Previziuni astrale pentru luna octombrie. Mercur retrogradează

30 September of 2020

Luna octombrie nu va fi o perioadă ușoară pentru nici un semn zodiacal. Ba chiar din contră. Vom avea tensiuni, emoții, momente dificile și răsturări de situație, nu în sensul favorabil. Partea bună este că printre toate acestea vor fi situații bune, inspirație și rezolvări (ne)așteptate.

Momentul maxim al lunii va fi în data de 14, când Mercur intră în mers retrograd. Efectele se vor combina cu Marte, și el tot retrograd, și rezultatul îl vom simții fiecare în parte, în mod intens, fie că va fi bun sau rău.

La modul general sunt favorizați cei puternici, cei care fac față bine stresului și momentelor tensionate și cei care știu să gestioneze un conflict (pentru că vor fi multe!). Dezavantajați, sau mai bine spus, cei care vor fi puși într-o lumină nefavorabilă, și care vor avea de dus greu perioadei, sunt cei emotivi, visătorii, într-o oarecare măsură cei pragmatici, pentru că nu înțeleg lipsa de logică a evenimentelor, dar și cei care sunt lipsiți de curajul de a lua decizii.

berbec, Previziuni astrale pentru luna mai. Relansare într-o lume nouă

Berbec – Dacă vrei să reușești este obligatoriu să fii atentă la toate sfaturile și sugestiile pe care le primești. Nu le ignora pur și simplu. Nu este o lună favorabilă în ceea ce privește banii, dar lucrurile nu ajung la complicații dramatice.

Abilitatea principală, care te va salva, este intuiția și tonusul psihic bun. Nu te lăsa doborâtă de evenimente și mergi cu încredere înainte.

taur,  Previziuni astrale pentru luna mai. Relansare într-o lume nouă

Taur – Combinațiile astrele intense, memorabile și, uneori radicale, ale lunii octombrie, te favorizează. Stai foarte bine la capitolul romantism, abordezi relațiile de cuplu dintr-o altă perspectivă, care duce lucrurile la un nivel superior, care te avantajează.

Octombrie este o lună bună pentru tine, dar condiția succesului este prudența, înainte de orice și disponibilitatea maximă de a te adapta la evenimente și la situațiile neprevăzute care nu vor lipsi. Ba chiar din contră.

Gemeni –  Două probleme poti avea în octombrie: gelozia necontrolată și banii. Relațiile de parteneriat, indiferent de tipul lor sunt puse sub presiune, ceea ce poate duce la neîntelegeri și tensiuni, care în fapt nu au temei real. Banii sunt puțini și cheltuielile mari, dar dacă există atenție, se pot depăși problemele. Eventual amânarile la plată sunt o soluție care poate funcționa.

Sfatul bun pentru această lună este acela de a încerca, pe cât posibil, să adopți o atitudine de echidistanță și echilibru, fie că este vorba despre dragoste, muncă sau familie.

Rac – Ar fi indicat să acorzi mai multă atenție sănătății și să accepți că uneori, un pas înapoi poate să fie cea mai bună strategie, inclusiv pe plan profesional. Dacă înțelegi că nimeni nu le poate face pe toate, va fi bine.

În octombrie este util să lași lucruile în voia lor, să nu apeși deloc pe accelarație și să stai, câte se poate de mult, în espectativă. Uneori cele mai complicate lucruri se rezolva de la sine dacă sunt lasate în pace.

Leu – Este o lună cu evenimente amestecate. Pot fi complicații în relațiile de dragoste, pot fi tensiuni la muncă, dar și unele stari delicate legate de sănătate. Pe de altă parte din toate aceste ”rele” se naște binele, pentru că fiecare problemă are o rezolvare, iar aceasta are cele mai mari șanse să fie pozitiv.

Munca corectă, sinceritatea și o atitudine înțeleaptă sunt căile care pot fi de ajutor și care vor aduce beneficii.

