Plante depoluante care te pot ajuta să purifici aerul din casa ta

23 October of 2020

Acum este iarnă și majoritatea oamenilor își petrec timpul între patru pereți. Aerul pe care îl respirăm este poluat. Există plante depoluante care devin prieteni de nădejde dacă știi să le alegi. Le puteți ține chiar în dormitor sau în sufragerie.

Dacă fumul de țigară sau părul animalelor domestice sunt alergeni cunoscuți și vizibili, pe care îi putem înlătura ușor, habar n-avem că în preajma noastră se află alții, cu mult mai nocivi, despre a căror existență nu știm nimic. De pildă: lemnul mobilierului, rășinile conținute în vopsele, lipiciul de pe dosul mobilei, tratat și făcut din rumeguș comprimat sau plăci aglomerate, rășinile conținute în vopsele, lipiciul de pe dosul mochetelor, șervețelele parfumate, ambalajele de tot felul, produsele de întreținere casnică. Toate acestea dispersează compuși organici volatili nocivi. Soluția? Există mai multe, iată câteva!

Cele mai eficiente plante depoluante

La loc de frunte este aerisirea cât mai frecventă a casei și folosirea de materiale ecologice, mult mai ieftine, deși puțin cunoscute, plus plantele de apartament. Eficiența lor de excepție a fost studiată vreme de zeci de ani. Prin ce miracol reușesc plantele să purifice aerul din casele noastre? La început, emanațiile toxice din aer sunt absorbite de frunze, care se degradează, apoi le transportă spre rădăcini.
Acolo, niște microorganisme existente în pământ le convertesc în hrană pentru plantă, care emană oxigen și vapori de apă.

Pe lângă acțiunea lor depoluantă, plantele mai au o însușire: ne fac bine moral, creează o stare bună de spirit, ba chiar ne mângâie sufletul. De aceea, ce pare magic, este dovedit științific: plantele comunică între ele și ar comunica și cu noi, dacă am ști să le observăm cu mai multă atenție și, mai presus de toate, să le iubim. Iedera absoarbe benzenul prezent în anumite vopsele, ca și pe cel din fumul de țigară sau anumite cerneluri.

Crizantema absoarbe tricloretilena din vopsele toxice, ca și pe cea conținută în adezivi și ceară. Dracena elimină benzenul și tricloretilena. În bucătărie, azaleea absoarbe amoniacul conținut în produsele de întreținere pentru spălatul emailului și al podelelor de gresie. Pretutindeni, în casă, Clorofitum (voalul miresei) captează monoxidul de carbon produs de fumul de țigară.

Aloe vera și ficusul elimină formaldehida conținută în substanțele izolatoare, în materialele colante și plăcile din fibre aglomerate. Filodendronul captează substanțele nocive dispersate în aer de lemnul tratat. Toate aceste plante pot fi plasate chiar în camera de dormit. Contrar a ceea ce se credea până acum, cantitatea de monoxid de carbon pe care o elimină plantele noaptea este mult mai mică decât oxigenul pe care îl produc peste zi, așadar suntem în siguranță.

Lângă calculator și televizor, kalanchoe sau cactușii reduc poluarea magnetică. În camerele cu aer condiționat prea uscat se recomandă amplasarea unui ghivechi cu Spathiphyllum wallsii (floarea lunii sau crinul păcii), deoarece se pare că depoluează absolut tot, umezind aerul și parfumându-l delicat. Și banala ferigă ori modesta săbiuță (Sansevieria) ajută la neutralizarea formaldehidei și a altor compuși toxici. Sunt multe alte plante decorative (ca gerbera, aglaonema, anthurium – pasărea Flamingo) care ajută la curățarea aerului de substanțe periculoase, așa că adoptați-le.

Citește și: Casa curată ne ține la adăpost față de boli

 

Sursă foto: iStock

Comments

comments

ordine in casa

Previous:

Să fie ordine în casă! 10 porunci contra dezordinii

doi caini si stapana lor, agresivitatea cainilor

Next:

Agresivitatea câinilor: ce o cauzează și cum o gestionăm

You may also like

Post a new comment