Ce este scolioza

07 January of 2010

Foto: Fotolia, Hubert Burda Medien

Scolioza este o afec­ţiune a coloanei vertebrale, localizată în general la mijlocul spatelui, în zona coloanei toracice sau în partea de jos a spatelui (coloana lombară). Privită din spate, coloana trebuie să fie perfect dreaptă. În scolioză apare fie deformarea în forma literei C, fie a literei S (scolioza compensatorie). Aproximativ 10% dintre ado­lescenți suferă de această afecțiune, preponderent fiind sexul feminin (80%). Printre cauzele apariției scoliozei pot fi amintite problemele neu­ro­logice, poliomielita, distro­fia musculară, dar trebuie men­ționat că în peste 80% din ca­zuri originea nu poate fi de­­­­terminată (scolioze idiopatice). De asemenea, factorul genetic joacă un rol important, peste 30% din cazurile de scolioză având un istoric fa­milial al acestei afecțiuni. În prezent, nu este cunoscută nicio modalitate de prevenție a apariției scoliozei, de aceea o diagnosticare precoce, o evaluare și un tratament de specialitate sunt necesare pentru a preveni agravarea afecțiunii.

Diagnosticarea scoliozei
Netratată, deformarea coloanei se poate agrava, conducând la dureri de spate și în stadiile avansate la afecțiuni pulmonare și cardiace. De­for­­mă­rile severe pot face deplasarea, statul îndelungat în picioare sau alte mișcări, foarte dificile. La început afecțiunea nu este dureroasă. Doar circa 3% dintre cazuri se manifestă prin durere în stadiile inițiale. Cu cât afecțiunea este mai se­veră, cu atât e mai greu de tratat.

Tratamentul scoliozei
Scopul tratamentului este de a preveni accentuarea curburii coloanei vertebrale, de a corecta și stabiliza curbura severă. Din fericire, mai puțin de 10% dintre persoanele care au deformare a coloanei mai mare de 10 grade necesită tratament. Se recomandă un tratament de gimnastică medicală, kinetoterapie care stimulează tonifierea musculaturii spatelui (paravertebrale), împiedicând astfel agravarea curburii. Purtarea unor orteze (corsete) este necesară dacă pacientul este încă în perioada de creș­tere și deformarea coloanei este între 25-45 grade.
Orteza nu determină îndreptarea coloanei, ci doar pre­vine agravarea afecțiunii. Intervenția chirurgicală este indicată pentru pacienții care nu au terminat creșterea, dar au curburi de 45 grade sau mai mari și pentru pacienții care au terminat creșterea și au curburi de peste 50 grade. Perioada de recuperare este scurtă, pacienții pot relua mersul fără corset la câteva zile după operație și pot fi ex­ternați la circa o săptămână postoperator. Activitățile zil­­nice vor putea fi reluate la câteva zile postoperator.

Dr. Ciurea Bogdan, Dr. Pojoga Adrian – EUROCLINIC

Redactor: Cristian Niculescu




Comments

comments

Previous:

Incontinența urinară la femeie

Next:

Vitiligo

You may also like

Post a new comment