Puțin ghimbir. Un condiment rafinat si sanatos

02 November of 2015

Ghimbirul sau gingerul, denumit științific Zingiber officinale, este o plantă originară din Asia, cu tulpina neramificată ce poate ajunge până la un metru înălțime. Rădăcinile sale sunt noduroase, au culoarea albicioasă și o textură fibroasă. Datorită gustului acestora, aromat și iute, ghimbirul este considerat mirodenie. Rădăcinile de ghimbir au și o serie de efecte terapeutice, fiind recomandate în cazuri de răceală, indigestie și chiar artrită.

Rădăcina de ghimbir conține vitamina B6, magneziu, potasiu, vitamina C, fosfor și zinc. O sută de grame de ghimbirau 80 cal și 1,7 grame de zaharuri. Ghimbirul se consumă sub formă proaspătă, uscat și transformat în pudră, fiert, prăjit, murat, confiat, precum și sub formă de suc obținut prin stoarcerea ghimbirului proaspăt.

În bucătărie, ghimbirul poate fi adăugat în diverse amestecuri de legume, inclusiv în salate, ca și condiment, în supe ori pește carnea gătită la grătar sau în cuptor. Ghimbirul dă o notă interesantă oricărui smoothie din banane, căpșuni sau afine. Ghimbirul poate fi marinat în oțet de mere, dacă este tăiat în felii foarte subțiri, apoi lăsat la rece circa 72 de ore.

Pentru uzul medicinal, ghimbirul este folosit, de multe ori, sub formă de ceaiuri. Acestea pot fi doar din ghimbir sau în combinație cu alte plante, precum măceșe, coriandru, mere, flori de hibiscus și coji de lămâi verzi. Consumul de ghimbir întărește sistemul imunitar datorită cantității mari de antioxidanți, iar o ceașcă de ceai de ghimbir băută zilnic poate reduce riscul de accident cerebral vascular datorită substanțelor active ce blochează depozitarea grăsimilor pe artere și reduc nivelul colesterolului rău. În combinație cu cafeaua arabică sau ceaiul verde, ghimbirul poate ajuta în curele de slăbire.

 

Ghimbirul are și proprietăți antiinflamatorii, întrucât conține ”gingerol”, consumul regulat ajutând pe cei afectați de artrită, fără efecte secundare. În acest sens, un amestec de pudră de ghimbir cu câteva picături de ricin poate fi folosit ca tratament extern, prin masarea zonei dureroase. De altfel, gingerolul, prin efectele stimulative pe care le are, recomandă ghimbirul și ca afrodisiac.

Ceaiul de ghimbir combinat cu scorțișoară poate ameliora durerea de gât. Se pare că planta este benefică și în procesul digestiv și, deși pe de o parte poate crește pofta de mâncare, pe de alta accelerează arderile din organism.
Ghimbirul este eficient în prevenirea simptomelor răului de mișcare și a răului de mare. Este eficient și în tratamentul naturist al migrenelor.

Deși, în general, consumul de ghimbir nu are contra-indicații, în cantități exagerate, pe termen lung, poate dăuna celor afectați de ulcer sau celor care au probleme biliare.

 

Ghimbirul este folosit și în industria parfumurilor, grație uleiului esențial pe care îl conține, dar și în cea a cosmeticelor, loțiunile de corp pe bază de ghimbir oferind suplețe și finețe epidermei.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Obezitatea, o problemă la nivel național

Next:

Calciul și vitamina D, un duo imbatabil

You may also like

Post a new comment