Asociația SAMAS lansează “Cutia Călătoare”, o campanie de donații prin SMS pentru programul Cutia Bebelușului

03 December of 2019

Asociația SAMAS lansează astăzi “Cutia Călătoare”, o campanie de strângere de fonduri prin SMS pentru programul Cutia Bebelușului. Inițiativa are ca scop strângerea unui număr de 100.000 SMS-uri, necesare pentru echiparea a 1800 de cutii care vor ajunge la bebelușii aflați în nevoie. Donațiile se pot face prin trimiterea unui SMS la 8844 cu textul BEBE, valoarea unui SMS fiind de 2 euro.

Misiunea Asociației SAMAS este ca toți copiii să aibă aceleași șanse la viață și la o dezvoltare sănătoasă, întrucât un bebeluș nu poate decide când va veni pe lume, nu își poate asigura un “bun venit” și tot ceea ce are nevoie atunci când se naște. Astfel, la 1 iunie 2019, asociația a adus în România, în 22 de maternități din întreaga țară, conceptul de Cutia Bebelușului. Acesta combină sprijinul material acordat familiilor din medii defavorizate în primele trei luni din viața bebelușului cu educația pentru îngrijirea corectă a acestuia și ajutorul pentru alăptarea exclusivă oferite de rețeaua de Educatori Perinatali SAMAS.

Cutia Bebelușului este dotată cu produse pentru echiparea pătuțului bebelușului (saltea, cearșaf, pilotă, pătură), produse de igienă și de îngrijire pentru copil, produse de igienă și îngrijire pentru mamă, îmbrăcăminte, scutece, jucării, lista detaliată putând fi vizualizată aici.

200 de cutii au fost echipate și oferite până acum, iar alte 1800 de cutii au plecat astăzi în căutarea bebelușilor care au nevoie de ele, într-o călătorie care se va sfârși doar în momentul în care se va obține finanțarea necesară pentru a putea fi echipate, împachetate și trimise în casa bebelușilor din comunitățile defavorizate sau cu mame aflate în situații dificile.

“Cutia Bebelușului nu e doar o cutie. Este siguranță, este sănătate, este speranță. Ea merge la bebelușii pe care acasă nu îi așteaptă nimic în afară de dragostea mamelor care i-au născut. Bebelușii vor dormi protejați în pătuțul așternut de noi în cutie și vor fi mai bine îmbrăcați și îngrijiți cu lucrușoarele pe care le punem în ea. Dar ei sunt prea mici ca sa vină la noi. De aceea, cutia trebuie să călătorească spre ei, iar pentru asta avem nevoie de ajutorul oamenilor”, declară Ana Măiță, Consilier pentru Drepturile Mamelor în cadrul Asociației SAMAS.

Pentru echiparea unei cutii sunt necesare 100 de SMS-uri și 1 voluntar, care să ajute la împachetarea acesteia. Astfel, cei care doresc să contribuie cu donația lor, o pot face prin trimiterea unui SMS cu textul BEBE la 8844, iar cei care doresc să se ofere voluntari pentru pregătirea cutiilor de livrare, o pot face prin completarea formularului disponibil aici.

Mai multe informații despre Asociația SAMAS, despre Cutia Bebelușului și despre călătoria acesteia spre bebelușii care au nevoie de ea pot fi vizualizate pe www.programsamas.ro, www.cutiabebelusului.ro, dar si pe pagina de Facebook Asociatia SAMAS Sanatate pentru Mame si Sugari sau pe contul de Instagram cutia_calatoare.

 

Comments

comments

Previous:

Copilul problema

sabon

Next:

Alături de Sabon alegi cadourile potrivite pentru cei dragi

You may also like

Post a new comment