Înscriindu-se în categoria bolilor cu transmitere sexuală (BTS), blenoragia constituie o infecție adresată majoritar zonei genitale și în anumite situații celei extragenitale (ex.: ocular, esofagian sau anal). Testele de laborator efectuate pentru a depista agentul infecțios, semnalizează prezența bacteriei Neisseria gonorheae în probele de secreție sau urină. Afecțiunea diferă ca manifestare, prezentând forme acute sau cronice, cu localizare și mod de propagare a infecției diferit, de la bărbat la femeie.
Simptome și factori de risc pentru sex neprotejat
În perioada incubației, timp de aproape o săptămână, nu există manifestări vizibile ale bolii. Uneori, chiar și după patru săptămâni pot fi contabilizate cazuri fără simptomatologie. În cele mai multe situații, gonoreea generează reacții în organism atunci când agentul infecțios se multiplică și în alte părți ale corpului.
În general, la femei, simptomele includ, în funcție de zona afectată, urinări dureroase și dese, prurit anal (mâncărime insistentă) cu sângerări, scurgeri vaginale anormale, febră sau ciclu neregulat.
Simptomatologia masculină este adeseori mai serioasă, necesitând control medical înaintea apariției altor complicații. Agravările aparatului genital masculin determină secreții vizibile prin colorit și cantitate, uneori chiar sangvinolente, prurit anal, urinări frecvente și dureroase, afecțiuni articulare sau ale zonei gâtului.
Principalul factor de risc îl reprezintă practicarea sexului neprotejat cu parteneri multiplii sau ocazionali, fără a utiliza prezervativul. De altfel, cei care au urmat un tratament anterior sunt în continuare expuși riscului unei noi infecții. În perioada tratamentului este recomandată evitarea contactului sexual. Posibilitatea de a contacta boala este mai ridicată pentru femei decât pentru bărbați, acestea putând infecta și fătul în timpul nașterii.
Tratament și efecte adverse
Metoda profilactică presupune administrarea de antibiotice în fază incipientă, pentru a evita apariția unor eventuale complicații.
Tratamentul de specialitate este recomandat și în depistarea, alături de gonoree, a altor boli cu transmitere sexuală, precum chlamydia, sifilis, HIV sau hepatita B. Administrarea medicației poate genera diferite efecte adverse, printre cele mai comune numărându-se grețurile și vărsăturile. Lipsa unui tratament corect determină anumite complicații pe termen lung sau nelimitat, privind apariția unor abcese, infecții și, în cazuri extreme, a instalării infertilității.
Boală venerică extrem de contagioasă, blenoragia poate fi transmisă atât prin contact sexual vaginal, anal sau oral, cât și de la o mamă purtătoare la făt, încadrându-se prin eficacitatea tratamentului în categoria afecțiunilor cu posibilități ridicate de vindecare.
Citeste si:
- 8 semne că ești sapiosexual
- Hipersexualitatea, mit, boală sau alibi?
- Oboseala cronica, boala de care suferim toti
articol exclusiv online, text: Cristian Niculescu/foto: pexels.com
Comments

Previous:
Lupus eritematos. Ce trebuie stiut despre aceasta boala autoimuna

Next:
Sindromul Alzheimer. O boală sinistră care afectează 4 din 10 batrâni
You may also like
-
09 Nov
Cele 7 semne secrete ale stresului
MedicinăPerioadele de stres intens ne consumă resursele și ne putem trezi peste noapte că avem ...
-
15 Mar
Operațiile estetice
MedicinăChirurgia estetică a depășit bariera necesității medicale, intervențiile chirurgicale precum mărirea sânilor, rinoplastia sau abdominoplastia ...
-
25 Apr
Importanta controlului alunitelor odata cu trecerea la sezonul cald
MedicinăSezonul cald aduce cu el pofta de viata si zile petrecute cat mai mult in ...
-
09 Feb
Bolile triroidei
MedicinăAtâta timp cât funcționează bine nici nu ne gândim la ea. Și totuși, mica glandă ...