“Nu mi-e rușine că am făcut și munci de jos”

21 March of 2012

A absolvit o facultate, dar nu și-a găsit decât munci necalificate. Însă nu a renun  țat niciodată la visul ei – de a avea o afacere proprie!

Cineva se plângea zilele trecute de faptul că nu se descurcă și că are mari probleme cu banii. Este o situație dificilă, dar dacă nu vrei să lași standardele mai jos, nu faci decât să suferi. Lavinia Laici este o fată care a terminat liceul la Arad și Facultatea de Metalurgie și Știința Materialelor la București. „După ce am luat licența mă gândeam la masterat, dar nu mă mai puteau ține părinții”, po­ves­tește Lavinia. Situația finan­ciară era foarte grea și a renunțat la idee.
Nu avea relații, era singură, dar avea un țel: dorea să-și facă un atelier propriu, în care să creeze obiecte din fier forjat, ba chiar o mini-turnătorie pentru obiecte de artă. Visa să creeze uși, grilaje de uși și ferestre cu desene minunate din fier forjat, așa cum erau cele de la casele vechi, de boieri. Dar pentru asta era nevoie de bani, mulți bani. Până una-alta n-avea nici slujbă. Lavinia nu a disperat. „Am aflat de la gazda mea că o vecină are nevoie de bonă. Pentru că o cunoșteam, am acceptat și, de la ora șapte dimineața până la trei după-amiază, mă ocupam de fetița ei.” Cu banii obținuți își plătea chiria, părinții trimițându-i doar ceva bani și alimente. Încrederea Laviniei sporea, dar mai avea nevoie de cel puțin încă pe atât cât primea, așa că s-a gândit să-și mai găsească un job. A început să facă menaj prin case, a lucrat part-time la call-center și a distribuit fluturași. „Într-o seară m-am dus la un bar, invitată de un fost coleg. Am aflat de la barman că aveau nevoie, la un alt local al patronului, de personal. L-am rugat să-mi spună unde, și a doua zi m-am prezentat la barul respectiv.” După ce au măsurat-o din cap până-n picioare, după ce i-au citit CV-ul și i-au pus o mulțime de întrebări, au angajat-o. Privirile lor îi spuneau că n-o să se descurce. Dar a învățat repede. „Aveam un coleg cu multă experiență. După câteva zile mi-a spus că vrea să plece pe vapor și, fiind prieten cu patronul, nu vrea să-l lase fără om în loc – s-a gândit la mine. M-am străduit să învăț tot ce se putea învăța.”
Ziua bonă, noaptea la bar –  a fost foarte obositor, dar așa a învățat să cunoască mai bine oamenii și și-a făcut multe relații. „Eram mulțumită, scoteam bani frumoși, pe care-i puneam la bancă”, spune Lavinia. „Asta a mers trei ani. Pe urmă am renunțat, pentru că patronul mă curta fără perdea și n-aveam de gând să-mi fac necazuri.” Unul dintre clienți i-a oferit un post de secretară la una dintre sucursalele sale. I-a pus condiția unui program după-amiază, pentru că dimi­neața era ocupată. A acceptat și, de la ora patru până la miezul nopții, era la birou. „Până la ora opt aveam mult de lucru”, își amintește Lavinia, „dar după opt nu mai intra nimeni în biroul meu, doar câteodată cineva suna la telefon. Răs­pundeam și, foarte rar, se întâmpla să fie șeful. Asta a fost iar o perioadă bună, pentru că în acest timp am putut să-mi fac planurile micii mele întreprinderi.” A pus totul pe hârtie, de la chirie, la utilaje, de la necesarul de energie electrică, la cantitatea de apă, până și postul de prim ajutor și necesarul de salariați. „Mi-am întocmit documentele pentru înființarea întreprinderii – nu mai e decât un pas până la împlinirea visului meu”, se bucură Lavinia.
Le-a spus și părinților ce vrea să facă. „Mi-au promis că mă ajută. Am strâns ceva bănuți, îmi mai dau și ei și am să fac și un împrumut la bancă. Dacă mă ajută Dumnezeu, în toamnă trec la treabă. Acasă, la părinți, în curtea din spate am să fac totul. Și nu mi-e rușine că am măturat și am spălat vase pentru banii ăștia. Am muncit cinstit și am s-o mai fac”, spune Lavinia plină de încredere.

Veronica Bectaș

Comments

comments