Boala Raynaud

21 November of 2012

O tulburare circulatorie insuficient cunoscută

Foto: Hasloo Group Production Studio, senai aksoy, 2012/Shutterstock.com, PR


Pentru prima oa­-ră identificată în a­nul 1862, de că­tre me­­dicul fran­cez Maurice Ray­naud, afecțiunea localizată la nivelul arterelor mici (arteriole) care transportă sângele sub piele, spre nas, urechi și degetele de la mâini și picioare numără următoarele simp­tome: schimbarea tempo­rară a culorii pielii (alb-al­băs­trui-roșiatic), ca urmare a frigului sau stresului, scăde­rea temperaturii pielii în zona afec­tată, amorțeli, furnicături și schimbarea texturii pielii.

O afecțiune cronică de cele mai multe ori, boala Raynaud poate să apară singură sau însoțită de alte probleme medicale, precum lupusul, hi­potiroidia, artrita reumatoi­dă sau migrenele. Stresul e și el un factor declanșator. Simptomele pot fi, uneori, efecte se­cundare cauzate de decongestionante sau de medicamente folosite în tratamentul bolilor de inimă. Deși poate fi neplăcută, în ma­joritatea ca­­zu­rilor, boala Raynaud nu este asociată cu pro­bleme circulatorii severe. Un consult medical de specialitate este necesar atunci când pe su­prafața pielii apar bășicuțe, când pielea devine foarte netedă și lu­cioasă sau când simptomele afectează dexteritatea mâinilor sau sim­țul tactil.
Pentru a preveni intensificarea afecțiu­nii este in­dicat să te protejezi în perioada iernii cu mănuși și șosete groase, să eviți nicotina și cofeina, care determină con­trac­ția vaselor sangvine, și să ai grijă să nu te rănești în zonele afectate.

Printre suplimentele indicate se numără vitamina E, care îmbunătățește circulația sângelui prin artere, magne­ziul, care are numeroase efecte benefice asupra sistemului car­diovascular, rela­xând vasele de sânge contractate, și mai ales gingko biloba, o plantă deosebit de eficientă în dilatarea vaselor mici de sânge. Usturoiul, păducelul și ghimbirul ajută la relaxarea vaselor mici de sânge de la extremi­tățile corpului. Nu în ultimul rând, uleiul de pește întârzie apariția simptomelor. Dar întâi mergi la medic!

Text: Cristian Niculescu



Comments

comments

Previous:

Adriana există!

Next:

La doctor cu sufletul

You may also like

Post a new comment