Maratonul cu cască/fără cască

09 October of 2019

Actul întâi

Maratonul București intrase în ultima săptămână de pregătiri, în linie dreaptă (probele vor fi pe 12 și pe 13 octombrie). Atleții se pregăteau: ultimele antrenamente, playlistul adaptat, culegeau ultimele podcasturi și recentele cuceriri ale antrenamentelor online, care urmau să îi însoțească la căști de-a lungul sinuosului drum alergat pe străzile Bucureștiului… când un trăznet a despicat în două comunitatea alergătorilor: o postare pe facebook a organizatorilor care practic amintea că Asociația Internațională a Federațiilor Atletice (IAAF) interzice în cadrul competițiilor de atletism desfășurate pe stadioane și recomandă interzicerea pentru competițiile de alergare stradală a folosirii căștilor audio în timpul cursei (cu excepția protezelor auditive), sancțiunea fiind…. descalificarea!

Actul al doilea

A urmat un val de indignare pe facebook, iar argumentele organizatorilor a fost ignorate, deși pertinente.

„Folosirea căștilor audio distrage atenția de la ceea ce se întâmplă în jur și generează riscul de a nu auzi semnalele acustice ale echipajelor de intervenție (ambulanță, poliție, pompieri) sau indicațiile de pe traseu ale staff-ului organizatorilor / arbitrilor / voluntarilor. În SUA și Marea Britanie, interdicția este reglementată prin regulamentele federațiilor naționale de atletism și are statut de obligativitate, iar în Europa decizia interzicerii este luată de căre fiecare organizator de eveniment de alergare.

Bucharest RUNNING CLUB a luat decizia interzicerii folosirii căștilor audio încă de acum 5 ani, pentru toate evenimentele pe care le organizează – Bucharest MARATHON, Bucharest HALF MARATHON, Bucharest Family & 10K – această decizie fiind inclusă în regulamentul de desfășurare al fiecărui eveniment (disponibile online pe site-urile de evenimente)“.

Happy-end?!

Ulterior a venit de la organizatorii Maratonului precizarea că în acest an nimeni nu va fi scos de pe traseu și trimis acasă din cauză că are cască și ascultă muzică în timpul cursei.

Cronica

Nu este vreo victorie a „societății civile a alergătorilor frumoși și liberi cu căști“. Nu este nici o cedare a organizatorilor față de „presiunea opiniei publice“. Doar o dovadă că publicul de la noi nu este pregătit acum pentru a respecta recomandările IAAF. Oricum nu pe nepusă masă. „Nu ne-am antrenat“, spuneau unii alergători, „nu suntem pregătiți pentru așa ceva!“ O spuneau numai cei mai onești; alții invocau o libertate nelimitată la „distracție“ uitând că Maratonul este totuși o competiție sportivă și nu o alergare în Herăstrău, cu sau fără prieteni.

Într-adevăr recomandările menționate de organizatori se referau mai întâi la contextul competițional al maratonului (trebuie să poți auzi semnalele din jur, sirenele, semnalele arbitrilor etc) și abia apoi la gestul alergării în sine, care nu ar trebui nici completat, nici ajutat și în niciun caz condiționat de acompaniament muzical de vreun fel.

1 este de preferat să fii atent la semnalele corpului și mediului (ritmul cardiac, viteza, pulsul, respirația, viteza vântului)

2 ritmul muzicii îți poate induce o curbă de efort nerealistă, adică nepotrivită condiției tale actuale. Mulți amatori spun că muzica, mai ales cea antrenantă, ritmată, rapidă, îi „motivează“ îi „mobilizează“, îi face să iuțească pasul, deși ar crede că nu mai pot, sau îi determină să uite de efort și să nu se oprească, deși poate corpul ar vrea! Însă de multe ori corpul este cel care are dreptate, nu voința noastră, a unui antrenor real sau virtual sau a muzicii. Poate merită să îi dăm dreptate corpului, să îl ascultăm, astfel ne ferim de eforturi epuizante și de accidente (este aici vorba în special de nivelul amatorului și tocmai pentru a păstra acest nivel „for fun“ merită să dăm drepate corpului și să nu intrăm într-o curbă a performanței pentru care cel mai probabil este că nu suntem pregătiți. Dorința de plus, de autodepășire a unui sportiv se bazează pe pregătirea sa asiduă și riguroasă, dar pregătirea unui amator este în cele mai multe cazuri insuficientă. Câți dintre amatori pot susține cu mâna pe inimă că s-au antrenat exemplar, s-au odihnit exemplar și au mâncat exemplar??? Singurul lucru pe care îl putem ști despre corpul nostru sunt semnalele pe care el ni le dă, și ar trebui să învățăm să le ascultăm.

