Iubirea, de la agonie la extaz

14 February of 2012

Yuri Arcurs, 2012/Shutterstock.com

Acum un an credeam că totul s-a sfârșit pentru mine.  Când soțul meu s-a ridicat de la calculator pentru că îi sunase telefonul, m-am așe­zat eu, să-mi verific  e-mailul. Și, surpriză neplăcută!  M., soțul meu, „se conversa“ pe messenger cu o tipă Gina. Și ce de vorbe de alint și cu substrat sexual în schimbul de replici… Am rămas mască! Am citit încă o dată și încă o dată! Soțul meu vorbea despre mângâieri, despre săru­tări, despre tresă­ririle resimțite și senzațiile trăite când amândoi erau… în pat.
Am fost atât de șocată, încât M. mi-a remarcat fața căzută. M-a întrebat
ce-am pățit și nu m-am mai putut stăpâni: am sărit la el cu palme, cu țipete, cu repro­șuri. N-a mai avut ce face și a recunoscut că de 2 luni are o frumoasă poveste de dragoste cu Gina, persoana de legătură de la firma parteneră. Așa mi-am explicat răceala lui intervenită la puțin timp după nuntă, așa mi-am explicat de ce, de fiecare dată când îi suna telefonul, pleca în camera cealaltă să vorbească și multe altele. Pusesem totul pe seama problemelor de la serviciu, a oboselii, a suprasolicitării, doar muncea peste program pentru noi, nu?, ca să câștige mai mulți bani. Pe care, după două luni, încă nu-i văzusem.
Timp de o săptămână am fost ca bolnavă, mergeam pe stradă fără țin­tă. N-am dormit, n-am mâncat, am slăbit 3 kg. Apoi i-am spus lui M. să-și ia baga­jele, că eu divorțez de el. Ceea ce am și făcut a doua zi, am introdus acțiune de divorț. Nu puteam să cred, am fost 3 ani împreună înainte de căsătorie, am făcut nuntă cu tam-tam, plină de iluzii. Și dintr-odată totul se prăbușise pentru mine.
După circa 1 lună, am intrat în legătură pe Facebook cu un fost coleg de liceu, Alex. Trecuse și el printr-un divorț dureros, așa că ne-am bucurat să ne plângem unul altuia la o cafea. Și apoi la un suc. După care, la a treia întâlnire, când ne plimbam prin parc, ne-am dat seama că amândoi zâmbim, că ne simțim bine împreună și că avem planuri de viitor asemănătoare. Încetul cu încetul…

Raluca, Iași

Dacă vrei să afli finalul scrisorii cititoarei noastre, poți să-l citești în numărul 4/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piață.

Comments

comments