Cei mai buni balerini din România pregătesc o seară de neuitat

19 April of 2018

Baletul a fost inventat de un rege, iar seara aceasta a fost creată ca tu să te simți ca un rege! Vei fi întâmpinat pe covorul roșu, cu flori și un pahar de șampanie și vei urmări un spectacol susţinut de cei mai buni balerini din România. Prim-solişti şi solişti ai Operei Naţionale Bucureşti, atât români, cât şi din străinătate, vor dansa în Constanţa cele mai faimoase pasaje din repertoriul internaţional. În program sunt incluse atât numere de balet clasic, cât şi numere de dans contemporan, neoclasic. La sfârşitul spectacolului, publicul este invitat la o sesiune de autografe şi poate face poze pe scenă cu starurile serii.

Gala aparține companiei Ross Freddie Ray Productions, condusă de Baciu Francesca (fostă balerină a Operei Naționale București) și Ross Freddie Ray (balerin al Operei Naționale Bucuresti, coregraf internațional, cu studii la Royal Ballet School Londra). Dorința lor este de a îmbunătăți imaginea spectacolelor de balet prin introducerea unui spectacol de tip serată, creând un spațiu inedit în care atât balerinii, cât și publicul vor fi puși în lumina reflectoarelor. Director artistic: Bogdan Canila, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti.

Seara de balet are loc duminică, 20 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța.

Biletele se pot achizitiona de pe mystage.ro sau de la casa de bilete a sălii.

 

 

Comments

comments

art safari

Previous:

(P) 50 de pictori impresioniști din colecția BCR

o savarina la roma

Next:

(P) „O savarină la Roma”- Independența justiției sau cum este distorsionat prezentul în România

You may also like

Post a new comment