Oana Andra, o voință puternică

08 January of 2010

Cu o voce care face privighetorile să rămână în loc și să o asculte, Oana Andra, prim-solistă a Operei Naționale București, a colaborat cu dirijori renumiți din întreaga lume și a fost distinsă cu 15 premii internaționale.

Foto: Catalin Savulescu, Radu Vintilescu, arhiva personala

Dacă sunteți iubitoare de operă, ați avut ocazia să o vedeți, în 2008, interpretând-o pe Rosina (Bărbierul din Sevilla), pe Carmen (Carmen), pe Drabella (Così fan tutte), pe Angelina (La Cenerentola) pe Fenena (Nabucco) sau pe Iocasta (Oedipe), iar, dacă nu sunteți încă iubitoare de operă, atunci, dacă o veți asculta, aveți toate șansele să deveniți una.

Proveniți dintr-o familie de muzicieni?

Nu, dar unii dintre membrii familiei mele sunt și au fost dintotdeauna pasionați de muzică. Mică fiind, am stat mai mult cu bunica mea și ea cânta arii din operete. Mătușa din partea mamei, la fel. Tata cânta canțonete, iar mama îmi punea plăci cu muzica lui Ceaikovsky, a lui Mozart și muzică ușoară.

La ce vârstă ați cântat prima oară?

Mama mea mi-a spus că de la doi ani.

Însă, când ați început să studiați teorie muzicală, la Liceul de Muzică, ați studiat vioara.

Alaturi de sotul ei, Alexandru Petrovici … / Foto: Catalin Savulescu, Radu Vintilescu, arhiva personala

Da, de la 7 ani, din clasa I. Am studiat vioara pentru a-mi cultiva auzul muzical. La pian, apeși pe clape, dar la vioară trebuie, cu un auz foarte fin, să potrivești din degete înălțimile sunetelor, să găsești intonația justă.

Toți cântăreții de operă au studiat și un instrument?

Din păcate nu, majoritatea își descoperă vocea când sunt mai mari și este mai greu să înveți să cânți la un instrument când nu mai ești la vârsta copilăriei. Mulți învață ascultând înregistrări, cauză din care nu își pot găsi propriul stil de interpretare. Eu asta am vrut întotdeauna să evit și, de aceea, am învățat un rol numai și numai după partitură și, după ce mi l-am însușit și mi l-am creat, am început să ascult și înregistrări, ca să văd cum fac și altele.

Când s-a produs trecerea de la vioară la operă?

Alaturi de David / Foto: Catalin Savulescu, Radu Vintilescu, arhiva personala

Vocea de operă poate fi cultivată începând de la 16 ani, după acea schimbare a vocii. La 16 ani, mama m-a dus la Arta Florescu. Domnia sa m-a ascultat și a fost uimită, în primul rând, de ambitusul foarte larg al vocii mele, acoperind aproape toate înregistrările vocale feminine, de la contra-altă până la soprana de coloratură, ceea ce a făcut-o să nu își dea seama exact ce tip de voce sunt. Eu, acasă, gândindu-mă la ce roluri mi-ar plăcea să fac, am descoperit că mă atrage mai mult partea dramatică a lucrurilor. Mi-am mai îngroșat puțin vocea și a ajuns la concluzia că sunt mezzo-soprană, dar de coloratură.

Cum vă întrețineți vocea?

Nu beau și nu mănânc rece, nu stau în curent sau în frig și mă feresc foarte tare de fum.

Ați debutat la 18 ani, cu cavatina Rosinei (Bărbierul din Sevilla). După naștere, prima apariție a fost tot cu Rosina.

Rosina este poate cel mai drag rol al meu și cu care am avut cele mai mari succese. Cu acest rol am  colaborat cu mari dirijori.

În Franța, tot cu Rosina, ați avut o apariție mai nonconformistă…

A!, cu Rosina în costum de baie! Acolo am colaborat cu un regizor de film care fusese asistentul lui Roger Vadim la filmele cu Brigitte Bardot. A vrut să facă și din Rosina o Brigitte Bardot și s-a gândit că ar fi interesant să apar într-o parte din rol în costum de baie. Mă dădeam cu cremă pe mâini în timp ce cântam și am reușit să umplu cavatina. La premieră nu a fost un public numeros, dar, la următoarele două spectacole, când s-a auzit că mezzo-soprana nu era nici bătrână, nici grasă, publicul a venit în număr mare.