Este foarte adevărat că multiudinea de dispozitive care stau azi la îndemâna și chiar pe mâna alergătorului amator nu ne ajută prea mult la asta, externalizând toate măsurătorile. Nu mai avem încredere în felul în care percepem variațiile pulsului, ci le măsurăm direct, ba chiar ni se comunică prin căști valoarea exactă a pulsului din fiecare clipă.

Confesiunea

M-am îndrăgostit de alergat înainte de a veni la noi moda alergării, și cu mult înainte de moda căștilor. Am alergat pe orice vreme, având drept companie numai suflul și pulsul, câteodată răpăitul ploii. Câteodată, în ultima vreme, am ai pus și eu o muzică în urechi în timpul alergării, ca să-mi țină companie în turele lungi, dar întotdeauna pe teren sigur și cunoscut, pe piste, stadion, niciodată pe teren necunoscut și niciodată într-o competiție – tocmai pentru că trebuia să-mi păstrez atenția deschisă pentru ceea ce se petrece în jur.

Cu o astfel de istorie, e drept că nu pot înțelege organic dependența de căști în timpul alergării…Pot însă să mărturisesc că muzica m-a acompaniat, într-un fel, dintotdeauna. Așa cum mai recenții mei colegi alergători își fac playlisturi pe suport electronic, am și eu piesele mele „motivaționale“ pe care le evoc mental atunci când vreau să iuțesc pasul, să îl egalizez sau chiar să îl încetinesc și să îl calmez. Evoc mental aceste piese și ceea ce rezultă e media optimă între ceea ce poate face corpul în momentul respectiv și intenția mea. Nu pot uita momentul în care, cu mulți ani în urmă, îmi doream să iuțesc pasul pe stadion și mi-am pus în minte o piesă foarte ritmată… după care mi-am dat seama că playerul meu mental cânta exact această piesă…dar la viteză redusă! Aceasta deoarece, mi-am dat seama, eram foarte deshidratată în ziua aceea toridă și corpul nu putea obține exact viteza pe care i-o ceream. După realimentare cu apă am reluat antrenamentul și… piesa muzicală a mers cum trebuie, viteza a crescut!

Mi-am dorit și eu muzică în cască acum câțiva ani, când am alergat primul maraton complet, ca să mă facă să uit de efort în ultima parte…. și mi-am propus ca al al doilea maraton să iau muzica cu mine. Mi-am amintit apoi de relatările marilor noastre campioane, atlete de cursă lungă, fiecare povestind despre cum a simțit fiecare cursă, așa că înainte de competiție mi s-a părut și de această dată mai important să las casca acasă, să fiu 100% atentă la competiție și să îmi folosesc mintea și amintirea pentru a căuta mereu muzica potrivită, cea pe care în momentul respectiv numai eu și corpul meu o știu, nu un player și nici măcar eu cea care mă programez pentru o stare care poate nu va veni niciodată…

Așa voi face și acum, la al treilea maraton complet pe care mi-l propun – și asta vă doresc și vouă! Aveți curajul să vă aventurați în alergare singuri cu corpul, atenția, antrenamentul, mintea și sufletul vostru! Indiferent de timpul înregistrat pe cronometru, veți avea șansa să obțineți de fiecare dată cu adevărat your personal best, anume plăcerea pură a alergării!

de Roxana Melnicu/foto: Roxana Melnicu

Citeste si:

 

Comments

comments

Previous:

Veselie de toamna. Idei bune si sanatoase

You may also like

Post a new comment