Meserii pe cale de disparitie. Cine ia locul oamenilor

17 July of 2020

Oameni versus mașini, așa putem descrie în doar câteva cuvinte ultima sută de ani din istorie.Implicit unele dintre meseriile comune, încă azi, o să diapară încet încet, locul lor fiind luat de mașini, calculatoare, automate și aplicații.

De ce dispar unele dintre cele mai comune meserii

Progresul tehnic accelerat și noile tehnologii au schimbat societatea, în general, în bine. Acum ne bucurăm de avantajele unor invenții care ne-au ușurat traiul în multe privințe, chiar dacă nu ne mai dăm seama de asta, fiind prea obișnuiți cu ele. Cu toate acestea, industrializarea modernă a remodelat piața muncii și a determinat dispariția unor meserii, creând, în mod inevitabil, șomaj. Globalizarea a devenit astfel o problemă reală, iar o parte dintre meseriile despre care vei citi în continuare mai pot fi întâlnite în anumite țări, care nu au un grad de dezvoltare atât de mare precum cele, spre exemplu, din vestul Europei. În acest context, unul dintre cele mai controversate subiecte când vine vorba de noile tehnologii și inteligența artificială este modul în care acestea vor avea impact asupra umanității. Unii specialiști cred că această dezvoltare rapidă a tehnologiei va reduce curând oportunitățile de angajare la zero. Pe de altă parte, așa s-a crezut și despre momentul introducerii calculatoarelor în marile companii și corporații. Acestea nu numai că au sporit oportunitățile de muncă, ci au contribuit și la îmbunătățirea eficienței și performanței umane. Așadar, nu putem generaliza, însă studiile și cercetările asupra locurilor de muncă ce pot fi înlocuite de mașini, roboți și alte dispozitive automate au arătat tiprile de profesii care vor fi complet computerizate în câteva decenii.

Tipograf

De la Gutenberg, acestă meserie a evoluat continuu pe măsură ce a fost înțeles rolul comunicării în masă. Revoluția industrială din secolul al XIX-lea a dus la o accelerare a procesului tehnic de imprimare, iar numeroasele invenții din secolele anterioare au oferit industriei tipografice un loc dominant în societate, în permanentă expansiune. Până acum 30-40 de ani, tipografii erau meseriași foarte căutați și apreciați nu doar pentru măiestria culegerii manuale a literelor unui text, ci și pentru faptul că lucrau într-un mediu toxic. Iar de aici până la tehnologia prezentului a fost doar un pas. Revoluția digitală a ușurat producția tiparului și l-a făcut accesibil maselor de oameni, însă a diminuat locurile de muncă din domeniu.

Dispecerul firmei  de taxi

Pe vremuri, până nu demult, ca să beneficiezi de serviciile de taximetrie trebuia să dai un telefon și să vorbești cu o persoană care căuta prin stație radio o mașină disponibilă. Meseria de dispecer încă există, dar aplicațiile telefoanelor mobile au simplificat mult procesul și l-au îmbunătățit. Din aceeași arie profesională trebuie amintită și meseria de telefonist, adică o persoană care asigura legătura telefonică manual, între doi utilizatori.

Șofer profesionist

Dacă ne referim la cei care fac taximetrie, aceștia sunt din ce în ce mai puțini, mai ales în condițiile apariției serviciilor de car-sharing. Însă nu doar această categorie a fost afectată, ci și aceea care lucrează în domeniul transportului public. Marile capitale ale lumii au început să introducă pe unele rute din oraș microbuze fără șofer. Deocamdată totul este la nivel experimental și, din cauza accidentelor minore petrecute, proiectul nu este fezabil 100%. De altfel, unele mijloace de transport, deși funcționează autonom, au la bord o persoană care, în situație de urgență, oprește mașina. Metroul parizian, care deține o infrastructură de invidiat, are în folosință de ani întregi garnituri care nu necesită prezența unui conductor, totul fiind automatizat. Evident, acest lucru este mai ușor de aplicat în subteran, unde pericolul de accidente este redus considerabil.

