Îngrijirea corectă a câiniilor seniori

16 October of 2020

Am discutat cu medicul veterinar Mihai Dincă din București despre problemele câinilor în vârstă.

Cum procedăm la plimbarea unui câine ajuns la vârsta a treia?

Mai întâi spațiul de odihnă trebuie să fie bine ales, să fie un loc cu încălzire, fără curenți de aer și căptușit cu o pernă călduroasă. Înainte de plimbare nu trebuie niciodată să trecem peste etapa de încălzire, indiferent cât de mult ne grăbim, căci o ieșire în aer rece fără ca articulațiile să fie pregătite poate avea un efect dezastruos pentru un câine în vârstă.

Tot pentru a menține tonusul locomotor în stare bună este recomandat, dacă observăm mici dificultăți în mers sau la ridicarea din culcat sau la așezarea pentru odihnă, să mergem la medicul veterinar în vederea examinării coloanei vertebrale și detectarea eventualelor afecțiuni prezente. Un tratament instituit din timp are rezultate vizibil superioare celui instituit după apariția semnelor grave.

Tot la animalele în vârstă, cu afecțiuni articulare sau osoase trebuie să facem un compromis în legătură cu plimbarea, astfel, afecțiunile articulare și osoase ne constrâng să limităm mișcarea și excesul de efort pentru zonele afectate, însă în același timp trebuie să avem grijă că animalul să facă suficientă mișcare pentru a-și menține un tonus fizic și psihic bun. Imobilizarea sau limitarea exagerată a mișcării la apariția primelor semne de afecțiuni articulare sau osoase afectează negativ organismul și psihicul câinelui.

Limitarea mișcării trebuie făcută la recomandările medicului veterinar, sub stricta supraveghere și îndrumare a acestuia. Trebuie reținut faptul că o imobilizare excesivă și fără îndrumare de specialitate poate duce la agravarea stării generale, prin complicarea afecțiunilor cu alte leziuni sau manifestări clinice.

O astfel de situație este apariția plăgilor decubitale, escare de decubit, cum li se mai spune. Acestea apar la pacienții care stau mult culcați, frecvent în lateral, și care fac prea puțină mișcare sau chiar deloc. ngrijirea unui pacient care are capacitate limitată de deplasare sau chiar este în imposibilitatea de deplasare, este complicată și solicitantă.

Pentru a îngriji un pacient care nu se poate deplasa, avem nevoie de mult timp și efort pentru a-i oferi condiții optime. Pentru început, trebuie examinat amănunțit de către medicul veterinar, cu examenele suplimentare necesare pentru un diagnostic corect și complet. După ce avem un diagnostic și s-a instituit terapia medicamentoasă, este foarte importantă îngrijirea pacientului de către proprietari.

Trebuie stabilite prioritățile după cum urmează: administrarea medicației recomandate, administrarea unei hrane adecvate taliei, vârstei și afecțiunii pacientului și a apei, toaletarea plăgilor, efectuarea de exerciții fizice pentru menținerea tonusului muscular și articular bun și monitorizarea urinărilor și defecărilor.

Cum îi dăm medicamentele?

Administrarea medicației recomandate se face sub îndrumarea sau chiar de către medicul veterinar, cu urmărirea efectelor acesteia. Administrarea recomandată este cea injectabilă, substanța medicamentoasă ajungând în întregime în organism în doza administrată.

Administrarea orală este de evitat, în majoritatea cazurilor doza care ajunge în organism să își facă efectul variază în funcție de starea tubului digestiv, de hrană, de starea mucoasei locale unde se absoarbe medicamentul, iar efectul acestuia poate varia destul de mult.

Administrarea orală se face conform recomandărilor medicului veterinar, la orele stabilite și dacă este nevoie se folosește o bucățică de carne în care se ascund pastilele.

La feline administrarea orală a medicamentelor este foarte dificilă, felinele au deprinderea de a mesteca foarte bine hrana și de a o mirosi amănunțit. Dacă simt ceva în neregulă refuză mâncarea, și dacă la mestecat simt un gust străin vor refuza categoric să mai consume hrana. La feline se va evita la maxim administrarea de medicamente pe cale orală. După administrarea medicației fiecărui pacient, acesta trebuie monitorizat pentru urmărirea apariției eventualelor efecte secundare sau adverse.

