Stilul de viață sănătos începe cu o alimentație sănătoasă

20 February of 2019

Sondaj Vegis.ro: Stilul de viață sănătos începe cu o alimentație sănătoasă

Peste 84% din români asociază un stil de viață sănătos cu alimentația echilibrată, arată datele unui sondaj recent al Vegis.ro, cel mai mare magazin online de produse naturiste, bio și vegane. De asemenea, sportul și mișcarea în aer liber completează ideea de viață sănătoasă pentru 70%, în timp ce jumătate dintre răspunsuri au menționat echilibrul viață personală –viață profesională.

Vegis.ro a demarat la începutul anului 2019 un sondaj prin care își dorește să sublinieze importanța tot mai mare pe care o acordă românii unui stil de viață sănătos. 87% consideră că produsele naturiste contribuie la o stare mai bună de sănătate.

Astfel, în timp ce peste 84% din cei care au răspuns la sondajul Vegis.ro consideră că totul începe cu alimentația, un procent semnificativ (60%) și-a propus pentru acest an tocmai atingerea unui echilibru în dietă, alături de un program mai activ de sport. 70% declară că își doresc să reducă sau să renunțe la consumul de zahar și o treime consideră că în 2019 ar trebui să consume alimente cât mai puțin procesate.

In & Out: preferatele și “lista neagră”.

Întrebați despre schimbările pe care doresc să le facă în alimentație în acest an, 44% au precizat că își doresc să consume mai multe cereale naturale, fără adaos de zahăr (fulgi de ovăz, hrișcă etc), 40% să introducă în dietă suplimente naturale (spirulină, turmeric etc), în timp ce mai mult de o treime vor să adauge pe lista alimentelor mai multe produse apicole și semințe (in, cânepă etc).

De altfel, acestea sunt și alimentele naturiste consumate cel mai des, la care se adaugă ceaiurile, consumate de 67% din cei care au răspuns la sondajul Vegis.ro. Printre alimentele care au fost de asemenea introduse în dietă se numără uleiul de cocos (15%), înlocuitori ai zahărului rafinat (14%), produse fără gluten (6,8%) și Miere de Manuka (5%). Totodată, 48% consumă regulat suplimente de vitamine și minerale, care îi ajută să își mențină energia și imunitatea la cote optime.

Zahărul este alimentul pe care vor să îl reducă în alimentație 70% dintre respondenți. Alături de acesta, în topul alimentelor pe care doresc să le elimine, românii au pus grăsimile trans (55%), aditivii alimentari (51%), dar și sarea (26%). 47% dintre respondenți declară că vor să renunțe la carne și la mezeluri, iar un procent similar la lactoză și produse din lapte.

Produsele naturiste, slăbitul și alimentația vegetariană.

36% dintre respondenți consideră că produsele naturiste ajută la slăbit, în timp ce 82% sunt de acord că acestea sunt mai sănătoase și contribuie la o stare mai bună sănătate (88%).

În ceea ce privește alimentația vegetariană, 37% dintre respondenți sunt de acord că este mai sănătoasă, 37% nu sunt convinși, iar 26% nu consideră mai sănătos acest tip de dieta.

Doar 5% declară că nu știu ce ar trebui să facă pentru a duce un stil de viață sănătos, iar 43% consideră că a trăi sănătos este o misiune dificilă.

 

59% alocă sub 300 lei lunar pentru un stil de viață sănătos

Bugetul alocat lunar pentru menținerea unui stil de viață sănătos variază între câteva zeci de lei, pentru 15% dintre respondenți și ajunge până la câteva sute de lei. În timp ce 23% declără că investesc peste 500 lei lunar pentru alimentație și activități sănătoase, 44% alocă între 100 si 300 lei.

Online-ul, principalul canal de informare

Pentru a alege o dietă echilibrată, românii se informează despre stilul de viață sănătos și despre cele mai potrivite produse preponderant online. Sursele online de informare sunt preferate de 70% dintre respondenți, iar revistele de specialitate sunt consultate de 43% dintre aceștia. Cumpărăturile sunt făcute la magazine specializate (62%), aproape jumătate apelând la magazinele online de produse naturiste, bio și vegane.

Decizia de achiziție este influențată de medici (nutriționist sau medic de familie) și informațiile oferite de magazinele de specialitate. 75% au încredere mare sau foarte mare în recomandările nutriționiștilor, respectiv 70% în magazinele de specialitate. 41% acordă acest grad de încredere farmaciștilor, iar doar 30% au încredere în sfaturile cunoștințelor.

Sondajul Vegis.ro a fost realizat online în perioada ianuarie – februarie 2019 și conține răpunsurile a 537 persoane.

Despre Vegis.ro

Vegis.ro este cel mai mare magazin online de produse naturiste din România. Înființat la începutul anului 2012, Vegis.ro comercializează de peste 6 ani produse naturiste, bio sau vegane, pentru cei interesați de un stil de viață sănătos și o nutriție bazată pe produse ecologice și naturale.

Din sediul de la Brașov, Vegis.ro livrează produse sănătoase în toată țara, în 24-48h de la confirmarea comenzii. Fiecare produs care intră în stocul Vegis.ro este însoțit de o factură și de o declarație de conformitate a calității produselor. Compania este certificată ecologic furnizând astfel garanția că produsele, procedurile de lucru și de depozitare sunt în conformitate cu reglementările comunitare și naționale în vigoare.

De asemenea Vegis.ro este unicul site din România certificat de către cel mai mare producător mondial de suplimente Solgar având licența RO111, acordată pentru standardele ridicate de profesionalism oferite clienților săi.

Vegis.ro a câștigat în 2018, 2017 și 2016 premiul pentru Cel mai Bun Magazin Online de Produse Organice și Naturale, și premiul pentru Magazinul Anului în 2017, în cadrul Galei Premiilor e-Commerce.

 

Comments

comments

Previous:

Trei diete de slabire usoara si rapida. Detalii si meniu

Next:

Avocado, fructul minune. Afla ce mari beneficii iti poate aduce

You may also like

Post a new comment