Totul despre febră

28 November of 2011

Foto: Fotolia


Febra nu este o boală în sine, ci modalitatea prin care organismul își sporește capacitatea de apărare. De aceea este bine să supraveghezi evoluția febrei, dar nu trebuie neapărat să o scazi, mai ales dacă nu atinge valori peste 38,5°C

Organismul sănătos reu­șește să-și mențină constant temperatura la valori cuprinse între 36°C și 37,2°C și izbutește să facă acest lucru chiar și în condiții nefavorabile, de exemplu când schiem la –5°C sau facem plajă în plin soare, la 35°C.
Se consideră că temperatura este crescută atunci când ajunge la 38°C. O valoare cuprinsă între 37 și 38°C nu indică neapărat o afecțiune, căci temperatura corpului variază în mod normal pe parcursul zilei, fiind mai scăzută dimineața și mai crescută spre seară. În plus, valoarea ei depinde și de locul în care o măsori: dacă măsori temperatura oral (în gură) și obții o valoare de 37°C, vei obține valori mai mari dacă o măsori în ureche (37,5°C) sau în rect (37,7°C).

Cum se manifestă?
Adeseori temperatura este în­soțită și de alte simptome ale bolii care a cauzat-o, în special în caz de infecție, situație în care febra se anunță, de exemplu, prin senzație de frig și frisoane mai mult sau mai puțin intense. Trans­pirația devine abundentă, pulsul și respirația se accelerează, senzația de sete se intensifică.
În funcție de cauza febrei, pot apărea și alte manifestări, precum gre­țu­rile, voma, durerile de cap, diareea etc.

De ce apare febra?
Febra nu este o boală în sine, ci un semnal care ne anunță că organismul se apără împotriva unor agresori. În pre­zența unei infecții, inflamații sau leziuni, principalul obiectiv al organismului este sporirea capacității sale de apărare, obi­ectiv pe care și-l atinge prin creșterea tem­peraturii. În acest fel, el le creează bacteriilor și virusurilor un mediu nefavorabil, care nu le permite să se în­mul­țească. Pentru ca febra să dispară trebuie înainte de toate să-i descoperi și să-i tratezi cauza.
În cele mai multe situații febra este cauzată de o infecție virală (răceală, gripă, amigdalită etc.), bacteriană (pneumonie, tuberculoză, salmoneloză etc.) sau parazitară, dar poate avea și alte cauze: in­so­lație, tulburări ale sistemului imunitar, reacție la anumite medicamente, reacție în urma administrării unui vaccin, un traumatism, o arsură gravă, tulburări în zo­na din creier care controlează reglarea temperaturii interne.

Foto: Fotolia

Creierul „Termostat”
Mecanismul febrei poate fi comparat cu un termostat de cameră ce reglează temperatura. Când ne confruntăm cu o infecție, de exemplu la începutul unei răceli, corpul produce niște substanțe care setează „termostatul” din creier la o valoare mai mare, de exemplu 39°C (ca să distrugă microbii). Din această cauză simțim frisoane înainte ca temperatura să înceapă să crească: „termostatul” din creier îi spune corpului că trebuie să aibă temperatura de 39°C (în exemplul nostru), iar corpul, având doar 37°C, simte că-i este frig. Drept urmare, va reacționa și își va crește, treptat, temperatura, pâ­nă va ajunge la aceeași valoar cu cea a termostatului. Invers, când febra scade (de exemplu datorită medicamentelor pe care le-am luat), transpirăm și ne este cald: termostatul revine la 37°C, dar corpul are încă temperatura de 39°C, așa că prin transpirație încearcă să elimine surplusul de căldură.

O scazi sau nu?
Dacă temperatura este mai mică de 38,5°C nu este cazul să încerci să o scazi, pentru că ea ajută organismul să distrugă virusurile sau bacteriile ce stau la originea infecției respective. În situația în care în afară de febră te confrunți și cu simptome care îți produc disconfort (dureri de cap, dureri musculare etc.) nu e cazul să stai să suferi, ci poți lua un analgezic, care va avea ca efect nu doar calmarea durerii, ci și scăderea febrei. Când febra atinge valori de peste 38,5°C poți lua un medicament antipiretic, mai ales dacă febra îți creează disconfort. Medicamentele antipiretice recomandate de obicei sunt paracetamol, aspirină și ibuprofen. Este preferabil ca, pe parcursul zilei, să iei alternativ aceste medicamente. De exemplu, la prima doză de dimi­neață ia paracetamol, apoi la următoarea doză ia ibuprofen (sau aspirină) și tot așa, ca să eviți să depășești doza zilnică recomandată a unuia dintre aceste medicamente.
Este bine să știi că aceste preparate farmaceutice scad febra cu 1–2 grade, deci nu încerca, cu o doză de medicament, să ajungi de la o temperatură de 40°C la una de 37°C. Totuși, chiar dacă ai febră ridicată, medicamentele antipiretice vor aduce temperatura la o valoare mai mică de 40°C (considerată o valoare cu risc). Important: Aspirina nu se administrează copiilor cu vârsta mai mică de 16 ani!

Text: Angela Cîlțan



Comments

comments

Previous:

Crizele de gută

Next:

Lupus eritematos – o boală autoimună

You may also like

Post a new comment