5 factori despre care nu ştiai că îţi influenţează starea de spirit

02 June of 2016

Ni se întâmplă adesea sa nu ne simțim în formă sau să fim irascibile fără un motiv anume. În ciuda eforturilor de a ne păstra optimismul, sunt unii factori la care nici nu ne-am fi gândit înainte, care ne afectează buna dispoziție.

Iată 5 factori surprinzători care își pun amprenta pe starea noastră de spirit:

Lucrurile din locuința ta

Acasă este locul în care ar trebui să ne simțim cel mai bine – relaxate și lipsite de griji. Uneori, însă, parcă nici în locuința noastră nu putem alunga gândurile negative. Filozofia Feng-Shui, urmată de chinezi și de alte popoare deopotrivă de peste 5.000 de ani, ne învață că norocul și energia pozitivă ne ocolesc dacă avem o casă aglomerată.

Numeroase studii au demonstrat faptul ca decorul din locuința noastră ne poate influența în mare măsură viața. Un mobilier croit pe gustul nostru, dulapuri încăpătoare, așa încât să ne organizăm spațiul cât mai bine, un pat și o saltea de bună calitate – pot să aducă o îmbunătățire simțitoare în întreaga energie din casă.

Primele lucruri pe care le faci dimineaţă

Este foarte greu să scapi de tabieturile de dimineață, însă uneori ele ne fac mai mult rau decât bine. Spre exemplu, dacă primul lucru pe care îl faci dimineața este să deschizi televizorul și să auzi știri legate de infracțiuni, acest lucru își va pune amprenta pe starea de spirit pentru tot restul zilei.

Pentru a începe ziua plină de energie pozitivă, imediat după ce te-ai trezit bea un pahar cu apă rece, deschide fereastra și respiră adânc aerul dimineții, apoi pregătește-ți cafeaua fără să deschizi televizorul sau radioul. Perioada aceasta de trezire este importantă pentru organismul nostru, care are nevoie de timp pentru a se trezi și a se pune în mișcare.

Ultimele lucruri pe care le faci înainte de culcare

Dacă am vorbit despre tabieturile matinale, trebuie să le menționăm și pe cele de seară. Acestea din urmă sunt importante pentru că ne influențează somnul, iar după o noapte agitată, cu toții suntem prost dispuși.

O masă copioasă seara, fructele și dulciurile mâncate înainte de culcare, filmul pe care l-ai privit înainte să adormi – toți acești factori îți afectează odihna. Pentru un somn odihnitor ar trebui să eviți privitul la televizor înainte să adormi, să iei o masă ușoară și să ai în cameră o temperatură cuprinsă între 21 și 24 de grade Celsius.

Alimentaţia şi exerciţiile fizice

O alimentație variată și echilibrată nu ne garantează doar un organism puternic și un corp suplu, ea contribuie și la starea noastră mentală. Oamenii de știință au demonstrat deja să există o puternică legătură între mâncarea de la fast-food și depresie, așa că ar trebui să facem tot posibilul să o evităm.

Exercițiile fizice ne ajută și ele să ne păstrăm gândirea pozitivă și optimistă. Mișcarea stimulează eliberarea de endorfine, hormonii fericirii, și contribuie la alungarea gândurilor negre și a nervozității.

Decorul de la serviciu

Am început cu decorul casei și încheiem cu decorul de la serviciu, pentru că el este aproape la fel de important. Ne petrecem la birou 8 ore în fiecare zi, așa încât mediul profesional ne influențează foarte mult din toate punctele de vedere.

Bineînțeles, este greu să schimbi mobilierul la serviciu, însă există câteva modalități prin care poți interveni asupra felului în care arată biroul tău. Organizează-ți toate lucrurile, așa încât să nu ai spațiul de lucru prea încărcat. Plantele și florile te vor ajuta să-ți păstrezi buna dispoziție, așa că nu ezita să aduci un ghiveci cu o plantă sau să cumperi în fiecare zi un buchet de flori proaspete.

Știai că acești factori îți influențează starea de spirit? Tu ce crezi să îți strică buna dispoziție?

Sursa foto: Shutterstock

Comments

comments

Previous:

6 pași care-ți distrug relația

Next:

10 arme imbatabile impotriva stresului cotidian

You may also like

Post a new comment