Forța ierburilor. Există o plantă pentru fiecare boală

10 December of 2018

Forța ierburilor – Se spune că există o plantă pentru fiecare boală. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au cunoscut puterile binefăcătoare ale ierburilor și le-au folosit ca leacuri.

Pe vremuri, oamenii erau mai apropiați de natură decât sunt azi. Există, din fericire, și acum triburi sau popoare mai puțin „civilizate“ care au păstrat în conștiința lor ideea că omul și natura fac parte din același sistem, într-un mod simbiotic. Din păcate, o parte din calitățile sau chiar numele plantelor au fost uitate sau pierdute. Civilizația a adus cu ea tehnologii moderne, iar medicina a avansat și s-a depărtat de originile ei naturale.

Din fericire, tot tehnologia ne permite astăzi să studiem amănunțit și 
sistematic plante de leac uitate în 
negura timpurilor.

Pajiștile de deal și de munte erau și sunt încă pline de o mulțime de buruieni, dar puțini știu că multe dintre acestea au proprietăți curative. Unele sunt cunoscute și astăzi și sunt cultivate în grădini. Menta, mușețelul, cimbrișorul sau sunătoarea au căpătat de-a lungul timpului o reputație excelentă și astăzi se regăsesc chiar și în grădinile moderne, nu numai în cele de la țară. Însă alte specii trebuie 
redescoperite și reevaluate. Dintre acestea fac parte ochiul-găinii, clopoțeii, rugina, părușca, piciorul-cocoșului, spânzul. În zona subalpină cresc jneapănul, ienupărul, afinul, merișorul, smârdarul, toate cu pro­prietăți terapeutice nebănuite azi.

Multe plante de leac erau asociate și cu simbolistică sacră, fiind folosite în ritualuri religioase. Frecvent, preoții erau cei care cunoșteau puterile plantelor și le foloseau pentru tămăduire, dar și pentru a intra în comunicare cu lumea nevăzută.

Ce sunt și la ce folosesc

»» Sânzienele, de exempu, erau asociate unui cult solar, pentru că 
înfloresc la solstițiul de vară, dar aveau și pe vremuri, ca și acum, întrebuințări terapeutice. Erau folosite pentru dureri de articulații, tulburări ale somnului și afecțiuni nervoase (epilepsie). Sânzienele cresc pe pajiști și la marginea drumurilor, în zone 
relativ umede.

»» Verbina este o altă plantă miraculoasă, cunoscută de majoritatea culturilor străvechi pentru proprietățile ei curative și magice. Verbina era cunoscută de azteci, chinezi, romani, daci și perși, deoarece planta are o arie de răspândire foarte mare. Era folosită pentru tratarea bolilor neurologice și a afecțiunilor nervoase.

»» Măselarița, denumită și nebunariță, crește în locuri umede și deseori trece neobservată. Poate atinge până la o jumătate de metru și face flori galbene cu mijloc roșu. Este foarte toxică din cauza conținutului de hioscină și hioscinamină. În doze 
foarte mici și neadministrate zilnic, are proprietăți anestezice și antinevralgice. La țară era folosită pentru a combate durerea de măsele. În niciun caz nu se folosește fără supraveghere medicală strictă.

»» Topinamburul crește ca o buruiană, pe câmpii și pajiști, și este o plantă înrudită cu floarea-soarelui, fapt care se poate observa la flori. Însă partea cea mai valoroasă este rădăcina, care seamănă cu un cartof. Se numește și nap-porcesc și este originar din Mexic. Prin distilare, din rădăcini se obține o băutură alcoolică, dar ele sunt introduse, mai nou, în alimentația bolnavilor de diabet, care le consumă crude. Planta ajută la reglarea tensiunii arteriale și scade colesterolul. Crește imunitatea organismului și dă rezultate bune în tratarea răcelii și a candidozei.

»» Iarba-șarpelui crește spontan în locuri virane și fânețe. Are flori albastre și frunze cu perișori fini. Nu poate fi cultivată în grădini și se culege doar din zone nepoluate. Se recoltează părțile aeriene înflorite, care se usucă la umbră. Planta are proprietăți calmante, antiseptice, sudorifice, emoliente și cicatrizante. Infuzia se folosește în diaree și dizenterie, dar și în anemii. Este un purgativ puternic și reglează tensiunea arterială.

»» Iarba Sfântului Ioan este 
perenă și miroase puternic. Crește în locuri pietroase, în stepe și poate fi cultivată în grădină. Părțile aeriene au acțiune antispastică și antiinflamatoare, ușor sedativă. Se folosește pentru tratarea bronșitelor, a balonărilor, a reumatismului și gingivitelor.

