Conflictele inainte de casatorie

03 April of 2013

Conflictele – sunt ele un semn de incompatibilitate? Unii văd conflictele ca pe o nepotrivire între partenerii de cuplu. Așa este, la anumite nivele suntem incompatibili și suntem dezamăgiți când constatăm că gândim diferit. Și atunci apar disputele. Dar potrivire perfectă nu există, iar viață de cuplu fără conflicte nu s-a mai văzut, de aceea concluzia specialiștilor este să te confrunți cu ele înainte de a face pasul căsătoriei.

De ce avem nevoie de conflicte?
Pentru că în prima fază a relației, de în­dră­gostire și pasiune, ești orb. Ajungi să cunoști pe cineva cu adevărat din felul în care răspunde la stres, apoi poți să îți re­glezi așteptările nerealiste. Te protejezi de deziluziile ce pot să apară ulterior. Pre­zența conflictelor înainte de căsătorie sem­­nalează faptul că un cuplu se află în faza de testare a relației. Compatibilitatea personalității, cre­din­țelor, valorile, scopurile importante în viață reies ușor în timpul unui conflict. În prima etapă a relației de iubire partenerii selectează similarități și mini­malizează diferențele. Dacă dife­ren­țele nu sunt clare înainte de căsătorie, riscul dezamăgirilor și despăr­țirii este mai mare.
Dacă sursele incompatibilității și dezacordurilor apar înainte de căsnicie, fiecare partener va putea să decidă dacă poate trăi cu diferențele arătate de celă­lalt sau, dimpotrivă, diferențele sunt prea mari pentru a putea rămâne îm­pre­ună (Pamela Paul – „Mariajul la început și viitorul căsniciei“, 2002).

Argumente pro conflic­te înainte de căsătorie
Conflictele dinainte de căsătorie permit fiecărui partener să afle despre cum știe să discute, să se lupte, cum reacționează jumătatea sa la dezacorduri. Conflictele slăbesc relația sau o întăresc?
Doar în contextul unei dispute puteți vedea dacă celălalt:
✔poate să gestioneze sau escala­dează emoțiile negative – e simplu să te enervezi, să îți pierzi cumpătul sau să ridici vocea în mijlocul unei dispute sau să te retragi, să nu spui nimic, să nu arăți nicio emoție ori să plângi… Toate aces­tea sunt reacții omenești, poți să le gestionezi? Sunt ele în doze echilibrate?
✔înțelege perspectiva celuilalt,
chiar dacă nu este de acord – poate partenerul/partenera să te asculte, să se pună în locul tău și să înțeleagă punctul tău de vedere sau te întrerupe, nu îți dă dreptul la replică și spune „Eu am dreptate!“ în majoritatea situațiilor?
✔îl tratează pe celălalt cu respect în mijlocul conflictului – chiar dacă punctele de vedere sunt contradictorii, a te adresa cu respect, fără să apelezi la insulte, jigniri, amenințări etc. este semn bun pentru relație. Injuriile și insultele ero­dează relația și stima de sine.
✔dă semne de apariție a unor noi semnificații ale propriei persoane și ale relației, ce întăresc intimitatea.
✔întărește legătura în timpul conflictului și după, și repară, nu strică mai rău. Faptul că poți discuta cu cel drag subiecte controversate, că aduci argumente pro și contra, faptul că puteți negocia de pe poziții egale și vă dați interesul pentru a soluționa conflictul întă­rește legătura în cuplu, după aceea te simți eficient și spui „am depășit și asta“.
Conflictul testează caracterul fiecăruia. Cum lucrați împreună să treceți peste probleme este în multe cazuri mai important decât problema în sine. În cu­plu­­rile de succes există respect reciproc, se validează gândurile celuilalt și se atribuie remarci pozitive pentru comportamentul acestuia. Simțiți că parte­nerul vă aude și vă respectă? Simțiți că fiecare dintre voi are influență asupra celuilalt și asupra concluziei discuțiilor? Cum te des­­curci cu procesul conflictual este ho­tărâtor în legătură cu adevăratul po­ten­țial al unei relații de dragoste. Modul de gestionare a conflictelor poate fi un catalizator pentru creștere.
Probează încrederea pe care i-o poți acor­da partenerului. Conflictul joacă un rol central în procesul de construire a încrederii în diferitele tipuri de relații cu cei apropiați. Conflictul și concilierea/împăcarea dau surse de informații des­pre cât de mult puteți avea încredere unul în celălalt, vă ajută să rămâneți co­nectați, să vă arătați respectul, să fiți unul lângă celălalt, chiar în vre­murile mai grele. Deseori, o perioadă mai dificilă corect gestionată duce la sudarea relației.

Aveți încredere că puteți rezolva un conflict în mod eficient?
Nu puteți răspunde la această întrebare dacă nu aveți conflicte. De aceea este bine să vă întâlniți unul cu celălalt destul de mult timp, în așa fel încât să prindeți câteva „furtuni“ înainte de a face pasul decisiv.
Puneți întrebări „grele” unul celuilalt, pentru a scoate la ivea­lă lucruri ascunse înainte de a considera subiectul că­să­toriei. Cei care au curajul să pună întrebări de tot felul, ca­re au o dorință de cunoaștere a celui­lalt, depă­șesc tendința firească de a-și idea­liza partenerul.
Motivația de a depăși barierele și de a găsi puncte comune este maximă înainte de căsătorie. Ariile probabile de conflict pot fi identificate și pot fi dez­voltate reguli prin care să respectați angajamentul de cuplu. Doi oameni care au în plan căsătoria și rămân co­nec­tați, în ciuda conflictelor, au o șansă mai mare de a păstra relația. Deci conflictul înainte de căsătorie este recomandat cu căldură.

Oana Pescaru – psiholog și terapeut de familie



Comments

comments

Previous:

Să creștem copii fără spaime & anxietăți

Next:

Gelozia, bat-o vina!

You may also like

Post a new comment