“Mamă, ești… depășită!”

09 December of 2011

Multe ma­me sunt îngrijora­te, ru­și­­nat­e, furioase, de­pă­șite de comportamentul co­piilor lor la adolescență.
Unele spun „Nu o recunosc pur și simplu pe fiica mea: îmi trântește ușa în nas sau, dacă vreau să o luăm la plimbare, mă trezesc cu «Mama, glu­mești, nu mai am 2 ani…Vrei să mă faceți de râs?»“. Altele spun: „Mereu îmi întoarce vorba, orice i-aș spune, îmi dă replica: «Știu eu mai bine ce am de făcut.»“ Sau: „De când a început să se machieze, eu m-am speriat – atâta fard nu mi-am pus niciodată pe față. Arată ca un clovn!“
Ce se întâmplă de fapt, de ce, indiferent de vârstă, statut, pre­gă­tire și experiența an­terioară, există conflicte legate de mentalitate, dificultăți în acceptarea dife­rențelor când copiii ajung la adolescență?
De ce, chiar în ciuda deschiderii unora dintre părinți și a tole­ran­ței față de capriciile adoles­centine, încă rămân replicile în picioare: „Haide, mama, că ești depășită“, sau orice vine din partea părinților este rejectat fără milă (spun părinții) de odoa­­rele lor?
Ne dorim să vă mai lămuriți din dileme după ce citiți articolul.

De ce resping valorile părinților
În perioada adoles­cenței are loc tranzi­ția între copilărie și perioada adultă. Este o călătorie de la de­pendența copilă­riei la in­dependență. Călăt­oria im­plică mo­di­ficări pe mai multe pla­nuri: fizic, emo­țional, mental, spiritual și social. În această pe­rioadă, tinerii se în­treabă cine sunt ei, ce credințe au, ce vor să facă în viață. Pe scurt, încearcă să se des­co­pere și să creeze un sens în această lume, să vadă cum se potrivesc în mediul
în­­con­­jurător. Pe parcursul acestui proces, este normal pentru părinți și ado­lescenți să experimen­teze și anumite conflicte. Tinerii încep să vadă că părinții lor nu sunt perfecți, că mai fac și greșeli. Încep să identifice im­perfecțiunile părinților și se concentrează asupra lor. Dacă li se reproșează ceva, ri­pos­tea­ză: „De ce tu poți și eu nu?“
Se pun de-a curmezișul ac­țiu­nilor părintești; acceptarea și opiniile prietenilor sunt mai importante acum decât ceea
ce gândesc sau spun părinții.
În această perioadă de creștere, pe măsură ce învață mai multe despre ei, adesea trec printr-o perioadă de respingere a valorilor părinților. Acesta este un fenomen firesc. Ei sunt pe punc­tul de a provoca/schimba ceea ce au fost învățați să facă.
Așa că, dacă știați că fiica voas­tră e deosebit de docilă și deo­dată și-a făcut părul roșu și unghiile mov, nu vă speriați. Dacă îi spuneți „Cum poți să ieși așa din casă?“, veți primi răspunsul „Mama, ce știi tu?“, și atunci mai bine acceptați
aces­­te modificări cu răbdare
și înțelepciune.

Ce părere au mamele?
„L-aș bate uneori. Vine de la școală, își trân­tește toate prin casă, iar eu strâng după el. Când iese la întâlnire, stă 2 ore la baie. Nu știu ce își face, că nu se vede mare lucru când iese. Dacă strig să iasă mai
repede, spune «Imediat», dacă îl cert și nu-l mai las să iasă, nu mă ia în serios: «Hai, mama, ești caraghioasă, o să te sune mama lui X și o să te faci de râs. La școală am note bune, deci am voie să fac ce vreau…» Înnebunesc când aud asta!“ (Ana, 42)
„Fiica mea e pe toane: uneori vrea să stea numai pe lângă mine, alteori mă respinge fără milă. De-abia îmi răspunde la salut… Stă toată ziua pe Facebook, ascultă muzică etc. «Eu știu mai bine ce am de făcut» e replica ei când în­drăznesc să o întreb de note, chiul și planurile de viitor.“ (S., 48)

Ce părere au tinerii?
„Nu aș jigni-o pe mama dacă nu aș vedea-o așa de speri­oa­să. Parcă îi e frică mereu să nu iau note mici, să nu ies cu nu știu cine, să nu întârzii, să nu mă îmbrac nu știu cum. Nu mai supooort! Normal că ne certăm. Eu vreau să par cât mai cool, și ea îmi pune piedici…“ (A., 16)

Oana Pescaru

 

Dacă vrei, ca părinte, să afli cum să procedezi cu tânărul tău rebel, citește continuarea articolului în numărul 25/2011 al revistei “Ioana”, acum pe piață.

Comments

comments