Lucrul de acasa: ce să faci ca să eviți monotonia

24 March of 2020

Pentru mulți lucrul de acasă pare un vis: ora de trezire este mai târzie, evitarea traficului de dimineața este ceva nemaipomenit și nici nu mai ești obligată să muncești în gălăgia produsă de colegii tăi. Însă nu oricine poate îmbrățișa acest ritm de viață, în special persoanele care se mișcă mult, care socializează și cărora le place să se afle în mulțime. Dar, iată că noul virus gripal obligă din ce în ce mai mulți angajați să stea acasă în fața calculatorului, iar situațiile ca monotonia, plictiseala, claustrofobia sau panica încep să apară. Așadar, ce-i de făcut?

Amenajează-ți spațiul.
Creează loc pentru a instala calculatorul sau laptopul într-un spațiu care să fie doar al tău. Înconjoară-te de obiecte pe care obișnuiai să le ai pe birou, la locul de muncă, merge chiar și o plantă în ghiveci sau o ramă foto cu cei dragi. Păstrează ordinea cu care erai obișnuită.

Programul de muncă.
Iată ce se va întâmpla: există două categorii de angajați. Cei conștiincioși vor ajunge să lucreze mult peste cele opt ore prevăzute legal, iar cei neconștiincioși vor trage chiulul, umplându-și timpul cu alte activități. Dacă te afli în prima categorie, ia mai multe pauze, mai fă-ți o cafea sau un ceai, mai dă un telefon și încearcă să nu exagerezi cu statul în fața calculatorului, pe scaun. Vei observa, de asemenea, că ritmul de lucru se va modifica și vei avea momente în care nu vei face nimic pentru birou. Profită de aceste clipe.

Îmbracă-te frumos.
Nu e ca și cum pleci la un eveniment de gală, dar măcar ieși din pijama. Pune-ți un tricou și o pereche de pantaloni sau o rochie lejeră. Dă-te cu puțin parfum, aranjează-ți părul și fii pregătită pentru o eventuală conferință video.

Ține legătura cu colegii.
Nu neapărat în legătură cu chestiuni care privesc munca. Când lucrai de la birou, în pauze vorbeai cu unii colegi și despre alte lucruri, cum ar fi de exemplu: ce a mai făcut soțul tău, copilul, ce ai mai gătit, ce ți-ai mai cumpărat de la mall. Sună-ți colegii și trăncăniți preț de câteva momente, le va face și lor plăcere să vadă că nu i-ai uitat și amândoi veți fi mai veseli după. În plus, tehnica modernă permite video-call-ul, așa că vă puteți și vedea.

Sfat extra.
Când plictiseala pune stăpânire pe tine, lasă un pic munca și fă altceva mai antrenant: gătește, bagă aspiratorul, uite-te puțin la TV, joacă-te cu cel mic, încearcă un joc pe telefon (poate fi extrem de relaxant), fă ordine în dulapul cu haine, fă-ți popcorn și citește o revistă sau un articol online.

Citeste si:

sursa foto: pixabay.com/articol exclusiv online, text: Ada Oprea

Comments

comments

Previous:

9 sfaturi pentru o atitudine pozitivă în vremea pandemiei

Next:

Buna Vestire, ziua speranței

You may also like

Post a new comment