurat întotdeauna de atenția, dragos­tea și sprijinul părinților. Nu a avut vreo problemă care să-l împingă spre băutură. Totul a început în armată, la vârsta de 18-19 ani, când, din dorința de a părea mai bărbat, din spirit de frondă, a început să bea. Observase el că atunci când este puțin băut îi dispare timiditatea și că se simte mai în largul lui printre ceilalți, mai plin de elan. „În felul acesta“, spune George, „băutura îți devine cel mai bun prieten, pentru că te ajută să te integrezi mai ușor în grup, să spui lucruri pe care altfel nu le-ai spune.“ Problema este însă că se dovedește a fi un prieten parșiv, întrucât creează dependență, care se mani­festă prin necesitatea de a consuma băutură și prin toleranță sporită la alcool. Astfel, cel care consumă are nevoie de cantități din ce în ce mai mari de alcool (în special tărie).

„Nu-ți dai seama în ce moment ai devenit alcoolic, cert e că la un mo­ment dat nu mai funcționezi fără alcool. Nu atât cantitatea ingerată reprezintă un indicator pentru alcoolism, ci momentul în care bei și motivul, total nepotrivite: dimi­neața ca să te dregi, când aștepți un prieten și bei de supărare că el întârzie etc. “, explică George.
„Student fiind, am băut din ce în ce mai mult și am sfârșit prin a fi exmatriculat în anul IV, în condițiile în care făceam 5 ani de facultate“, continuă George. „M-am angajat apoi și am continuat să beau. Deși am schimbat mai multe servicii, nu am fost dat afară niciodată, pentru că eram bun în ceea ce făceam. Dar mi s-a atras atenția și astfel am ajuns să-mi pierd slujbele. Cei din jur încercau să mă ajute: nu-mi mai dădeau bani, ascundeau băutura, mă tot povățuiau, dar nimic n-a reușit, refu­zam să discut problema, deveneam recalcitrant, negam par­țial: «Am băut puțin, toată lumea bea.»” Da, toată lumea din jurul lui, din mediul în care se învârtea el, bea. Și nu oricum, ci fără mă­su­ră. În fapt, anturajul nu e determinant, pentru că nu colegii de pahar îți toarnă pe gât, ci doar favorizant (pentru că vrei să fii ca ei, să fii acceptat, iar liantul e băutura). „Poa­te și din cauza asta nu m-am căsătorit“, mărturisește el.

De altfel, alcoolicul știe să se ascundă foarte bine, să-și pitească bău­tura, dar și problema. Din cauza comportamentului său (deseori violent verbal și/sau fizic), cei din jur ajung să-l pără­sească. În fapt, dependentul ajunge să fie o persoană singură, să se izoleze. Văzându-se singur, se adâncește și mai mult în băutură. De obicei, familia sau șeful îi dau un ultimatum: «ori… ori». „Poate înțelege oricine că într-o zi ești mai afumat după o petrecere, numai că alco­olicul are petrecere în fiecare zi“, adaugă el.

 

Cătălina Oprea

 

Dacă vrei să afli cum a reușit George să învingă alcoolul, dar și amănunte despre Asociația Alcoolicii Anonimi, citește continuarea materialului în numărul 25/2011 al revistei “Ioana”, acum pe piață.

 



Comments

comments

Previous:

Boala a însemnat un nou început

Next:

„Dragostea m-a dus la faliment“

You may also like

Post a new comment