Cum îi administrăm hrana și apa?

Administrarea hranei trebuie făcută tot sub îndrumarea medicului veterinar, în funcție de pacient, starea lui, vârstă și afecțiunile pe care le are. Se preferă mâncarea moale, care nu trebuie mestecată și care întrunește cerințele pentru pacientul nostru. În limita posibilităților se va încălzi ușor și nu vom oferi niciodată hrana direct din frigider sau rece. Hrana trebuie administrată după un orar bine stabilit, nu se lasă la discreție.

Hrana lăsată la discreție se poate altera pe timpul unei zile, mai ales în sezonul cald, și cu atât mai mult dacă este conservă, plic sau mâncare gătită. O administrare la discreție ne poate induce în eroare când vrem să știm exact cât a mâncat pacientul nostru, mai ales dacă mai sunt și alte animale în preajmă. Administrarea conform unui orar de hrănire creează un obicei și pacientul va învăța la ce oră primește mâncarea, astfel că va avea un program clar, iar noi vom putea ști exact cât a mâncat și când.

Monitorizarea hrănirii este foarte importantă pentru îngrijirea unui animal bolnav sau bătrân alături și de monitorizarea administrării de apă. Administrarea apei se face la discreție și întotdeauna apa trebuie să fie curată și neapărat proaspătă. Temperatura apei trebuie să fie constantă, la temperatura camerei iarna sau ușor răcoroasă vara (se poate pune câte un cub de gheață din când în când în bolul de apă).

Trebuie reținut că administrarea apei la animalele care stau afară, pe timp de iarnă, se face numai în recipienți termoizolanți, din polistiren de obicei, care au un capac special sau care au un sistem de încălzire care previn înghețarea apei.

Cum se îngrijesc rănile?

Toaletarea plăgilor este o parte foarte importantă și delicată din îngrijirea unui animal bolnav sau bătrân. Aproape toate animalele în vârstă au nevoie de o îngrijire atentă pentru prevenirea apariției escarelor.

Pielea animalelor în vârstă este mai puțin elastică decât la un animal tânăr sau adult, mult mai sensibilă la agresiuni ale mediului extern și cu o capacitate de regenerare/cicatrizare mult redusă. Pielea trebuie să fie mereu uscată și curată.

Trebuie urmărit cu mare atenție să nu fie udă, cu atât mai mult de la urină, care este foarte iritantă. La animalele care stau mult în decubit este bine, mai ales pe timp de vară, să le tundem cât mai scurt, să se vadă pielea și astfel ne putem asigura că este curată și uscată. Un pericol foarte mare constă în infestarea cu larve de muște, miaza, care apare în anotimpul călduros la pacienții cu blană mai lungă și cu umezeală, preponderent în zona anusului.

 Ca să evităm acest pericol, trebuie să tundem blana pe tot corpul, preferabil să toaletăm bine zona de odihnă și să instalăm plase pentru insecte la adăpostul câinelui. În cazul în care zona anusului este umedă, facem o toaletare cu apă și săpun, clătim bine cu apă și apoi uscăm prin presare cu un prosop sau cu un uscător de păr. După toaletarea zonei se recomandă, preventiv, să punem în blana câinelui naftalină sub forma unor granule cât mai mici. Naftalina este un insecticid puternic care va ține muștele la distanță, dar are și proprietăți cicatrizante, astfel încât se poate folosi și pe o piele iritată.

Îngrijiți corect, și câinii bătrâni vă pot aduce bucurii!

Citeste si: Tot ce trebuie să știi înainte de a-ți lua o pisică

Interviu realizat de Monica Viericiu/ Sursă foto: iStock

Comments

comments

umiditatea din casa

Previous:

Umiditatea din casă, principală sursă de disconfort

ordine in casa

Next:

Să fie ordine în casă! 10 porunci contra dezordinii

You may also like

Post a new comment