Ești la curent cu noile tendințe vestimentare ale toamnei? Iată ce articole nu trebuie să-ți lipsească!

22 September of 2016

Moda joacă un rol important în viața fiecărei femei moderne. Desigur, nu tot ce-i la modă ni se și potrivește. Tendințele actuale trebuie adaptate stilului pe care fiecare îl are, pentru a reflecta personalitatea și pentru a ieși în evidență într-un mod plăcut.

Deși multe femei greșesc și se orientează spre articole vestimentare ce aparțin ultimelor colecții, trebuie să țină cont de faptul că unele lucruri chiar nu li se potrivesc. Iar din dorința de a atinge perfecțiunea, ajung să atingă ridicolul. Există limite subțiri între aspectele create de ținutele pe care alegem să le purtăm, iar tocmai din această cauză trebuie să căutăm mereu printre rafturi ceea ce ni se potrivește cel mai bine și ne ajută să ne punem formele și trăsăturile în evidență. Cum toamna deja s-a instalat cu repeziciune, iar temperaturile au început să scadă considerabil, află că și garderoba ta are nevoie de mici schimbări. Dacă nu ai idee ce articole vestimentare îți poți achiziționa toamna aceasta, iată câteva ponturi care cu siguranță îți vor fi de folos.

Blana și bluzele pe gât, cu mâneci lungi nu se demodează

Află că, și anul acesta, blana rămâne un element stabil în garderoba femeilor. Fie că alegi articolele clasice de blană, precum geci, haine sau veste, în totalitate din blană, poți opta și pentru combinații îndrăznețe: blană și piele – gecuțe, genți, veste. Cu o ținută formată din articole cu blană, precum o vestă sau o geacă, o bluză simplă, pe gât și o pereche de jeanși simpli sau o pereche de colanți din piele (evită cu desăvârșire latexul, care creează o imagine vulgară și deloc plăcută ochiului), vei reuși cu siguranță să captezi toate privirile în jurul tău.

Umerii goi rămân în top

Tendința umerilor goi, lansată vara aceasta, continuă și toamna. Fie că vorbim despre cămăși, rochii sau tricouri, trebuie să știi că umerii lăsați la vedere oferă un aspect sexy și delicat.

Croielile asimetrice nu mor niciodată

Cu siguranță că cele mai multe femei au cel puțin un articol în garderobă cu o croială asimetrică. Avantajul de a purta asemenea piese vestimentare constă în faptul că atât persoanele micuțe de înălțime, cât și cele înalte beneficiază de un aspect impecabil. Fuste, bluze, cămăși sau chiar geci în croială asimetrică reprezintă cele mai căutate articole vestimentare toamna aceasta.

Afla mai multe AICI



Comments

comments

Previous:

Canoanele modei te pot transforma în pacient

Next:

Ce trebuie să știi atunci când vrei să porți dresuri pentru a arăta impecabil

You may also like

Post a new comment