De ce sa te duci la salonul de frumusete?

19 October of 2015

Deși pare surprinzător, cunosc foarte multe femei care nu frecventează saloanele de frumusețe. Și le întreb nedumerită: de ce?

Motivele lor, nu neapărat în această ordine, sunt următoarele: “prefer să dau banii pe altceva sau nu am bani”, “nu am încredere în cosmeticiene”, “pot să-mi fac eu totul acasă”, “nu am timp”, “la vârsta mea?” sau “am avut o experiență neplăcută și nu mă mai duc”.
Cu toate acestea, cred că, în primul rând, argumentele lor pot fi combătute (ceea ce nu înseamnă că trebuie neapărat să fie acceptate) și, în al doilea rând, sunt convinsă că o femeie din clasa medie își poate permite (din toate punctele de vedere) să se ducă măcar o dată pe lună la un salon pentru că e o chestiune care ține de respectul de sine și ne face să ne simțim bine și frumoase. Exceptând rateurile (de coafură, manichiură, etc), orice femeie iese din salon mai mândră și mai plină de încredere. Își admiră subtil unghiile frumos aranjate, își plimbă mâna grațios prin buclele impecabile, își surprinde imaginea într-un colțișor de geam al unei mașini pe lângă care trece pe stradă sau pur și simplu simte că plutește datorită unei pedichiuri bine făcute.

Nu am bani. Știu, situația financiară nu e prea roz pentru foarte mulți. Dar cu un pic de voință și un plan financiar pus la punct la început de lună, te poți strecura câteva ore, într-o zi de sâmbătă, într-o lume care te va face să te simți mai bine. Alege salonul după o scurtă prospectare, întreabă-ți prietenele unde se duc ele și pe cine recomandă. Cere informații despre preț și orientează-te. Luna asta îți poți face o nouă coafură, luna viitoare un tratament facial, apoi o manichiură…Nu trebuie să cheltuiești o avere pentru aceste lucruri.

Nu am încredere. Trebuie să ai! Și câtă încredere îți trebuie ca să îți dai cu ojă pe unghii, să-ți tai vârfurile sau să scapi de câteva coșuri? Dacă îți este teamă de boli, o teamă perfect justificabilă, trebuie doar să fii atentă ca toate ustensilele să fie sterilizate în fața ta, cremele verificate înainte de tine – cere informații despre producător, termen de garanție, etc – iar la coafor…nu am mai auzit de foarte mulți ani de cineva care să fi luat păduchi. Dacă doar vrei să te epilezi, e simplu: ceară de unică folosință.

Fac totul singură. Da, încurajez și eu chestia asta dar mie niciodată nu-mi ies tratamentele cosmetice sau manichiura perfecte. Mă chinuiesc ore în șir pentru că de multe ori iau treaba de la capăt pentru că nu-mi iese din prima. Ai șanse să reușești singură acasă dacă ai făcut o școală de cosmetică. Atunci, da! Dar, la salon nu faci nimic, doar stai și ești gata imediat.

Nu am timp. Da, timpul este o problemă reală și stringentă. Ai grijă de ai tăi 25 de ore pe zi. Tocmai de aceea, cred că meriți măcat o oră-două de răsfăț. Roagă-l pe soțul tău să se ducă cu fata la balet, în locul tău, pe soacră, cu băiatul la antrenamentul de baschet, pe mama ta, doar să vină să stea un pic cu nepoții preferați și, de ce nu…pe prietena ta cea mai bună. Ea se poate duce cu copilul ei și al tău în parcul de peste drum. Undeva vei găsi înțelegere iar variante sunt.

Sunt prea bătrână. Acest argument este de departe cel mai ciudat, eufemistic vorbind. Dacă ai 80 de ani, să zicem că aș putea înțelege deși îți pot da câteva exemple de femei cunoscute care au ajuns la o vârstă venerabilă și se îngrijesc. Dar când de-abia ai trecut de 40 sau 50 de ani…? Nu mergem la salon ca să ne transformăm în dive ci ca să ne simțim ca niște dive. Este o mare diferență. Și, indiferent de vârstă, soții sau bărbații noștri vor sesiza că e ceva schimbat la noi și vor fi incitați. Chestia asta cu refuzul de a merge la cosmetică după o anumită vârstă, este ca și cum ai spune după ce te-ai măritat că nu te mai aranjezi, că ai ieșit din circuitul civil, nu te mai alege nimeni. Stupid, nu?

Experiența neplăcută, deci nu! Admit. Se pot întâmpla lucruri nedorite. Ai văzut la TV un reportaj despre o femeie care a plecat cheală de la salon. Dar uită-te în jur! Cunoști pe cineva în situația asta? Câte șanse ai să ți se întâmple ție? Cel mai rău lucru pe care l-ai pățit este să nu-ți fi ieșit coafura așa cum ai vrut tu sau, neîndemânatică, manichiurista te-a ciupit cu foarfeca. Pentru asta nu renunți să te mai duci la salon ci schimbi salonul sau specialista! Cauți în altă parte. În plus, este posibil ca femeia care-ți face cosmetica chiar să fie foarte bună dar nu este compatibilă cu tine. Este ca la psiholog, el e specialist recunoscut dar pe tine nu te ajută, nu sunteți pe aceeași lungime de undă și nu-ți rămâne decât să cauți ajutor în altă parte.
(credit foto: © Lars Zahner / Fotolia)

 



Comments

comments

Previous:

6 tratamente cosmetice pentru acasă

Next:

Cizme de cauciuc. De ce le iubesc femeile

You may also like

Post a new comment