Cecilia Caragea, care se ocupă cu promovarea apifitoterapiei și cunoaște în detaliu ierburile de leac din România, a avut amabilitatea să povestească tot ce trebuie să știm despre mentă, o plantă de leac la îndemâna tuturor.

Planta minune

Menta (Mentha piperita), cunoscută la noi și sub numele de izmă-creață, izmă bună sau izmă de grădină, este una din cele mai renumite și utilizate plante aromatice. În mitologia vechilor greci, nimfa Mentha era curtată de către zeul Hades. Persefona, soția 
geloasă a acestuia, a țintuit-o 
în pământ, iar Hades a transformat-o într-o plantă aromatică, știind că 
oamenii o vor aprecia.

Menta a fost cultivată din timpuri străvechi nu numai în zona mediteraneeană, ci în Japonia și China, de exemplu! S-au găsit urme ale utilizării ei într-un mormânt egiptean vechi de trei mii de ani. Iar astăzi Statele Unite ale Americii furnizează peste 70% din producția mondială de mentă.

Deosebit de apreciată, Mentha piperita este o încrucișare între Mentha aquatica (mentă de apa) și Mentha spicata (iarbă creață). Are un gust proaspăt, revigorant, puternic. Se potrivește atât cu mâncărurile sărate, cât și în prăjituri, de exemplu în cele cu ciocolată sau cu fructe de pădure. Se adaugă în sosuri și peltele, în dressinguri de salate, în oțeturi sau în infuzii și ceaiuri. Merge cu cartofii și cu cartofii noi, cu cotletele de miel și cu dovleceii, dar și în mâncărurile de mazăre și de morcovi.

Menta atrage albinele prin florile ei roz-mov, iar mierea care rezultă este cu totul deosebită, fiind printre cele mai căutate sortimente. Are o culoare galbenă cu o tentă verzuie, are un gust plăcut, dulce, specific, persistent, dar nu atât de mentolat cum ne-am aștepta. Conținând cantități mari de vitamina C și uleiuri volatile specifice, mierea de mentă este bună pentru digestie în general, fiind în același timp un bun tonic nervos. De asemenea, reglează cantitatea de fiere eliminată de bilă (în cazurile de dischinezie biliară), are efecte benefice asupra colicilor intestinale și are proprietăți antispastice.  În plus, este indicată ca remediu pentru tuse și ca bronhodilatator.

Există mai multe specii comestibile de mentă din totalul de 25 de specii care cresc în Europa, America de Nord și Asia. Această plantă răcoritoare e recomandată, de asemenea, și în unele afecțiuni: greață, diaree, balonări etc. Proprietățile sale medicinale le datorează conținutului în vitaminele A și C, minerale și o serie de uleiuri esențiale – mai ales mentol, care are un efect răcoritor și unul slab anesteziant. De altfel, menta e cunoscută ca plantă medicinală de mii de ani. În mod traditional, a fost folosită pentru a vindeca răcelile și tusea, pentru a desfunda căile respiratorii și sinusurile, pentru a calma durerile (de cap, dar și musculare) și inflamațiile și pentru a atenua problemele digestive. Vechii egipteni o cultivau și îi foloseau frunzele în cazurile de indigestie. Vechii greci și romanii luau și ei mentă pentru a-și regla stomacul.

Uleiul esențial de mentă are foarte multe utilizări. În aromaterapie, 
stimulează mintea, crește puterea de concentrare și agilitatea mentală. 
E bun în cazurile de oboseală psihică și depresii, împrospătând spiritul și ajutând în cazurile de stres, migrene, dureri de cap, amețeli, stări de leșin, dar și în dereglări respiratorii. La nivel cutanat, răcorește pielea, reduce roșeața acesteia, calmează iritațiile mâncărimile, arsurile solare. 
Are o acțiune răcoritoare și e utilizată și în acnee, dermatite și alte afecțiuni ale pielii. Menta se cultivă greu din semințe – cel mai simplu este să o înmulțești plantând câteva plăntuțe cu rădăcini, luate din tufe mai dese.
Odată ce se prinde, crește rapid, 
fie în sol, fie în ghivece. 
Nu este pre­tențioasă în ceea ce privește spațiul de care dispune, însă are destul de multă nevoie de umezeală.

Citeste si:

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Herpesul, 
o afecțiune nevindecabilă, dar care poate fi ameliorata si tinuta sub control

Next:

Avem AC pentru boala ta. Mic tratat de acupunctura

You may also like

Post a new comment