Sanatatea copiilor, provocarea parintilor in sezonul rece

29 October of 2014

Lunile de toamnă se caracterizează prin temperaturi mai scăzute, variaţii termice și modificări de presiune atmosferică, condiții favorabile infecțiilor respiratorii virale. Copiii, în special copiii de vârstă mică, datorită sistemului imunitar incomplet dezvoltat, sunt mai expuși în comparație cu adulții. Infecțiile respiratorii virale se manifestă sub formă de răceală sau gripă. Întrucât infecțiile respiratorii virale sunt foarte contagioase, de la primele manifestări de răceală sau gripă copilul bolnav va fi reținut la domiciliu pentru a nu transmite boala semenilor din colectivitate. Părinții trebuie să explice copilului, cu tact, răbdare și pe înțelesul acestuia, cauza bolii și necesitatea rămânerii la domiciliu. Explicațiile acordate de către părinți vor ajuta la acceptarea copilului de a fi izolat temporar de grupul de colegi.

© Spofi / Fotolia

© Spofi / Fotolia

Răceală sau gripă?
Răceala și gripa au multe caracteristici comune: ambele sunt produse de virusuri (deci nu necesită tratament cu antibiotice), ambele se manifestă prin tuse, durere în gât, obstrucție nazală, rinoree (secreții nazale), ambele necesită izolare la domiciliu. Răceala este mai frecvent produsă de rinovirusuri, în timp ce gripa este produsă de virusurile gripale. Gripa survine în special în lunile de toamnă/iarnă în timp ce răceala se poate instala în orice perioadă a anului dar este mai frecventă în sezonul rece. Gripa se deosebește de răceală prin severitate și asocierea unor simptome generale: febră înaltă (care durează 3-5 zile), uneori frison, stare generală alterată, oboseală, durere de cap, dureri musculare. Gripa se poate complica cu pneumonie. „Un copil mic îngrijit la domiciliu dezvoltă 3-5 răceli pe an în timp ce copilul mic care frecventează colectivitatea contractează 6-8 episoade de răceală pe perioada unui an, majoritatea acestor episoade în sezonul rece.” afirmă Prof. Dr. Mircea Nanulescu.

Antitermic sau antibiotic?
Gripa poate fi prevenită prin vaccinare. Întrucât gripa survine în special în sezonul rece, vaccinul antigripal trebuie administrat toamna. Pentru tratamentul gripei și răcelii se folosesc ibuprofenul sau paracetamolul, medicamente care au efecte antitermice (combat febra), antialgice (combat durerea), antiinflamatorii (combat inflamația) și ameliorează starea generală. Până la adresarea la medic, părinții pot administra din inițiativă proprie această medicație, medicație care se eliberează fara rețetă medicală. Doza de ibuprofen este de 10 mg/Kg/doză, doză care poate fi repetată la nevoie după 8 ore. Doza de paracetamol este de 10-15 mg/Kg/doză, doză care poate fi repetată după 6 ore.
Întrucât răceala și gripa sunt produse de virusuri, nu este necesară administrarea de antibiotice. Antibioticele nu sunt eficiente întro infecție virală. „Trebuie combătută conduita unor părinți care administrează antibiotice de la primele manifestări ale răcelii sau gripei. Trebuie combătut conceptul terapiei în ecuație FEBRĂ = ANTIBIOTIC” menționează Prof. Dr. Mircea Nanulescu. Antibioticul este indicat, la recomandarea medicului, doar în cazul unor complicații bacteriene ale răcelii sau gripei, complicații de tipul pneumonie sau otită medie acută.

Prevenţia înainte de toate
În afara vaccinului antigripal prevenția este posibilă printr-o alimentație echilibrată, cu un aport zilnic de legume și fructe (pentru aport vitaminic), locuință aerisită și cu o temperatură adecvată (20-21°C), îmbrăcăminte adaptată temperaturii de afară, activitate fizică în aer liber cel puțin 60 minute/zi, evitarea locurilor aglomerate (săli de spectacol, arene sportive) în perioadele de epidemie.
Este recomandat ca hainele de vară să fie păstrate într-un loc neaccesibil copilului iar ţinuta din sezonul rece să fie potrivită cu temperatura de afară, adecvată activităţilor din programul de peste zi al copilului astfel încât acesta să nu transpire.

Mai multe informații din partea unei comunități de specialiști în pediatrie și psihologie, se află pe platforma „Modelează copilăria” (www.modeleazacopilaria.ro). Aici pot fi consultate informații și recomandări în ceea ce privește sănătatea, alimentația, îngrijirea, siguranța, psihologia, educația și distracția copiilor.



Comments

comments

Previous:

Cancerul oral: cauze, simptome și tratamente

Next:

Nu confunda bătrânețea cu BPOC, boala de plămâni!

You may also like

Post a new comment