Publicul a ales melodia pe care Roxen o va cânta la Eurovision

06 March of 2020

În cadrul Finalei Selecției Naționale Eurovision, care a avut loc pe 1 martie la Buzău, publicul a ales melodia pe care Roxen o va cânta în luna mai la Rotterdam, Alcohol You, dar s-a bucurat și de un show complex, susținut atât de artiști din România, cât și de invitați speciali din străinătate.

Natalia Gordienko – reprezentanta Republicii Moldova, Sandro Nicolas – reprezentatul Ciprului și Ulrikke – reprezentanta Norvegiei la Eurovision 2020 au urcat pe scenă pe 1 martie și s-au bucurat de aplauzele publicului. Pe lângă faptul că sunt trei artiști foarte talentați, aceștia au devenit cu această ocazie și prietenii lui Roxen. Toți patru s-au întâlnit după spectacol, s-au susținut reciproc, au povestit despre experiențele fiecăruia din muzică și au promis că vor ține legătura de acum înainte.

Natalia a spus: „O să ne susținem unii pe alții. Urmează o perioadă dificilă, avem în față 2 luni de pregătiri intense.”. De asemenea, Natalia a invitat-o pe Roxen în vizită la Chișinău și i-a propus să cânte o piesă împreună.

Ulrikke a fost impresionată de căldura românilor: „Îmi plac foarte mult românii, sunt oameni prietenoși! De când am ajuns aici, am cunoscut persone foarte simpatice! M-am simțit excelent pe scenă, am auzit oamenii din public care mă încurajau cu aplauze și urale! Eurovision e o competiția uriașă și recunosc că uneori pare puțin înspăimântător. E bine că ne avem unii pe alții și ne putem încuraja reciproc”. Cele două s-au înțeles foarte bine și au invățat să spună „Eu susțin România”, respectiv „Eu susțin Norvegia”, în cele 2 limbi.

Roxen a avut o discuție interesantă și cu Sandro, care o admiră pe artista noastră și a încurajat-o: „Sunt foarte fericit să fiu aici, să te susțin! Ești o artistă desăvârșită, ai o voce incredibilă și un stil aparte!”.

“Această întâlnire a reprezentat o surpriză uriașă pentru mine. Toți trei sunt oameni extraordinari și mă bucur foarte tare că i-am cunoscut. Le mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase și pentru susținere. Și eu sunt și voi fi alături de ei și abia aștept să ne reîntâlnim”, a declarat Roxen.

În ultima perioadă, Roxen a primit sute de mesaje de încurajare de la fani din țară și din străinătate, care o susțin, o apreciază și sunt alături de ea. “Un cântec extraordinar. Top 3, cu siguranță. Foarte bine, România! Succes din Georgia”“România este aici pentru trofeu. Mult succes din Israel!”“Dacă asculți piesa cu atenție, probabil vei înțelege versurile. Poți fi <<beat>> de putere, pasiune, emoție, speranță. Acest fel de <<beție>> implică sentimente puternice sau emoții, în locul alcoolului. Felicitări pentru melodie și pentru versuri! Felicitări, Roxen! Ești un suflet inocent și pur. Ai votul meu din UK!”“Închideți ochii atunci când ascultați această piesă. Am lăcrimat… Atât de multe emoții în vocea ei sensibilă și frumoasă. Aceasta nu este doar o baladă, ea simte ceea ce cântă. Sper că vei câștiga competiția anul ăsta!”. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care Roxen le primește zilnic din partea fanilor ei. “Le mulțumesc din suflet pentru toată susținerea. Nu-mi vine să cred când văd câte mesaje primesc. E copleșitor. Îi iubesc pe toți și voi munci de două ori mai mult, pentru a duce la Rotterdam un show unic și pentru a reprezenta cât mai bine România”, a spus Roxen.

Citeste si:

Au fost lansate cele cinci piese care intră în Selecția Națională Eurovision 2020!

Comments

comments

Previous:

Floral Bloom – Primăvara aceasta lasă frumusețea să înflorească

Next:

Ce ne dăruiește oceanul și ce dăruim noi oceanului?

You may also like

Post a new comment