Fecioară – Lucrurile sunt pe linia de plutire până în data de 14, după care o vor lua razna, din cauza retrogradării lui Mercur, planeta care guvernează zodia. Pe de altă parte primești beneficii de la Venus, care te susține mai ales în ceea ce privește parteneriatele și relațiile publice.

Te vei putea încărca pozitive și vei avea o stare bună prin energia pe care o primești de acasă, din familie. Acolo este oaza de liniște de care ai nevoie.

Balanță – Fă ceea ce este bine și util pentru tine, dar fără a aduce prejudicii altora. Fiecare lucru bun se va întoarce înzecit. Nu lua decizii pripite, nu te ambala în proiecte noi și fii foarte prudentă cu tot ce ține de partea financiară, după 14 octombrie.

Orientează-te către partea spirituală și către satisfacerea unor nevoi sufletești. De acolo îți vei câștiga inspirația și energia de care ai nevoie.

scorpion

Scorpion – Ar fi necesară o schimbare de atitudine, o nouă strategie de viață pentru a putea ajunge acolo unde îți dorești. Echilibrul sufletesc poate fi dat peste cap de evenimente neprevăzute. Gestionează-le cu atenție și, mai ales, cu mult calm.

Poți mai mult decât faci și cu cât vei fi mai ambițioasă, cu atât vei deveni mai productivă și mai eficientă. Ascultă și părerea celor din jur și fii mai puțin orgolioasă.

sagetator

Săgetător – Implică-te în activități noi, eventual cu caracter social. Impune-ți maximă disciplină și în felul acesta vei depăși obstacolele numeroase pe care le va avea luna octombrie. Fii activă, dar în egală măsură, foarte echilibrată. Banii pot să fie o problemă în a doua jumătate a perioadei.

Analizează cu calm fiecare decizie pe care o iei și gândește lucrurile în perspectivă. Intuiția și inteligența te ajută.

capricorn, Previziuni astrale pentru luna mai. Relansare într-o lume nouă

Capricorn – Te macină unele regrete și decizii luate prea târziu. Ești propriul tău sfătuitor, iar energia și entuziasmul de care nevoie sunt doar în tine. Este o lună bună, dar complicată și cu multă muncă. Câștigurile acoperă nevoile, dar la limită și spaime vechi pot să revină.

Nu mai despica firul în patru, fii calmă, nu intra în panică pentru nimic și fii încrezătoare. Nu este totul perfect, dar este bine.

varsator, Previziuni astrale pentru luna mai. Relansare într-o lume nouă

Vărsător – Relațiile profesionale și cele care țin de prestigiul personal sunt bine poziționate și au perspective bune. Relațiile de cuplu și cele de familie sunt cele șubrede, dar le poți controla cu abilitate și inteligență. Nu da curs lamentărilor celor din jur și orientează-te către partea bună a lucruilor.

Comunică deschis, fără reticențe. Spune ce vrei, cere ce ai nevoie, caută ceea ce-ți trebuie și va fi bine.

Pești – O să primești lecții de viață valoroase. Se finalizează unele proiecte și poți avea sentimentul inutilității sau să te simți lăstă pe dinafara. Implică-te mai mult și acceptă compromisuri. Fii calculată și organizată.

Renunță la tendința de a manipula oamenii, fii atentă la ceea ce spun și răspunde cu calm și onestitate.

Citeste si: Află care-i piatra prețioasă ce aduce noroc zodiei tale

Text: Otilia Ignat/foto: pixabay.com

Comments

comments

horoscop, zodii, scorpion maro, Scorpioni, ilustratie, semn zodiacal

Previous:

Ce trebuie să știi despre Scorpioni. Calități și defecte

semne de aer, semne zodiacale, balanta, gemeni, varsator

Next:

Semnele de aer: Vărsător, Balanță, Gemeni. Află totul despre ele

You may also like

Post a new comment