Nu poți afirma că îți cunoști țara, până nu vizitezi mănăstirile din Bucovina…
Ca în nicio altă parte a țării, sărbătorile de iarnă capătă un farmec aparte în Bucovina, derulând tradiții și obiceiuri lăsate din moși-strămoși pe fermecătoare plaiuri. Peisajul bucolic își desfășoară gradual formele de relief, oferind turiștilor iubitori de drumeții zone de platou înalt, dealuri și culmi montane.
Mănăstirile pictate
Într-un cadrul profund rural, liniștea naturii, ospitalitatea locuitorilor și bucatele apetisante formează componentele indispensabile agroturismului de calitate. Dar mai ales Bucovina se remarcă datorită salbei sale de mănăstiri de o frumusețe aparte, lăcașuri de cult îmbodobite cu picturi inestimabile și înconjurate cu ziduri din piatră, dăinuind de secole. Moldovița și Sucevița sunt remarcabile exemple, în acest sens. La 35 de km distanță una de cealaltă, situate între localitățile Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți, cele două opere arhitecturale de secol XVI, simboluri ale turismului religios, sunt înscrise pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO începând cu anul 1993.
Transport: La Suceava se poate ajunge din București cu trenul (105 lei un bilet clasa a II-a) sau cu avionul (100–120 de euro dus-întors). Distanta de la Suceava la Sucevița și Moldovița este de 55, respectiv 70 km.
Text: Cristian Niculescu
Comments

Previous:
Băile Olănești – o destinație plăcută, indiferent de anotimp

Next:
Vizitând impunătoarea cetate a Făgărașului
You may also like
-
31 Dec
Târgu Mureș
CălătoriiOrașul multiculturalității și al variatelor stiluri arhitecturale. Atestat documentar în urmă cu aproape șapte secole, ...
-
27 Jun
Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului
CălătoriiConsiderat, datorită celor 96 de hectare ale sale, cea mai mare expoziție în aer liber ...
-
14 Jun
Parcul Natural Porțile de Fier – Cazanele Dunării
CălătoriiDe la Orșova la Moldova Nouă se desfășoară unul dintre cele mai frumoase trasee turistice ...
-
17 Jun
Binefaceri de la munte
CălătoriiÎnchipuie-ți că ești sus, la munte, pe o pajiște, bucurându-te de mireasma florilor și plantelor ...