Casier

În ceea ce-i privește, deocamdată nu se poate spune că meseria lor este în pericol absolut, însă apariția casie-riei digitale va reduce în viitorul apropiat numărul locurilor de muncă. Tehnologia, prezentă și în unele supermarketuri din România, presupune ca fiecare cumpărător să-și scaneze singur produsele achiziționate, apoi să plătească folosind cardul bancar. În 2013, existau 191.000 de unități self-checkout la nivel mondial și se estima ca numărul să ajungă la 325.000 până în 2019. Unul dintre avantajele acestui sistem de plată este că utilizatorul poate selecta limba de referință și, astfel, cumpărăturile devin mai ușoare și pentru străini. Legat de această meserie, putem aminti și persoanele care colectează taxe pe autostrăzi sau poduri. În lumea occidentală, acestea au fost înlocuite de mașinării sau tehnologii care încasează banii (cash sau card) și permit sau restricționează accesul pe anumite șosele. În România, de exemplu, taxa de pod de la Cernavodă poate fi achitată printr-un simplu SMS, dar există încă ghișee clasice, cu personal angajat. De asemenea, cumpărarea de bilete pentru diversele mijloace de transport, muzee sau plata facturilor etc. sunt acum mult mai ușor de făcut online sau la aparate speciale amplasate în zone-cheie. Scurtarea timpului pierdut cu achizițiile este însă contrabalansat de micșorarea ofertei de muncă în aceste domenii comerciale.

Bibliotecar

Bibliotecile nu vor dispărea complet, însă, încetul cu încetul, ele vor deveni muzee sau locuri pentru studii aprofundate. De altfel, de când nu ai mai fost să împrumuți o carte? Probabil de cel puțin 30 de ani. Piața de carte a evoluat și ea odată cu noile tehnologii tipografice, iar cultura se îndreaptă acum mai mult spre o direcție a modernului, nicidecum a studierii capodoperelor clasice din literatura universală. În plus, cărțile digitale sunt mai ușor de achiziționat, iar spațiul bibliotecii a fost mutat în online. Conform unui studiu, probabilitatea ca printre acele meserii care vor dispăra să fie și cea de bibliotecar este de aproape 98%. Nu este deloc surprinzător, ținând seama de nivelul informatizat la care s-a ajuns.

Translator

Traducerile reprezintă deocamdată o parte importantă în societatea de consum și nu numai, însă meseria de traducător va fi înlocuiă de inteligența artificială mai devreme sau mai târziu. De fapt, lucrurile se vor schimba drastic odată cu îmbunătățirea tehnologiei de recunoaștere a vocii și a imaginilor. Deja, multe aplicații oferă serviciul de translație, chiar dacă el nu este la fel de bine realizat ca de o persoană de specialitate.

Liftier

Oricine știe că un ascensor nu este greu de folosit: apeși un buton și ajung la etajul dorit. Aceasta este categoric una din acele meserii  care a apărut în trecut datorită necesității prezenței unei persoane care să oprească liftul în lipsa unui sistem tehnic performant. Ascensoarele erau controlate manual de o manetă mare, iar un operator acționa oprirea, pornirea și deschiderea sau închiderea ușilor. Jobul nu a dispărut complet, de exemplu, în hotelurile de lux, în care clienții sunt prea bogați pentru a apăsa butoane pentru 
ei înșiși.

Vânzător din ușă-n ușă

Tehnicile moderne de vânzare, alături de marketingul performant sau publicitate, a dus la dispariția acestei meserii, cândva extrem de profitabilă. Companiile au automatizat acum procesul de marketing, în special prin dezvoltarea comerțului electronic. Studiile au arătat că roboții pot vinde mai bine, deoarece pot fi programați pentru a identifica nevoile clientului mai bine decât o ființă umană. Deci un alt job pe lista cu meserii pe cale de dispariție.

Muncitor în uzină

Problema pierderii locului de muncă de către această categorie profesională a apărut pentru prima dată acum 104 ani, când compania Ford 
a schimbat complet lumea lansând prima linie de asamblare în mișcare la uzina sa din Michigan. La inaugurare, inginerii de pe linia de 
asamblare au avut nevoie de 93 de minute pentru a monta complet un 
Model T, în condițiile în care înainte ei puneau cap la cap o mașină 
în peste 12. În prezent, industria auto este una dintre cele mai 
automatizate domenii. Aceasta înseamnă că lucrătorii liniilor de asamblare se confruntă cu un risc mai mare de a fi înlocuiți de inteligența artificială. Cu toate acestea munca fizica și aceste meserii în care prezența omului care face ceva manual vor pune din ce în ce mai mult accntul pe roboți.

Citeste si: Ce carieră e potrivită zodiei tale

Articol aparut in revista Ioana, editia luni iulie, sursa foto: unsplash.com

Și nu uita! Mai poți citi revista și în format electronic, pe Magzter, iar abonamentele pentru versiunea tipărită pot fi achiziționate de AICI.

 

Comments

comments

femeie cu ochelari, vise, femeie visatoare

Previous:

5 motive pentru care visele tale nu se împlinesc

dulceata de trandafiri, trandafiri roz, trandafiri de dulceata

Next:

Dulceață de trandafiri și trandafiri de dulceata. Rosa 
Mystica, trandafirul comestibil

You may also like

Post a new comment