Ce efecte secundare are tratamentul împotriva cancerului

09 February of 2017

Îţi poţi salva viaţa, dar nu fără repercusiuni. Iată ce efecte secundare are tratamentul împotriva cancerului şi cum putem lupta împotriva lor.

Chimioterapia și radioterapia sunt principalele „arme” terapeutice în lupta împotriva cancerului. Sunt salvatoare, dar greu de suportat şi au efecte secundare serioase pe termen lung asupra creierului, nervilor şi măduvei spinării. De asemenea, dozele mari de chimioterapie pot diminua auzul sau pot duce chiar la pierderea acestuia. Persoanele care au fost supuse unor doze puternice de  radioterapie la cap au risc sporit de a face, ulterior, accident vascular cerebral. Din aceste motive, pacienţii care au supravieţuit cancerului trebuie să-şi facă, periodic, controale medicale, pentru a se asigura că totul este în regulă şi a depista, din timp, eventualele probleme medicale, pentru a le putea trata cu succes.

Şi oasele au de suferit

În special în cazul bolnavilor de cancer care au fost trataţi cu terapie hormonală sau chimioterapie puternică se poate instala osteoporoza pentru că oasele se subţiază. Preventiv, sau la primele dureri articulare, trebuie să mergeţi la medic. De asemenea, trebuie să vă axaţi dieta pe alimente bogate în calciu şi să evitaţi tutunul şi alcoolul.

Afla mai multe AICI

Citeste si:

Cancerul colorectal, vindecabil dacă se depistează la timp

Nodulii mamari nu înseamnă, obligatoriu, cancer

Rucola, planta care te protejeaza impotriva cancerului



Comments

comments

Previous:

Osteoporoza, o boală care se poate trata

Next:

13 semne care îţi spun că ai inima bolnavă

You may also like

Post a new comment