Gătește chinezește improvizând românește

07 January of 2019

Gătește chinezește în stil românesc! Dacă ai exclamat vreodată după ce-ai mâncat ceva delicios la un restaurant chinezesc: „Ah, ce-aș vrea să fac și eu asta acasă!“, să știi că poate fi și foarte greu, și foarte ușor, în funcție de ținta pe care ți-o stabilești.

Bucătăria chinezească este la fel de diversă cum este și țara: gastronomii separate împart nu mai puțin de opt arte culinare diferite. Poate mai puțin cunoscut este faptul că preparatele chinezești cele mai populare, savurate în Europa și America, sunt de fapt adaptări ale bucătăriei lor la gustul occidental, iar „prăjiturelele cu răvașe“, pe care le găsim acum și la noi, sunt invenția unui bucătar din Statele Unite, ce-i drept de origine chineză.

Cine vrea să prepare acasă ceva bun și chinezesc are două opțiuni: fie să gătească absolut tradițional, căutând rețete în cărți și pe site-urile specializate (poate avea surpriza ori să nu găsească ceea ce caută, ori să pregătească ceva destul de diferit de ceea ce a savurat la restaurant), fie să prepare adaptând la ceea ce poate găsi pe piața românească. S-ar putea ca un chinez tradiționalist să nu recunoască felul de mâncare respectiv, dar este posibil să-i placă chiar și lui! Îți oferim aici două astfel de rețete preparate aici, cu ingrediente de la supermarket, dar chinezești și delicioase!

Îți trebuie câteva lucruri care nu se improvizează, ci se cumpără:

»»» Wok – este o tigaie specială, în general mare, adâncă și conică. Dacă este și teflonată, cu atât mai bine. 
Se folosește la prăjit o cantitate mare de ulei (de arahide, floarea-soarelui, eventual de palmier, mai rar de 
măsline deoarece nu suportă temperaturile înalte necesare prepararării tipic chinezești);

»»» Paste de orez – care nu se pot înlocui cu cele din grâu dur, deoarece se comportă diferit la prăjit;

»»» Sosuri specifice – urmăreș­te rețeta și nu le înlocui cu altele. 
Bulionul nu substituie sosul de soia, sosul hoisin e diferit de cel de soia sau de stridii, spre exemplu;

»»» Amestec de mirodenii – cel mai bine e să le cumperi gata combinate, din magazine specializate,  de bază fiind amestecul „5 mirodenii“;

»»» Amidon – nu-l înlocui cu făină deoarece e mult mai fin și o să vezi calitatea lui în sosuri și, mai ales, la prăjit. Ca să iasă supercrocante, carnea, peștele, legumele se taie mărunt și se tăvălesc mai întâi prin amidon și apoi se prăjesc în wok, în ulei încins;

»»» Tofu și alte preparate de soia – nu se înlocuiesc în niciun caz cu brânză; altfel, gustul final va fi foarte diferit și ne-chinezesc. 
Chinezii nu utilizează aproape 
niciodată lactatele, iar marea 
majoritate suferă de intoleranță 
la lactoză!

Nutriție tradițională 
chinezească
Unul dintre conceptele de bază din medicina tradițională chinezească este că trebuie să consumăm alimente care poartă energia anotimpului în care ne aflăm. Așadar, iarna ar trebui să mâncăm și alimente reci și sărate: o salată sau măcar niște legume la tigaie.

Spre deosebire de clasificarea occidentală, care cunoaște patru gusturi de bază (dulce, sărat, acru, amar), sistemul chinezesc cuprinde cinci gusturi, al cincilea putând fi numit „pătrunzător“ (ca gustul de carne sau de soia). 
O dietă echilibrată cuprinde în mod egal toate aceste cinci gusturi și contrabalansează alimentele cu valențe reci și pasive (yin) cu cele cu valențe calde și active (yang).

Prăjitul face orice aliment mai yang, în timp ce prepararea la aburi sporește calitățile yin ale alimentelor. 
În general, alimentele considerate „fierbinți“ au un conținut caloric sporit, dau organismului energia pentru a intra în acțiune. Sunt „reci“ alimentele cu un aport energetic scăzut – de obicei, legume crude sau preparate sumar, foarte rapid. De regulă, ele se oferă pentru a le echilibra pe cele fier­binți. Există și alimente „neutre“, de exemplu cerealele, peștele alb. Aces­tea trebuie consumate în fiecare zi.

Dezechilibrele au consecințe asupra întregului organism: devin „prea fierbinți“ (se încălzesc ușor, suferă de anxietate sau constipație) persoanele care consumă cantități prea mari de grăsimi saturate și zaharuri hipercalorice. Se „răcesc“ excesiv cei care fac abuz de salată verde, varză sau chiar apă ori ceai. În cele din urmă, aceștia ajung să sufere de slăbiciune, diaree sau depresie.

Citeste si:

Articol exclusiv online
Text: Roxana Melnicu
Sursa foto: pixabay.com/

 

 

Comments

comments

Previous:

Dieta femeilor. Cele mai bune alimente

Next:

Cele 12 reguli ale alimentatiei sanatoase de respectat in 2019

You may also like

Post a new comment