În anul 1936 lua ființă unul dintre primele muzee etnografice în aer liber din lume

Foto: Cristian Niculescu
Deschiderea oficială a avut loc în data de 10 mai 1936, în prezența Regelui Carol al II-lea. Meritul fondării acestui muzeu a aparținut profesorului Dimitrie Gusti, întemeietorul Școlii Sociologice din București, cel care timp de 10 ani, între 1925 și 1935, avea să organizeze campanii de cercetări monografice în numeroase sate românești. La început, muzeul a dispus de 6,5 ha de teren, în cadrul parcului Herăstrău, pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodărești, o biserică maramureșeană, troițe, fântâni, instalații tehnice și un scrânciob.

Foto: Cristian Niculescu
În contemporaneitate
În prezent, patrimoniul muzeului numără aproape 50 de gospodării, patru biserici și două troițe, teascuri, prese, mori de apă și de vânt, ateliere de fierărie și olărie. Majoritatea construcțiilor sunt din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Incendiile din septembrie 1997 și februarie 2002 au afectat o serie de monumente și obiecte de inventar. Lucrările de restaurare efectuate la construcțiile care au avut de suferit
de pe urma dezastrului au fost finalizate într-un termen relativ scurt, iar o parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare. În viitorul apropiat se urmărește amenajarea unui nou sector de muzeu, situat pe un teren de 2,85 ha, între Palatul Elisabeta și Arcul de Triumf, și efectuarea câtorva lucrări de modernizare: reconstituirea unui centru de sat, amenajarea unui spațiu de joacă, construirea unei scene și a unui han pe două nivele.

Foto: Cristian Niculescu
Nu doar suvenire
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” aduce permanent în actualitate dovezi ale creației tradiționale, datorită talentului unor meșteri populari ce expun în cadrul galeriei de artă picturi pe sticlă, mobilier lucrat manual, podoabe, piese din ceramică, textile, împletituri, obiecte din lemn și ouă încondeiate. Din librăria muzeului pot fi achiziționate pliante, ghiduri și albume turistice.
Program de vizitare: în ziua de luni, între orele 9:00 și 17:00, și de marți până duminică (9:00–19:00). Taxa de intrare: adulți – 6 lei, pensionari – 3 lei, elevi și studenți – 1,50 lei. Preșcolarii, veteranii și persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit.
Text: Cristian Niculescu
Comments
You may also like
-
14 Apr
Băile Tușnad, mofete și ape minerale
CălătoriiCunoscute ca „Mica Elveție“, Băile Tușnad sunt cea mai mică stațiune din țară Situată în ...
-
13 Feb
Fețele Ierusalimului – jurnal de calatorie
CălătoriiFețele Ierusalimului – Am intrat în Ierusalim seara târziu, după un drum lung din Eilat ...
-
02 Apr
O grădină botanică din Seattle te ajută să te relaxezi
CălătoriiDacă ai nevoie să faci o pauză sau te plictisești acasă din cauza restricțiilor impuse ...
-
29 May
Vacanță de relaxare pe Insula Ammouliani
CălătoriiMare, soare, liniște, mâncare bună și multă relaxare. Cred că acesta este visul fiecăreia dintre ...