Cum să îți speli părul în funcţie de tipul său

06 May of 2019

Experții insistă că în multe cazuri diferența dintre un păr frumos și unul care și-a pierdut strălucirea și cade într-o veselie ține de îngrijirea sa, și mai ales de modul în care îl speli. Pentru majoritatea dintre noi, însă, curățarea părului e mai degrabă un gest mecanic, pe care îl comitem fără să ne gândim prea mult.

Dacă și tu te speli pe păr acordând la fel de puțină importanţă ca atunci când îți periezi dinții, cel mai probabil cosițele tale nu vor arăta niciodată la fel de bine pe cât îți dorești. Părul trebuie spălat întotdeauna ținând cont de tipul său, insistă experții. Iată sfaturile de care să ții cont!

Cum îți speli părul fin

Foarte multe dintre noi constatăm că habar nu avem care este tipul nostru de păr. Părul fin se referă la textura sa, fiind o podoabă capilară cu fir subțire, care se degradează ușor. Cel mai adesea, părul fin e și rar sau lipsit de volum, având tendința de a se rupe mai ușor.

Cum îl speli? Ai mare grijă la agresivitatea mișcărilor. Fiind mai subțire, acest tip de păr are nevoie de un șampon hidratant. Produsele care intensifică volumul părului tău sunt la fel de bine primite.

Evită să folosești apă caldă sau fierbinte, deoarece va ataca cuticula de păr. În schimb, încheie cu un jet rece care să sigileze cuticula.

În ceea ce privește balsamul, folosește întotdeauna doar pe lungimi și evită contactul cu rădăcinile. Masca de păr prea hidratantă e de asemenea de evitat, deoarece poate avea efect de îngreunare a firului de păr.

Cum îți speli părul des, cu fir gros

Ai avut dintotdeauna un păr dens, cu fir rezistent? Felicitări! E însă cazul să ai și grijă de el. Firul de păr gros are tendința de a  absorbi mai mult din cantitatea de uleiuri secretată de către scalp, ceea ce poate determina uscarea acestuia. De aceea e recomandat să investești într-un șampon hidratant care să asigure nutrienții de care cuticula ta are nevoie.

Vei găsi variante nenumărate de șampon profesional pe pastel3.ro!

https://www.pastel3.ro/collections/sampon-profesional

Iată care este recomandarea noastră!

Sampon reparator pentru par rebel – Loreal SE Liss Ultime Shampoo 250 ml

Masca intensiv hidratantă este un alt produs pe care te poți baza dacă ai firul de păr gros, predispus la uscare.

Cum îți speli părul drept

În general, părul drept e mai degrabă gras decât uscat. Deoarece textura cosițelor este netedă, uleiurile sunt mult mai ușor repartizate pe lungimea firului de păr și acest lucru poate conduce la îngrășarea acestuia.

Nu te spăla mai des de o dată la 2 zile. Umezește părul și aplică șamponul la rădăcină, masând bine. Repartizează apoi spuma pe lungimi și asigură-te că fiecare șuviță este curățată. Concentrează-te pe scalp, deoarece aici vei regăsi cea mai mare cantitate de sebum și de impurități.

Să nu cumva să folosești balsamul la rădăcină, dacă nu vrei ca aspectul părului tău să devină uleios. Lasă să acționeze conform intervalului menționat pe ambalaj și apoi clătește cu apă rece. Poți folosi și oțet la clătire, ca să te asiguri că părul tău strălucește, reflectând lumina pe suprafața sa netedă.

Cum îți speli părul ondulat sau creț

Dacă părul drept absoarbe perfect uleiurile, nu același lucru poate fi spus despre cel ondulat sau creț. Sebumul secretat de scalp nu ajunge la vârf, de cele mai multe ori, fiind reținut de către bucle. Ceea ce înseamnă că acest tip de păr are nevoie de hidratare din plin.

Evită să te speli pe cap mai des de o dată la 4 zile, deoarece utilizarea șampoanelor în exces poate deteriora cuticula. Folosește un șampon fără sulfați, doar pe scalp, și de acolo clătește. Pentru că e predispus la rupere și la degradare, firul de păr ondulat nu are nevoie de aplicarea șamponului. Lasă spuma să curețe fibra pe lungime în timp ce clătești.

Balsamul sau masca sunt must-have. De fapt, dacă simți nevoia să îți speli părul mai des, experții recomandă să folosești apă caldă pe scalp și doar balsam pe vârfuri, renunțând la șampon. Utilizează un piepten ca să te asiguri că produsul hidratant pătrunde în cuticulă și ca să îl descurci mai ușor.

Încheie procesul de spălare a părului, pentru toate tipurile de fir, cu un produs protector dacă optezi pentru folosirea instrumentelor de styling. Nu uita că, în urma căldurii exercitate de acestea, te poți confrunta cu fenomenul de rupere sau de degradare a părului.

Tu ți-ai spălat până acum părul ținând cont de tipul său? Noi îți recomandăm să o faci! Ia în calcul sfaturile noastre și te vei bucura de o podoabă capilară de o frumusețe răpitoare!

 

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: Pexels, Pastel3

Comments

comments

Previous:

LIN/ . APPAREL un nou brand de modă românesc

You may also like

Post a new comment