De ce sunt mai corpolenți cântăreții de operă?

Multă lume mă întreabă lucrul acesta. Nu le dă un volum deosebit, cum s-ar crede, pentru că forța sunetului vine din musculatura diafragmei și din rezonatori, cavitățile dintre oase.  S-a observat însă că vocile deosebite sunt re-zultatul unor dereglări de natură hormonală.

Cum vă compuneți dvs. un rol?

Eu cred foarte mult în adevărul artistic și îmi doresc ca toate personajele pe care le fac să fie „vii“.

Cum credeți că va fi opera secolului XXI?

Firescul, trăirea intensă sunt salvarea. Aceasta credință puternică se transmite și publicului. Aceasta cred că este continuarea vieții operei care, din păcate, în secolul nostru, eu consider că a ajuns între muzeu și laborator de experimente. În operă sunt multe conformisme și, din cauza aceasta, tinde să devină muzeală dacă substanța ei muzicală nu este servită ca atare și dacă nu este înțeleasă.

„Pentru cântăreți, sacrificiile sunt mai mult la început“

 

•  Este căsătorită cu Alexandru Petrovici, care îi este alături atât în viața de zi cu zi, cât și pe scenă, acompaniind-o la pian. Acesta are trei specialități: pianist, bariton și dirijor.

 „Familia mea are o zi din an la care ține foarte mult. Este ziua de 22 septembrie, în care eu și soțul meu ne-am apropiat foarte mult sufletește, iar după 10 ani, tot pe 22 septembrie, ne-am căsătorit, iar pe David l-am botezat tot într-o zi de 22 septembrie“.

 „Întotdeauna m-am gândit că, dacă o să am vreun copil, acesta avea să fie băiat și să se numească David“.

 „Credința în Dumnezeu m-a ajutat, Biblia este cartea mea de căpătâi, la care țin foarte mult și fără de care nu îmi găsesc echilibrul“.

 Cu ocazia sărbătorii naționale a Principatului Monaco, din 19 noiembrie 2005, Oana Andra a participat, sub conducerea dirijorului Maurizio Benini, cu „Il Viagio di Reims“ (Giacomo Rossini), la redeschiderea stagiunii și redeschiderea Operei Garnier din Monte Carlo.

 

•  A colaborat cu dirijori renumiți precum Nicolai Ghiaurov, Pier-Luigi Pizzi, Ruggero Raimondi, June Anderson,  Alberto Zedda, Marcello Viotti, Friedemann Leyer, Maurizio Benini, Renato Bruson, Inva Mula, Raul Gimènez, Fabrizio Ventura, Michiyoushi Inoue, Mariana Nicolesco, Mariana Cioromilă, Alexandru Badea, Elena Mosuc ș.a.

 A susținut recitaluri în italiană, engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă, japoneză, poloneză, norvegiană, sârbă și bulgară.

 Oana Andra își va lansa în curând și primul album, Spitalul Amorului, o redare a spectacolului cu același titlu. Albumul va conține romanțe populare și cântece de salon de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. „Haina“ orchestrală va fi una între zona muzicii new-age (gen Enya sau Lorena McKennit) și simfonic-pop-ul regăsit în stilul muzical promovat de Sarah Brightman.

 O puteți vedea pe Oana Andra la Opera Națională pe 11 februarie, în Rigoletto (rol titular: marele nostru bariton cu carieră mondială Alexandru Agache), în rolul Fenenei; 19 februarie: rolul titular din Carmen; 28 februarie: Cherubino din Nunta lui Figaro și 8 martie, cu ocazia zilei femeii – Carmen.

Interviu de Andra Botescu

Comments

comments

Previous:

Doina Ruști- o autoare fascinantă și o interlocutoare seducătoare în dialog

Next:

Nicu Covaci, interviu cu sufletul formației Phoenix

You may also like

Post a new comment