De ce au pisicile mustati

25 November of 2015

Mustăţile unei pisici sunt un mecanism senzorial extrem de important, aşadar stăpânii acestora trebuie să fie atenţi ca ele să nu sufere accidente care să le distrugă, cu atât mai puţin să le taie în mod deliberat! Pierderea acestora le va provoca, pe lângă un disconfort accentuat, şi o stare de confuzie şi dezorientare.

Mustăţile în sine sunt doar fire de păr mai groase, dar importanţa lor este dată de conexiunea cu foliculii încojuraţi de un ţesut muscular cu foarte multe terminaţii nervoase şi celuele senzoriale. Aceste celule din rădăcina mustăţilor trimit semnale spre o zonă cerebrală specială.

Citeste si: Prietenii imaginari ai copiluluicat-1033343_640

Principala funcţie pe care o au ţine de un fel de scanare a mediului în care animalul se află. Pisicile nici măcăr nu au nevoie să atingă obiectele cu mustăţile, pentru că senzorii ataşaţi sunt atât de sensibili încât pot detecta cele mai mici mişcări ale fluxului de aer, care le fac să vibreze. Chiar şi în spaţii închise, cum ar fi în apartament, ele pot detecta curenţii de aer care le indică locul unde se află un obiect şi se pot orienta chiar şi în beznă totală.

Citeste si: Ce animal de companie este potrivit pentru familia ta?

Un lucru foarte important, din moment ce se ştie că felinele văd foarte bine la distanţă, dar au mari probleme cu obiectele din imediata apropiere. Fiind animale nocturne, văzul lor este adaptat acestor condiţii, mai ales atunci când vânează.

Potrivit cercetărilor, o pisică fără mustăţi are probleme în estimarea deschiderii unei intrări sau a unui spaţiu şi poate rămâne blocată. Mustăţile sunt responsabile şi de echilibrul pisicii, fără ele acestea neputând merge drept sau alerga. De asemenea, se dezechilibrează şi cad.

Din fericire, în cazul în care mustăţile sunt deteriorate sau lipsesc, ele se pot regenera, cu condiţia ca foliculul să nu fie afectat.

Există şi un rol, încă nedovedit clar, în perceperea mirosurilor. La fel ca în cazul amprentelor digitale umane, fiecare pisică are parametri unici la nivelul mustăţilor. Pe lângă firele vizibile mai uşor de la nivelul botului, pisica are şi fire mai subţiri, cu acelaşi rol, plasate sub bărbie, deasupra pleoapelor şi pe partea din spate a lăbuţelor anterioare.

Citeste si: 5 metode rapide ca să ne responsabilizăm copiii

Acestea pot furniza şi mesaje despre starea animalului. Când o pisică este nervoasă sau aflată în defensivă, mustăţile i se pliază spre spate. Când este fericită, curioasă sau mulţumită, acestea stau în poziţie răsfirată.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Ce animal de companie este potrivit pentru familia ta?

Next:

Cat de departe merge dragostea pentru animale

You may also like

Post a new comment