Cele mai mari sapte minciuni despre diete

27 September of 2016

Cele mai mari sapte minciuni despre dieta. Toate știm câteva lucruri comune despre diete, care, între timp, s-au dovedit a fi mai degrabă basme cu zâne și căpcăuni. Iată aici adevărul gol-goluț!

1 Există alimente-minune, care te slăbesc în orice condiții și combinații.
Sunt o serie de alimente care stimulează metabolismul, sporesc diureza, sunt laxative și deci de folos în diete. Însă existența așa-numitelor „alimente cu calorii negative“ care consumă pentru a fi digerate mai multe calorii decât aduc este deja pusă sub semnul întrebării de foarte mulți nutriționiști. Oricum, dacă recurgem la aceste alimente ca la niște minuni și le consumăm în cantități proporționale cu păcatele lăcomiei noastre nu este deloc sigur că vom slăbi, ci mai degrabă vom destabiliza organismul, riscând, de exemplu, tulburări digestive și punând astfel sub semnul întrebării orice proces de slăbire ulterior. Cel mai bine este să reducem pur și simplu aportul caloric și să încercăm puțină mișcare.

2 Din nicio dietă nu trebuie să lipsească vreo 
2-3 litri de apă.
Apa este necesară pentru hidratare mai ales în sezonul cald, dar de fapt nici nu este cel mai bun agent hidratant – apa de cocos sau supa de legume oferă nu numai apă, ci și minerale și nutrienți care ajută la fixarea ei eficientă. Legătura directă dintre slăbit și aportul mai mult sau mai puțin forțat a 2-3 l de apă este din ce în ce mai contestată.

3. O dietă ținută cu sfințenie te salvează de nesuferitele exerciții fizice.
Nu știu dacă vrei să fii salvată de la așa ceva, deoarece altminteri nu o să-ți placă ceea ce vezi! Nu există baghetă magică în stare să transforme grăsimea în mușchi! Iar aspectul tonic și dinamic care ție îți place așa de mult este dat de… ai ghicit, mușchi flexibili și tonificați! Chiar dacă anumite alimente consumate obsedant și pe termen scurt ar putea provoca scăderi considerabile în greutate, aceste scăderi sunt globale: în primul rând se pierde apă, apoi se pierd masă musculară și grăsime. Dacă nu faci nimic, vei avea un aspect flasc și flămând, nu foarte apetisant – ceea ce vrei tu, respectiv suplețea, finețea, 
aspectul tonic, se obține cu exercițiu 
fizic sau măcar electrostimulare. Însă gândește-te la faptul că frumusețea este o senzație care reiese dintr-un context natural de factori. Un picior obișnuit să alerge va arăta mai bine decât același picior „stimulat“ în mai multe locuri, chiar cu nobila intenție de a atinge exact mușchii implicați în mișcarea naturală. Pentru frumusețea ta este mult mai eficient să recurgi la lucrul în sine, anume mișcarea, decât să te străduiești în moduri costisitoare să-l imiți. Atenție, nu este nevoie de jumătăți de zi petrecute la sală, ci de adoptarea unui stil dinamic de viață: nu mai lua autobuzul pentru mai puțin de trei stații, uită de lift și scări rulante, ba chiar și 
de căruciorul de piață!

4. Orice dietă este fatal expusă efectului yo-yo – ca să îți schimbi stilul de viață, 
trebuie mari și multe eforturi.
Nu e sigur și oricum nu este un motiv ca să nu încerci chiar nimic! Nu e deloc sigur că te vei îngrășa mai mult după orice dietă, mecanismele metabolice umane sunt infinit mai complexe și diferă de la un individ la altul. De fapt, când urmezi o dietă, treci printr-un 
inevitabil proces de schimbare, ești provocată și stimulată să iei hotărâri de viață. Depinde în mare măsură de tine să nu lași dieta să se transforme într-un proces traumatic, care să ceară imediat compensații. Când dieta devine traumatică, răspunsul bun nu sunt rezistența „eroică“, încăpățânarea de a urma programul în pofida semnalelor transmise de corpul tău, ci operarea unor schimbări în corpul dietei, eventual chiar abandonarea ei și trecerea la un proces suportabil pentru tine.

5. Dacă devii vegetariană, slăbești garantat.
Nu este chiar așa, se poate să 
vezi un efect contrar, dacă înlocuiești consumul de carne cu un post doldora de carbohidrați și grăsimi, oricât de 
sănătoase. Trecerea la alimentația raw- vegană este de cele mai multe ori însoțită de scădere în greutate și creșterea nivelului de energie, însă (și aici!) trebuie respectate anumite reguli pentru a menține această stare.

6. Dacă faci sport, slăbești negreșit și nu mai 
contează ce mănânci.
Contează mult ce mănânci în acest timp, înainte și după sport. 
Dacă după o oră de exerciții în sală te vei recompensa cu grăsimi și dulciuri concentrate, mai degrabă te vei îngrășa. 
Nu folosi sportul ca scuză pentru a te îndopa și, mai ales, stai departe de 
băuturile, prafurile proteice și batoanele dedicate sportivilor dacă nu depui un efort foarte mare și îndelungat, de 
sportiv de performanță!

7. Tot ce mănânci seara 
este balast!
Este drept că seara metabolismul încetinește, dar, dacă a doua zi intenționezi să te trezești devreme 
și să faci sport, șansele tale scad 
considerabil dacă te culci… demnă 
și flămândă. Nu te înfometa inutil, 
ca să nu ajungi la tulburări digestive, 
dar evită ronțăitul, alcoolul, găleata 
cu înghețată… știi tu! 
Acestea sunt problemele, nicidecum o cină ușoară, fie ea și mai târzie!

Citeste si:

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Cură binefăcătoare cu struguri

Next:

Cea mai bună rețetă de plăcintă cu mere. Cum o prepari rapid și simplu

You may also like

Post a new comment