Părinți de adolescenți

07 November of 2012

Credit foto: CandyBox Images, 2012/Shutterstock.comPrincipala provocare a adoles­cen­ței este libertatea pe care și-o doresc tinerii. Unde e copilul care aștepta să ajungeți acasă și își dorea să ieșiți mereu împreună? Acum se închide în cameră și refuză orice distracție oferită de voi. Dacă „îndrăznești“ să-i spui ceva – o sugestie, o recomandare, spune „Eu știu mai bine ce am de făcut“. Docilitatea de altădată se transformă în revoltă, opoziție, uneori furie. Sunt părinți care aproape nu își mai recunosc copilul.
Adolescenții își revendică libertatea în moduri prin care cei mai mulți copii nu o fac. Libertatea este șansa lor de a se deschide către o lume a experienței – să încerce orice, să îndrăznească să caute necunoscutul, mergând în unele cazuri până la a face lucruri interzise.
Părinții observă această perioadă a dragostei de libertate, vizibilă prin câteva semne certe ale transformării copilului: 1. atitudinea negativă – se plâng și critică mai mult, 2. rezistența activă și pasivă – devin mai opo­zanți sau amână lucrurile, și 3. testarea  limitelor – ignoră solicitările și încalcă regulile.
Consecințele? Relația părinți–adoles­cenți devine mai palpitantă, în sensul că cei mici vor să devină mari și încep să împingă limitele în sensul libertății. Iar părinții încearcă să îi tempereze, intenționând să mențină limitele în sensul siguranței și res­ponsa­bilității. Acesta este conflictul de interese principal ce poate începe în clasele de gimnaziu, pe la 9–10 ani, și continuă până la 18–20 de ani. Se încheie când adolescenții devin independenți și la modul funcțional, nu numai declarativ.

La ce ar trebui să fie atenți părinții?

Câteva sfaturi:
Educați-vă mai întâi pe voi. Citiți cărțile existente despre transformările ce se petrec. Gândiți-vă la propria adolescență. Amintiți-vă de lupta cu acneea, prima men­struație, prima iubire, visele „umede“ la bă­ieți, schimbările de dispoziție. Părinții care știu ce-i așteaptă se descurcă mai bine.
Vorbiți cu copiii voștri din timp despre transformările ce vor urma – hormonale, fizice, emoționale. Dacă îi auziți glumind despre sex, deschideți discuția, venind în întâmpinarea nevoilor lor. Oferiți-le atât cât au nevoie pentru a se  simți OK în pielea lor. Dați-le exemple din propria voastră adoles­cență. O să se simtă ușurați.
Puneți-vă în locul lor. Este normal la adolescență într-un moment să te simți ca un copil și în următorul ca un adult. Aceste schimbări de dispoziție pot să vă facă traiul amar și lor, și vouă!
Alegeți bătăliile pe care să le dați. Dacă vor să își vopsească părul sau să își lase părul lung, să își dea unghiile cu ojă albastră, gândiți-vă de 2 ori înainte de a vă împotrivi. Adoles­cenții au tendința de a-și șoca părinții și e mai bine să îi lași să facă anumite lucruri care nu dăunează nimănui și sunt trecătoare. Obiecțiile serioase ar trebui să fie împotriva alcoolului, fumatului și drogurilor. Aflați de ce vrea să se îmbrace sau să arate într-un fel anume.
Stabiliți așteptările. Adolescenții pot fi nefericiți cu așteptările pe care le au părinții de la ei. Ei înțeleg de obicei și au nevoie să știe că părinților le pasă suficient de mult de ei încât să se aștepte la anumite lucruri în privința lor, cum ar fi: note bune, comportament acceptabil și respectarea regulilor casei. Dacă părinții au așteptări adecvate vârstei, ei vor încerca să le îndeplinească. Fără așteptări rezonabile, adolescenții pot simți că nu vă pasă de ei sau că îi persecutați.
Informați-vă copiii și informați-vă voi înșivă. Acum este timpul experimentărilor, iar uneori acestea includ și comportamente de risc. Nu evitați subiectele: sex, droguri, alcool, fumat. Discutând aceste lucruri deschis cu ei, vor ști despre valorile voastre, ceea ce considerați că e bine și ceea ce e rău. Fiți curioși și cunoașteți prietenii copilului vostru, precum și pe părinții lor. Comunicarea constantă între părinți și cunoașterea activităților copiilor permit crearea unui mediu de siguranță pentru ei.
Fiți atenți la semnalele de avertisment că ceva nu este în regulă, cum ar fi: creștere/scădere în greutate exagerată; probleme de somn; schimbări de comportament; schimbări bruște de gașcă; note mici; vorbe sau glume legate de sinucidere; semne de consum de alcool, droguri; chiul, absențe; probleme cu poliția etc.
Ceea ce durează mai mult de 6 săptămâni poate semnala o problemă serioasă. Nu ezitați să cereți ajutor profesional.
Monitorizați ceea ce văd, citesc. Nu vă fie teamă să le limitați timpul petrecut la televizor și computer. Un program la calculator și televizor îi ajută să respecte timpul acordat odihnei și somnului.
Introduceți reguli potrivite. Regula somnului nu trebuie scoasă, așa cum au avut-o și când erau mici. Au nevoie de 8–9 ore de somn. Recompensați-i dacă respectă regulile. În weekend, lăsați-i să stea mai mult, să iasă cu prietenii.
Încurajați timpul petrecut cu familia, deși tendința lor este să petreacă timp cu cei de vârsta lor. Nu vă simțiți jigniți când nu vor să petreacă timpul cu voi mereu. Voi nu simțeați la fel cu părinții voștri?

Cât va dura adolescența?
Pe măsură ce crește, veți observa din ce în ce mai puține manifestări de instabilitate. Încet-încet, adolescentul rebel va deveni mai independent, mai responsabil, mai comunicativ. Mottoul părinților de adolescenți poate fi: vom trece împreună prin această perioadă și vom ieși din această perioadă împreună! (Heidi M. Sallee, kidshealth.com)

Opinia specialistului
Mulți părinți, din dorința de ști totul despre copil și a nu le scăpa ceva, nu respectă spațiul și timpul privat al copilului. Pentru a-l ajuta să devină adult, trebuie să-i dați dreptul la intimitate. Dacă aveți semne de îngrijorare, puteți „invada“ până ajungeți la miezul problemei. Altfel, e bine să faceți un pas înapoi. Adică e-mailul,  telefoanele, jurnalul lui ar trebui să fie private. Nu vă așteptați să vă spună tot despre el și ceea ce gândește tot timpul. Din motive de siguranță ar trebui să știți când pleacă, când vine, cu cine merge și unde, dar nu e musai să știți cu lux de amănunte ce au vorbit, au făcut etc. Începeți prin a-i acorda încredere. În loc de predici, folosiți cuvântul „acord“,  respectați-i opinia și negociați, asta vă ajută să creșteți un adult responsabil (Tania Cowling, Family TLC).

Oana Pescaru- psiholog și terapeut de familie



Comments

comments

Credit foto: Goodluz, 2012/Shutterstock.com

Previous:

„Ascultă ce zic eu! Taică-tu nu știe nimic“

Next:

De ce iubim bărbații

You may also like

Post a new comment