Un zâmbet frumos și strălucitor, cu dinți drepți și perfect aliniați, este primul aspect pe care îl observăm la persoanele din jur. O dantură sănătoasă ne ajută să reducem riscurile apariției afecțiunilor dentare și să avem mai multă încredere în propria persoană. Ei bine, astăzi totul este posibil. Cu toții putem beneficia de soluții stomatologice moderne și ne putem bucura de un zâmbet strălucitor.
Fațetele dentare – soluția pentru un zâmbet frumos
În zilele noastre, domeniul stomatologic s-a dezvoltat spectaculos. Fațetele dentare reprezintă soluția perfectă atunci când ne dorim să obținem zâmbetul mult visat și o metodă accesibilă oricui, recomandă Dr. Ionuț Leahu. Fie că vorbim despre o culoare ușor gălbuie a dinților, despre spațiul inestetic dintre dinți sau mici imperfecțiuni, fațetele dentare au rolul de a acoperi anumite detalii care te deranjează și care au un aspect mai puțin natural. Materialele din care sunt realizate fațetele sunt biocompatibile, de aceea sunt tolerate perfect de organism. Fațetele dentare reprezintă o tehnică stomatologică modernă care te ajută să obții un zâmbet frumos într-un timp scurt. Un avantaj al fațetelor dentare este că nu se pătează de la cafea sau de la sucuri acidulate. Dacă sunt întreținute corespunzător printr-o igienă orală corectă, acestea sunt o soluție pe termen lung, mai exact 10-15 ani, deoarece sunt la fel de rezistente ca smalțul natural al dintelui.
Detartrajul – o metodă de îngrijire a danturii
Pentru a avea un zâmbet perfect este bine să știi că detartrajul realizat de un medic stomatolog este foarte benefic pentru sănătatea organismului, dar și pentru sănătatea dinților. Cu toate că periajul dentar, apa de gură și ața dentară scad riscul acumulării plăcii bacteriene și a tartrului dentar, în cavitatea orală există spații interdentare unde acestea două se pot forma. Conform Healthline, prin reducerea acumulării de tartru dintre dinți și gingii reducem riscul de a ne confrunta cu afecțiuni gingivale. Curățarea tartrului presupune îndepărtarea acumulării subgingivale și ajută la menținerea dinților curați și sănătoși. Acesta previne și apariția cariilor dentare, a gingivitei sau a bolii parodontale. Detartrajul dentar cu ultrasunete și periajul profesional îndepărtează placa bacteriană și tartrul de pe dinți, dar și de sub gingii. Acesta durează 30-60 de minute și este nedureros.
Folosirea mijloacelor adjuvante
Periajul dentar este unul dintre cei mai importanți pași privind igiena orală corectă zilnică.
Indiferent de tipul de tratament urmat la cabinetul stomatologic este bine să păstrezi o dantură sănătoasă, dar și o respirație plăcută, cu ajutorul periajului dentar. De reținut este faptul că periuța dentară trebuie schimbată o data la 3 luni, iar după o răceală, gripă sau orice problemă legată de cavitatea bucală, periuța trebuie schimbată imediat. Medicii stomatologi recomandă perierea dinților de două ori pe zi, atât dimineața, cât și seara. Complementar periajului dentar trebuie utilizată și ața dentară și apa de gură. Ața dentară are un rol destul de important în igiena orală, deoarece ajută la prevenirea apariției și dezvoltării cariilor și a bolii parodontale. Utilizarea aței dentare ajută la eliminarea resturilor dintre dinți și gingii, care sunt foarte greu de înlăturat în timpul periajului dentar. De asemenea, apa de gură are și ea un rol important și este recomandată după fiecare periaj. Clătirea cu apă de gură trebuie să dureze între 30 de secunde și 1 minut, iar înghițirea acesteia este nerecomandată. Trebuie să ai în vedere faptul că atunci când folosești apa de gură este bine să nu mănânci imediat după, să nu bei sau să fumezi timp de cel puțin 30 de minute.
Vizitele regulate la medicul dentist
Sănătatea danturii este cel mai important aspect atunci când vine vorba de un zâmbet frumos. În primul rând, vizitele la medicul dentist o dată la 6 luni sunt prioritare dacă dorești să îți menții dinții sănătoși și frumoși. Un astfel de control periodic conține o radiografie dentară panoramică care ajută medicul să evalueze posibilele apariții ale cariilor dentare, care nu pot fi observate cu ochiul liber. Este foarte important ca problemele dentare să fie descoperite din timp, deoarece se vor trata mult mai ușor. Nu în ultimul rând, medicii ne recomandă să facem și o igienizare profesională de două ori pe an. În acest fel ne asigurăm că pe suprafața dinților nu se vor strânge depuneri de placă bacteriană sau tartru.
Zâmbetul este cartea noastră de vizită, așadar trebuie să avem grijă să fie întotdeauna într-o stare excelentă. Oricât de multe tratamente stomatologice am realiza, zâmbetul perfect necesită o atenție ridicată. O igienă orală corect realizată te ajută să ai o dantură curată, sănătoasă și o respirație proaspătă.
Sursă poză: Pexels
Comments

Previous:
(P) Te deranjează infecțiile intime dese?

Next:
(P) 5 provocări pentru proprietarii noi de câini și cum treci cu ușurință peste ele
You may also like
-
26 Mar
(P) Ce puteți face atunci când simțiți nevoia să luați o pauză de la treburile zilnice?
PromoÎn ultima perioadă, tot mai mulți părinți doresc să petreacă mai mult timp alături de ...
-
07 Feb
(P) AVON a lansat HERSTORY, primul parfum în colaborare cu Simona Halep
PromoAVON a lansat HERSTORY, primul parfumul al cărui ambasadoare este Simona Halep – care, începând ...
-
20 Nov
Începe a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru!
PromoLa finalul acestei săptămâni începe a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru. Anul acesta ...
-
26 Mar
(P) Cadou de aniversare sau zi de naștere? Vă vom sfătui ce să-i oferiți prietenei, mamei sau bunicii.
PromoCunoașteți sentimentul acela când odată cu trecerea anilor, vă bucurați din ce în ce mai ...