Învățăturile lui Chef Pandemie și meniul lui surprinzător. Despre obsesiile culinare ale pandemiei și, mai ales, despre ce ne învață ele.
Se știe, cele mai mari temeri și cele mai puternice instincte vitale se manifestă în comportamentul alimentar. Teama pentru viață și speranța de viață nu pot fi trucate și se exprimă imediat în felul în care ne adunăm ingredientele și le preparăm.
Tendințele de consum și de preparare în această zonă nu mint și nu iartă, ele arată exact modul în care ființa noastră profundă se raportează la vremurile în care se află. Iată că în ultimele luni bucătăria de pandemie a scos la iveală niște tendințe care unui observator exterior i-ar părea complet exotice.
Primul meu contact cu bucătăria de pandemie a avut loc într-un hipermarket, într-o seară de martie în care zvonurile prinseseră cheag în așa măsură, încât o mare parte a bucureștenilor deveniseră convinși că Bucureștiul „se va închide“.
Ca atare, făceau provizii. Drept să zic, auzisem și eu despre acestea, dar nu credeam că vor fi luate în serios, așa că mi-am făcut cumpărăturile seara târziu, cum obișnuiam, și… surpriză!
Am dat de peisajul lunar al rafturilor goale și de câteva scene umane desprinse din România dinainte de 1989, care mi-au trezit instinctul de „cum oare de n-am zărit eu coada asta înainte?“ Dar nu toate rafturile erau goale, iar inventarul celor care s-au golit mi-a dat fiori, deoarece se suprapuneau destul de bine peste obsesiile evului comunist de care îmi aminteam.
Altele însă nu, țineau de un trend universal pe care urma să-l văd confirmat în toată lumea, ceea ce, evident, se explică prin faptul că oamenii care avuseseră un contact oarecare, fie și prin amintirile părinților, cu lipsurile Războiului Mondial și ale perioadei imediat următoare și-au reactivat exact aceleași obsesii. Dar să le trecem în revistă!

1 Drojdia și pâinea
La hipermarketul de care am amintit nu se mai găsea nicio fărâmă de pâine. Nici proaspăt coaptă, nici ambalată, nici ieftină, dar nici foarte scumpă. Nici măcar bio. Și, da, nici făină! La drojdie nu mi-a trecut prin minte să mă uit, urma să aflu de pe internet în zilele următoare cât de prețioase au devenit cubulețele magice, de parcă toată lumea își punea în plan să coacă pâine în casă.
Când elanurile de depozitare s-au mai potolit, totuși criza drojdiei a continuat mult timp și, treptat, internetul a început să se umple de pâine de casă, în diverse variante ispititoare. Cei care însă nu găseau drojdie înghițeau în sec, de aceea a urmat trendul împărtășirii rețetelor de maia de casă.
Deoarece din punct de vedere biologic drojdia este o ciupercă, ea se poate cultiva folosind un substrat simplu, iar tot ceea ce se coace cu o maia bine îngrijită este nu numai foarte gustos, ci și foarte nutritiv, hrănindu-ne cu vitamine din grupul B și cu bacterii folositoare digestiei și sistemului imunitar.

2 Dalgona
Imediat după declararea pandemiei, am zărit pe rețelele de socializare ceea ce era prezentat drept cel mai fabulos preparat cu cafea realizat vreodată: cafea Dalgona! M-am uitat la ingrediente, m-am mai uitat o dată… și nu-mi venea să cred ochilor! Aveam de-a face cu un ness bine frecat, de genul frappé-urilor de plajă pe care le făceam la mare în anii comunismului, când cei mai mari lorzi dădeau peste câte o cutie de cafea solubilă. Cu toate acestea, lumea izolată se extazia autentic.
Aveam să aflu că trendul a pornit în Coreea de Sud și este încurajat pe rețetele de socializare deoarece arată bine, este cu adevărat instagramabil și ieftin – în imaginea de sus, o Dalgona perfectă realizată cu lapte de cocos. O cafea de criză, da, dar s-o recunoaștem ca atare. Mi-a crescut inima când am citit o postare plină de umor a Laurei Laurențiu care făcea haz că, în sfârșit, în secolul XXI lumea a ajuns să afle cum se freacă nessul ca să faca Dalgona.

3 Banana bread
Cel mai simplu și mai gustos chec a devenit vedetă. Persoane care până atunci nu erau experte în bucătărie au realizat că e foarte ușor de preparat și atât de prietenos, că a suscitat cele mai vii și mai sincere comentarii. Vedeta inimilor!
4 Vitamina C
În celebrul hipermarket care a fost martorul primelor spaime ale consumatorului pandemic erau goale toate rafturile de lămâi și portocale – pentru că la început încă era favorizată ideea de îmbunătățire a imunității și pentru că, iată, s-a dovedit că românul nu știe surse de vitamina C mai bune decât lămâile și portocalele!
Exact ca în vremea comunismului, deși dotat cu vitamina C într-o proporție comparabilă, gepfrutul rămăsese neatacat, fiind el considerat „amar“, așa că mi-am amintit încă o dată de ce îl iubesc.
Însă, surpriză mare, sursele mai importante de vitamina C, cum ar fi pătrunjeul și ardeiul gras, rămăseseră aproape neatinse. Ca să nu mai vorbim de miere, și ea un miracol pentru imunitate, și ea neatinsă. De unde rezultă că nu facem niciodată exces de informații nutriționale!

5 Mămăliga și orezul
Nu vă mirați, acestea intră la rubrica de „tendințe culinare neconcretizate“, dar au fost mari trenduri în shopping – le putem mai degrabă încadra în genul „spaimelor de buncăr“ – mălaiul și orezul cumpărate cu baxurile așteaptă probabil și acum prepararea, mămăliga nu a devenit așa de trendy ca dalgona și, nu, nici măcar risotto.

Asta, probabil pentru că am înțeles între timp că acestea nu sunt de fapt decât un soi de „garnituri“, că nu putem sta „autonomi“ în buncăre, că depindem unii de alții și de lume și vom supraviețui și vom găti și vom construi o lume din nou împreună!
Citeste si: Adevarul despre cafeaua solubila
Articol publicat in Roxana Melnicul, editia lunii iunie/ sursa foto: pixabay.com
Și nu uita! Mai poți citi revista și în format electronic, pe Magzter, iar abonamentele pentru versiunea tipărită pot fi achiziționate de AICI.
Comments

Previous:
Avem căpșuni. Ce facem cu ele

Next:
5 tipuri de dulceață pe care trebuie să le faci toamna aceasta
You may also like
-
30 Sep
Tort catifelat cu cremă de cafea
CulinarTort catifelat cu cremă de cafea – Hai sa facem acest tort catifelat cu cremă ...
-
18 Aug
Tarta cu iaurt si miere. Un desert pentru Paste
CulinarVa propun o combinatie cu aer mediteranean. Tarta cu iaurt si miere este atat de ...
-
06 Jan
11 dintre cele mai mari erori culinare… și ce este adevărat!
CulinarAcestea sunt cele mai frecvente 11 dintre cele mai mari erori culinare. E bine să ...
-
05 Dec
Briose cu malai si portocale
CulinarM-am gandit ca daca italienii au facut o pasiune pentru acest dulce, inseamna ca este ...